Prima pagină » Știri » Medierea, pas obligatoriu înainte de proces, de la 1 august

Medierea, pas obligatoriu înainte de proces, de la 1 august

Medierea, pas obligatoriu înainte de proces, de la 1 august
Ședințele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii, de la 1 august, înainte de tranșarea unei dispute în instanță, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorțurile, partajul de bunuri comune, malpraxisul, drepturile consumatorilor și unele acțiuni penale.

Ședințele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii, de la 1 august, înainte de tranșarea unei dispute în instanță, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorțurile, partajul de bunuri comune, malpraxisul, drepturile consumatorilor și unele acțiuni penale.

Începând cu 1 august, o parte din acțiunile civile și penale vor fi respinse de către instanțele de judecată dacă părțile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o ședință obligatorie de informare asupra avantajelor medierii.

Potrivit articolului 2 alineatul 1 indice 2 al Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, „instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop”, pentru unele litigii.

Totodată, conform Ordonanței de Urgență nr. 4/2013, aceste prevederi se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

Ședința de informare în care mediatorul le explică părților avantajele medierii este gratuită, însă procedura de mediere este taxată de către mediatori. Tarifele practicate diferă în funcție de natura și complexitatea litigiului.

Procedura de informare privind medierea nu poate depăși 15 zile.

Dovada participării la ședința de informare se face printr-un certificat eliberat de mediator, în timp ce, dacă una dintre părți refuză în scris participarea la ședința de informare, nu răspunde invitației sau nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, se întocmește un proces-verbal, care va fi depus la dosarul instanței.

„Dacă în urma ședinței de informare părțile sunt de acord să soluționeze litigiul prin mediere, se va încheia un contract de mediere și se va stabili o dată la care va avea loc ședința de mediere. În unele cazuri, pentru soluționarea litigiului, pot avea loc mai multe ședințe, discuțiile mediatorului putându-se desfășura și cu fiecare parte în sesiuni separate. Dacă părțile se înțeleg asupre rezolvării litigiului, se încheie un acord de mediere, care va fi înaintat instanței de judecată, pentru încuviințare. Instanța de judecată va pronunța o hotărâre judecătorească, numită «de expedient», care va consfinți înțelegerea părților concretizată în acordul de mediere”, explică avocatul Roxana Horga, mediator autorizat.

Potrivit mediatorului Gabriela Gyongy Mihuț, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Mediere, medierea poate dura între două și șase săptămâni, în funcție de complexitatea cauzei și de sediul părților. Ea mai arată că la această perioadă se adaugă între trei zile și două săptămâni, pentru validarea hotărârii.

Potrivit articolului 60 indice 1 din Legea 192/2006, cu modificările și completările ulterioare, părțile sau partea interesată trebuie să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în cazul mai multor tipuri de litigii: în domeniul protecției consumatorilor; în materia dreptului familiei, în domeniul litigiilor privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare, precum și în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în cazurile de malpraxis, în litigiile de muncă, în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 de lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvență, a acțiunilor referitoare la registrul comerțului și a cazurilor în care părțile aleg să recurgă la alte proceduri prevăzute de lege.

De asemenea, în materie penală, procedura de informare este obligatorie în cazul „infracțiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima își exprimă consimțământul de a participa la ședința de informare împreună cu făptuitorul”.

Printre infracțiunile care pot ajunge la mediere se numără, astfel, lovirea, amenințarea, dar și violul.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Mediere consideră că, după 1 august, „apetitul” pentru mediere va fi în creștere. „Noua creștere substanțială a taxelor de timbru, precum și termenele îndelungate în instanțe fac ca apetitul justițiabililor pentru mediere să crească (…) În plus, clienții care participă la mediere economisesc până la 90-95% din costurile unui proces”, a arătat Gabriela Gyongy Mihuț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea