Prima pagină » Știri » Ministrul britanic al Apărării: Împărtășesc îngrijorarea României privind securitatea pe Marea Neagră

Ministrul britanic al Apărării: Împărtășesc îngrijorarea României privind securitatea pe Marea Neagră

Ministrul britanic al Apărării: Împărtășesc îngrijorarea României privind securitatea pe Marea Neagră
Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a spus, luni, după întâlnirea cu ministrul Mircea Dușa, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcționa în România, subliniind, totodată, că împărtășește îngrijorarea privind securitatea pe Marea Neagră.

Ministrul român al Apărării, Mircea Dușa, a declarat, după întâlnirea avută, luni dimineață, cu omologul său britanic, Michael Fallon, că a discutat cu acesta despre situația politico-militară din zonă ca urmare a crizei din Ucraina și a anexării Crimeei de către Rusia, dar și despre situația de securitate pe Marea Neagră și despre măsurile care trebuie luate de cele două state pentru a asigura pe Marea Neagră o prezență permanentă, prin rotație, a capabilităților NATO.

„Un prim subiect abordat se referă la securitatea și la situația politico-militară din zona noastră ca urmare a crizei din Ucraina și anexării de către Rusia a Crimeei, dar și situația de securitate pe Marea Neagră și măsurile pe care trebuie să le luăm împreună pentru a asigura o prezență permanentă, prin rotație, pe Marea Neagră a capabilităților NATO. De asemenea, am analizat stadiul cooperării noastre în NATO între cele două ministere, am discutat despre modul în care se îndeplinesc măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene, ca urmare a măsurilor stabilite la Summitul din Țara Galilor și a măsurilor stabilite de miniștrii Apărării la ședința NATO de acum o lună. L-am felicitat pe domnul ministru că Marea Britanie și-a asumat rolul de națiune-cadru în perioada 2016-2018 privind crearea forței de reacție rapidă și că România va fi prezentă în cadrul acestei capabilități militare cu capabilitățile care vor rezulta în urma conferințelor de generare a forței”, a declarat Mircea Dușa.

El a mai spus că în discuțiile cu ministrul britanic al Apărării a vorbit și despre creșterea bugetului alocat Apărării la 2%, pentru a asigura înzestrarea și modernizarea Armatei.

„Am discutat despre relațiile între cele două ministere, bilaterale, și am apreciat și i-am mulțumit domnului ministru pentru prezența în România a militarilor Marii Britanii la exercițiile pe care le-am organizat în anul 2014, dar și pentru prezența la exercițiile de amploare pe care le organizăm în anul 2015. Și, așa cum am precizat și ieri (duminică – n.r.) la Câmpia Turzii, militarii englezi vor fi prezenți la exercițiile din poligonul Smârdan, care se vor organiza la începutul lunii aprilie. Am discutat, de asemenea, despre planificarea în continuare a exercițiilor comune, atât în România, cât și în alte state ale Uniunii Europene și ale NATO. Am abordat și câteva aspecte legate de cooperarea în domeniul industriei de apărare”, a mai afirmat Mircea Dușa.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a spus, la rândul său, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcționa în România.

„I-am promis domnului ministru că vom fi împreună cu trupe în cele două comandamente care vor fi stabilite pe teritoriul dumneavoastră și am salutat angajamentul pe care domnul ministru și l-a luat ca să susțină Marea Britanie în rolul de națiune-cadru pe care și-l va asuma începând cu 2017. De asemenea, am împărtășit îngrijorarea pe care România o are în ceea ce privește securitatea în Marea Neagră.

El a mai anunțat că în luna octombrie unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanța.

„Vreau să vă anunțăm, astăzi, oficial, că unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice va fi prezent la Constanța, în luna octombrie”, a spus Fallon.

Potrivit acestuia, „sistemul de apărare antirachetă este unul defensiv, așa cum spune și numele, așa cum este și Alianța NATO, una defensivă”.

„Avem dreptul să ne apărăm în acest format de alianțe de state”, a adăugat ministrul britanic al Apărării.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, va fi primit, luni, și de președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, și se va întâlni cu premierul Victor Ponta.

Vizita lui Michael Fallon are loc la două luni de la vizita în România a ministrului britanic de Externe, Philip Hammond.

Două centre de comandă și control ale NATO vor fi înființate în România, iar acolo vor activa militari români, dar și din alte state membre, au decis, la începutul lunii februarie, miniștrii Apărării din statele membre ale Alianței, care s-au reunit la Bruxelles.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, declara, recent, că cele două comandamente NATO vor funcționa în București, urmând să fie operaționale în 2016 și 2018.

Mircea Dușa spunea că, în contextul noilor provocări de securitate de pe flancul estic, România și-a exprimat intenția de pune la dispoziția Alianței Nord- Atlantice un comandament multinațional de divizie, precum și de a găzdui o structură multinațională de integrare a forțelor.

Dușa arăta că și-a propus ca, într-o primă etapă, să se poată atinge starea operațională a unităților, pentru integrarea forțelor NATO, până în luna iunie, iar până la Summit-ul din Polonia, din 2016, să fie realizată capacitatea operațională completă.

El mai afirma că, în ceea ce privește comandamanentul național de divizie, preconizează realizarea capacității operaționale inițiale până în 2016, iar cea completă, până în 2018.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!