Prima pagină » Știri » Ministerul Transporturilor cere FC Rapid să investească trei milioane de euro în stadionul Giulești

Ministerul Transporturilor cere FC Rapid să investească trei milioane de euro în stadionul Giulești

Știri
Clubul Sportiv Rapid, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, a decis, luni, să înceapă negocierile cu Fotbal Club (FC) Rapid pentru prelungirea perioadei de concesionare a stadionului Giulești, clubul de fotbal fiind obligat să investească trei milioane de euro pentru consolidarea arenei.

Clubul Sportiv Rapid, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, a decis, luni, să înceapă negocierile cu Fotbal Club (FC) Rapid pentru prelungirea perioadei de concesionare a stadionului Giulești, clubul de fotbal fiind obligat să investească trei milioane de euro pentru consolidarea arenei.

Consiliul de Conducere al clubului sportiv propune FC Rapid încheierea unui act adițional la contractul de închiriere a stadionului care să prevadă, pe lângă extinderea duratei de concesionare la cel mult 29 de ani, realizarea unor investiții de trei milioane de euro, în următorii doi ani, de către clubul de fotbal controlat de omul de afaceri George Copos, pentru consolidarea clădirii. Totodată, consiliul are în vedere perceperea unei taxe de 3.000 de euro pe lună pentru închirierea stadionului și impunerea achitării de către FC Rapid a costurilor utilităților și serviciilor aferente activităților fotbalistice, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Principalul acționar al FC Rapid, George Copos, a declarat în luna decembrie a anului trecut că, în lipsa unui acord cu Ministerul Transporturilor pentru concesionarea stadionului, gruparea giuleșteană va achiziționa un teren de la finanțatorul Stelei, Gigi Becali, și va construi o arenă într-o altă locație.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Xi Jinping în spatele ușilor închise: cele două laturi ale președintelui chinez și cum tratează puterile mijlocii
Cancan.ro
Pe ce dată s-au despărțit Cabral și Andreea Ibacka, de fapt! Lumea habar nu avea
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Cea mai nefericită combinație pentru România: recesiune plus inflație de 10,7%. Cine a băgat țara în criză
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Românii au ales cel mai frumos oraș din țară: „Are problemele lui, dar la capitolul frumusețe nu se compară”
Digi24
Eroul lui Alex. Mărturia lui Mihail Soare, salvatorul care l-a zărit pe copil cu coada ochiului, din elicopter: Nici nu putea să plângă
Cancan.ro
‼️ANUNȚUL făcut de medici despre starea de sănătate a lui Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut în Sibiu
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Astra Arad va produce vagoane de tren cu destinație specială pentru NATO. La ce vor fi folosite
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Patronii de restaurante, supărați pe clienții care împart o singură porție de mâncare