Prima pagină » Știri » Mii de români, în stradă pentru susținerea familiei Bodnariu căreia statul norvegian i-a luat copiii pe motiv de „îndoctrinare religioasă”. Ce fac autoritățile

Mii de români, în stradă pentru susținerea familiei Bodnariu căreia statul norvegian i-a luat copiii pe motiv de „îndoctrinare religioasă”. Ce fac autoritățile

Peste 2.000 de persoane au protestat sâmbătă, în Piața Victoriei din Capitală, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu și ar fi deschis procedura adopției internaționale pentru ei. Manifestații de susținere au avut loc și la Cluj, unde aproape 500 de persoane au ieșit în stradă, la Constanța, dar și la Londra unde au protestat în jur de 1.300 de persoane. Vineri ambasadorul Norvegiei la București a avut o discuție cu reprezentanții MAE referitoare la cazul Bodnariu. De asemenea, ambasadorul României la Oslo urmează să aibă pe 13 ianuarie o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului norvegian al Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale..

Protestele au fost organizat în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soția sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, și cei cinci copii ai lor, stabiliți cu toții în Norvegia. Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luați de la părinți de Serviciul de protecție a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecții fizice de la părinți. De asemenea, părinții ar fi suspectați de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Copiii au fost plasați în trei familii-surogat și a fost deschisă procedura adopției internaționale pentru ei, potrivit reprezentanților familiei.

Peste 2.000 de persoane erau prezente, sâmbătă la amiază, la protestul din Piața Victoriei, printre acestea numărându-se și fratele lui Marius Bodnariu, Daniel, care este și unul dintre organizatorii manifestației, apropiați ai familiei, părinți cu copii, tineri. De asemenea, la manifestație participau oameni din alte orașe ale țării – Suceava, Constanța, Sibiu, Piatra Neamț.

Printre persoanele prezente la protest se număra și fostul ministru de Externe Titus Corlățean.

Oamenii aveau bannere cu mesajele: „Noi susținem familia Bodnariu”, „Norway, do not separate Bodnariu family” (Norvegia, nu separa familia Bodnariu), „Children belong at family” (Locul copiilor este la familie), „Români din toate țările uniți-vă. Vi se fură copiii!”, „Stop the Barnevernet” (Opriți Barnevernet), „Mai bine mama săracă în România, decât mamă cu copii furați în Norvegia”, „Domnule președinte Iohannis copiii răpiți ai familiei Bodnariu sunt și cetățeni români!”, „Isus a zis: lăsați copilașii să vină la mine și nu îi opriți!”, „Vi se pare că acesta este creștinism radical?”.

Daniel Bodnariu a povestit pentru MEDIAFAX că fratelui său i s-au luat copiii după ce la Barnevernet s-a înregistrat un denunț al directoarei școlii în care învățau o parte dintre minori.

Acesta a menționat și că protestul se dorește a fi o manifestare pașnică și are menirea de a face publice lucrurile ce se petrec „într-o țară așa-zis civilizată”

Daniel Bodnariu a spus și că intervenția Barnerevrnet ar fi fost abuzivă, în sensul că a desprins copiii de o familie unită, nonviolentă și nonradicala. Acesta a precizat și că Barnerevrnet este o instituție ce ar avea o autoritate chiar mai mare decat autoritățile judiciare, dar că fratele său și familia acestuia au inițiat în justiție procedurile de reuperare a copiilor.

„Prin acest protest denunțăm abuzurile, practicile instituției Barnevernet (Protecția Copilului din Norvegia) în cazul lui Marius și Ruth Bodnariu și a celor cinci copii, denunțăm pasivitatea și complicitatea statului norvegian și ne exprimăm solidaritatea cu alte zeci de familii din Norvegia, Cehia, Rusia, Letonia, Slovacia, India, Polonia, victime și ele abuzurilor aceleași instituții, Barnevernet”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatorii protestului.

Potrivit organizatorilor, în cooperare cu românii din diaspora, cu cetățeni și organizații din Norvegia, Cehia, Rusia, Letonia, Slovacia, India, Polonia, în ianuarie se vor organiza concomitent o serie de proteste similare în Oslo, Washington, Haga, Bruxelles, Madrid, Barcelona, Roma, Torino, Frankfurt, Londra, Dublin, Viena, Ottawa, Praga, Bratislava, Varsovia, Moscova, Riga și Copenhaga.

Protestul de sâmbătă a fost organizat de Daniel Bodnariu, în cooperare cu Alianța Familiilor din România (AFR) și cu sprijinul Comunitătii Evanghelice din România, și se desfășoară între orele 12.00 și 14.30.

Ambasadorul Norvegiei a dat explicații la MAE

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe a discutat, vineri, cu ambasadorul Norvegiei la București despre cazul Bodnariu, ambasadorul României la Oslo urmând să aibă în 13 ianuarie o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului norvegian al Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale.

Întrevederea a fost anunțată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin intermediul unui comunicat de presă care nu oferă detalii asupra convorbirii cu excepția faptului că ”a fost reiterată de ambele părți importanța unei cooperări susținute în cazul familiei Bodnariu”.

„Întâlnirea urmează unor demersuri susținute întreprinse anterior de MAE, inclusiv unor corespondențe și discuții la nivelul conducerii ministerelor afacerilor externe din cele două țări. Totodată, MAE, prin misiunea diplomatică de la Oslo, a acționat în sensul materializării inițiativei de organizare a unei vizite la nivel parlamentar în Regatul Norvegiei. Este de așteptat ca această vizită să aibă loc în perioada imediat următoare”, informează MAE.

Ministerul a anunțat și că Ambasada României la Oslo menține constant legătura cu familia Bodnariu și cu avocatul acesteia.

La solicitarea MAE, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părții norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România. Întreaga documentație pusă la dispoziție de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgență, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităților norvegiene relevante (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale, Serviciul local de Protecție a Copilului), precum și avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanțelor locale.

Parlamentari români pleacă în Norvegia

O delegație parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării intenționează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18 – 22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu, a precizat, miercuri, vicepreședintele Comisei, deputatul PNL Mircea Dolha.

„Vom discuta foarte clar, inclusiv ancheta care s-a făcut, am înțeles că s-a făcut o anchetă socială cu privire la această familie și la copii. Vrem că aflăm mult mai multe necunoscute pentru că, din păcate, încă nu știm niciunii adevărul până nu ajungem acolo. (…) Am solicitat să ne pună la dispoziție ancheta socială care s-a făcut, pentru că în baza anchetei au fost luați acei copii”, a precizat, miercuri, Mircea Dolha pentru MEDIAFAX.

Dolha a precizat că membrii comisiei încearcă să stabilească întâlniri cu omologii acestora din Parlamentul norvegian, cu membri ai Guvernului și cu reprezentanți ai Protecției Copilului din Norvegia (Barnevernet), însă membrii Comisiei încă așteaptă confirmarea întâlnirilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertismentul lui Bolojan pentru România: „Crește riscul recăderii în populism și risipă”
Digi24
„Toată lumea este speriată”. Elita rusă se teme că FSB „scapă de sub control”, după ce Putin a extins puterea serviciului
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil!
Prosport.ro
Cum a apărut Alicia, fiica marelui fotbalist, într-o pereche de bikini. Internetul a explodat: „Zeiță superbă!”
Adevarul
Achizițiile de armament pe care România le face cu Ucraina prin programul SAFE, criticate de un expert în securitate: „Nu știm ce arme ne trebuie”
Mediafax
Miliardarii turci de la Ford Otosan investesc 100 de milioane de euro în România. Banca Transilvania le acordă o finanțare uriașă
Click
Cum trebuie spălate corect hainele albe. Nu își vor mai pierde niciodată strălucirea și culoarea intensă
Digi24
Ce sunt punctele negre de pe marginea parbrizului și la ce folosesc. Rolul lor este esențial pentru siguranța mașinii
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic! Și-a etalat formele voluptoase, la aproape 50 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus la o descoperire rară. Era acolo de aproximativ 80 de ani
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Nu este suficient să înțelegi rănile din copilărie. De ce sunt importante și exercițiile care calmează sistemul nervos