Prima pagină » Știri » Ministrul Justiției îi amenință și el pe liberali

Ministrul Justiției îi amenință și el pe liberali

Ministrul Justiției îi amenință și el pe liberali
La câteva minute după ce Premierul Victor Ponta i-a amenințat pe liberali cu o plângere penală dacă scot oameni în stadă ca să-i ceară demisia, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, văr prin alianță cu premierul, a transmis și el un mesaj în același ton PNL-ului.

Robert Cazanciuc susține că este „inadmisibil” ca liberalii să se folosească de faptul că s-a început urmărirea penală a lui Victor Ponta pentru a-l forța pe acesta să demisioneze, soțând oameni în stradă.

 „Ca ministru al justiției mi se pare inadmisibil și contrar practicilor democratice constituționale ca PNL să folosească un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim și a crea instabilitate politică majoră.

Este împotriva tuturor angajamentelor asumate de România cu partenerii săi europeni și transatlantici ca PNL să folosească justiția pentru a-și rezolva incapacitatea de a convinge populația și membrii Parlamentului cu un program politic solid, coerent care să ajute România și nicidecum să o întoarcă acolo unde se afla în anii 2009-2011″, se arată într-un comunicat semnat de ministrul Justiției.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Femeia care și-a ucis socrii cu un preparat de mâncare otrăvit riscă închisoare pe viață
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
S-au întors în România după ani de Italia, dar au rezistat doar 3 luni. Ce i-a făcut să plece din nou: „Am dormit un an în bucătărie”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani