Prima pagină » Știri » Mercedes de 30.000 euro, furat din Italia, găsit în aceeași zi în Vama Siret

Mercedes de 30.000 euro, furat din Italia, găsit în aceeași zi în Vama Siret

Mercedes de 30.000 euro, furat din Italia, găsit în aceeași zi în Vama Siret
Mercedes de 30.000 euro, furat din Italia, găsit în aceeași zi în Vama Siret

Potrivit Poliției de frontieră Suceava, un sucevean în vârstă de 35 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu număr de înmatriculare italian, însoțit de un bărbat de 39 de ani cu cetățenie dublă, română și ucraineană, au vrut, joi după-amiază, să iasă din România prin Vama Siret.

La control, polițiștii de frontieră au făcut verificări în baza de date, ocazie cu care au constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Italia, alerta fiind introdusă de autoritățile italiene în cursul zilei de joi.

Cei doi bărbați au declarat polițiștilor de frontieră că, în timp ce staționau într-o parcare din orașul Siret, au fost abordați de o persoană pe care nu o cunosc, care le-a propus ca în schimbul unei sume de bani să transporte autoturismul în Ucraina, în vederea unor reparații și că nu știau că mașina este furată.

Autoturismul, fabricat în 2013, în valoare de aproximativ 30.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul SPF Rădăuți până la finalizarea cercetărilor, iar cei doi sunt cercetați pentru tăinuire.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Experiment. Pe o stradă din San Francisco a fost deschis primul magazin condus de inteligența artificială
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Poți cumpăra una din mașinile din colecția CEO-ului Ford. Cât costă un DeTomaso Pantera din 1972?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem