Prima pagină » Știri » „Mel m-a sunat într-o zi mohorâtă de iarnă. Trecuseră câteva săptămâni de la operația de reconstrucție a umărului stâng și apelul ei m-a găsit privind tristă pe geamul salonului din clinica de recuperare”

„Mel m-a sunat într-o zi mohorâtă de iarnă. Trecuseră câteva săptămâni de la operația de reconstrucție a umărului stâng și apelul ei m-a găsit privind tristă pe geamul salonului din clinica de recuperare”

Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la Colectiv, Alexandra Furnea, vorbește despre implicarea în noul proiect lansat de Melania Medeleanu – Zi de Bine.

„Mel m-a sunat într-o zi mohorâtă de iarnă. Trecuseră câteva săptămâni de la operația de reconstrucție a umărului stâng și apelul ei m-a găsit privind tristă pe geamul salonului din clinica de recuperare, întrebându-mă câte și mai câte despre sensul încercărilor la care suntem supuși noi oamenii. Îmi era frig, nu doar trupește, ci un pic și în interior. Însă Mel avea glasul cald, plin de bunătate și de emoție, iar bucuria cu care mi-a povestit despre noul proiect, Asociatia ZI de BINE, mi s-a cuibărit în suflet. «Vom face mult bine, Alex! Mult, pentru mulți oameni. Îi vom face fericiți, îi vom ajuta să se ridice», mi-a spus Mel și m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să mă implic. Am spus «DA» și m-am simțit completă, ca și cum toate piesele din puzzle erau la locul lor și niciuna nu fusese arsă sau rătăcită. Gândul că pot să pun o bucățică din ființa mea într-un proiect în care cred din toată inima mi-a adus mult sens, într-o clipă în care acesta părea greu de găsit.

În fiecare lună începând cu martie, Zi de BINE va demara o campanie dedicată unei cauze anume, iar oamenii care vor beneficia de ajutor o vor face repede și tangibil. Martie aparține «Centrului de recuperare Blondie», dedicat copiilor abandonați în spitale. Cu 4 euro donați prin SMS cu textul SUS la numărul 8862, putem să ajutăm niște prichindei să se ridice. Lună de lună, ziua de naștere a fiecăruia dintre noi poate să însemne mai mult decât schimbarea unei cifre sau o simplă dată în calendar. Poate să devină un prilej de a face bine. Eu am dedicat-o deja pe a mea unei cauze, însă până în aprilie, Blondie are nevoie de sprijinul nostru!”, scrie Alexandra Furnea, pe Facebook.

https://www.facebook.com/ale.furnea/posts/10221713456335387?__xts__[0]=68.ARCg2DrwYU6DmpQbx2w6nkzcFZJjUeveM4sroErhffOhT-758ufvVtnUBYfITHCL_ntEofsWPGym2n-9C1i3S6NJ9TcnrP2GdhLwRYguk5a9Cuf8xYT8X1Xc2Lt9CrijKq-za3ZwPx1HF_LVwFY9Xs211GeN3kuyzYDJM9Fa-t9y0q_xOm_PSswoqol66TSbOFTrabFG3s2_jqAbKA&__tn__=-R

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Jeffrey Sachs, declarație fără precedent despre Ucraina: „Europa nu o apără, o distruge”
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Orgii cu profesoare și militari pensionari filmate în locuri publice!? Scandalul care a zguduit lumea uniformelor, pe masa judecătorilor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Atacurile din școli și capcana pedepselor mai dure. Cum vrea statul să pedepsească minorii pe care nu reușește să-i protejeze de radicalizare
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
Răspunsul Marinei Almășan după acuzațiile Brândușei Socaciu. Ce a transmis fosta soție a lui Victor Socaciu
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic