Prima pagină » Știri » Mitropolitul Banatului conduce ședința Sfântului Sinod

Mitropolitul Banatului conduce ședința Sfântului Sinod

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a acceptat președinția Sfântului Sinod, în virtutea vechimii în grad, ceea ce înseamnă că a ieșit din cursa pentru ocuparea scaunului patriarhal.

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a acceptat președinția Sfântului Sinod, în virtutea vechimii în grad, ceea ce înseamnă că a ieșit din cursa pentru ocuparea scaunului patriarhal.

Ședința Sfântului Sinod în cadrul căreia urmează să fie aleși candidații pentru funcția de patriarh a început, miercuri dimineață, la Palatul Patriarhal după slujba sfintei liturghii și a unui Te Deum.

La ședință participă 47 de ierarhi din cei 49 care alcătuiesc Sfântul Sinod, absenți fiind Eftimie al Romanului și Ioachim al Hușilor, care lipsesc din motive de sănătate și nu vor fi consultați pentru alegerea noului Patriarh.

Totodată, la Patriarhie au fost luate măsuri speciale de securitate, la Liturghie și la Te Deum fiind interzis accesul jurnaliștilor și al credincioșilor, reprezentanții Patriarhiei motivând că informațiile vor fi date prin biroul de presă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei București locotenentul Marius Militarul, pe dealul Patriarhiei pe durata ședinței Sfântului Sinod vor asigura ordinea publică aproximativ o sută de jandarmi.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ