Prima pagină » Știri » Monica Iacob Ridzi, ELIBERATĂ din închisoare

Monica Iacob Ridzi, ELIBERATĂ din închisoare

Monica Iacob Ridzi, ELIBERATĂ din închisoare
Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, va fi eliberată condiționat din Penitenciarul Gherla, după ce a stat aproape trei ani în spatele gratiilor. Decizia Tribunalului Cluj este definitivă.

Decizia vine după ce în octombrie acest an, magistrații Judecătoriei Gherla, care au aprobat cererea de liberare condiționată a Monicăi Iacob Ridzi arată, în motivare, că aceasta a absolvit în detenție cursul de calificare „lucrător în gospodărie agroturistică” cu media 10 și a avut o comportare regulamentară.

Potrivit motivării magistraților Judecătoriei Gherla remisă corespondentului MEDIAFAX, Monica Iacob Ridzi nu a fost sancționată disciplinar, a muncit și s-a achitat de sarcinile primite, astfel că a câștigat 237 de zile prin muncă.

„Instanța reține că din procesul verbal întocmit de comisia de liberare condiționată din Penitenciarul Gherla, reiese că Monica Iacob Ridzi execută o pedeapsă de 5 ani (adică 1.826 de zile). A executat până în 24 octombrie 2017 un număr de 1.367 zile închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, ea trebuie să execute 2/ 3 din pedeapsă, adică 1.217 zile închisoare. Deținuta nu a fost sancționată disciplinar, a muncit și s-a achitat de sarcinile primite, astfel că a câștigat 237 de zile prin muncă, a avut o comportare regulamentară și a dat dovezi de îndreptare. A elaborat lucrarea , care are caracter științific, iar în timpul detenției a absolvit un curs de calificare pentru ocupația de cu media 10. Pentru rezultate bune a fost recompensată de 25 de ori”, se arată în motivare.

Magistrații au mai ținut cont în decizia luată de faptul că Monica Iacob Ridzi a depus la dosar acte ce atestă că suferă de mai multe boli, faptul că are doi copii minori, grav afectați de lipsa mamei, dar și acte medicale care atestă că mama sa are o stare medicală precară, iar tatăl său este decedat.

„Instanța a mai reținut că Monica Iacob Ridzi a fost receptivă la activitățile cultural-educative, a fost membră a unei trupe de teatru din penitenciar și a participat la mai multe spectacole cu această trupă. De asemenea, a participat la redactarea unei reviste din penitenciar”, se mai arată în motivare.

De asemenea, magistrații au arătat că fostul ministru al Tineretului a decis pe propria răspundere și pe riscul ei să lucreze pentru a obține zile câștigate prin muncă, deși suferă de 15 afecțiuni. Astfel, Ridzi a lucrat la început 5 luni la curățenie în interiorul Penitenciarului și de un an și jumătate lucrează la deservire, la servirea mesei.

„Este o muncă fizică. Lucrează 10 ore pe zi”, se precizează în documentul Judecătoriei Gherla.

Judecătoria Gherla a admis, vineri, cererea Monicăi Iacob Ridzi de liberare condiționată, decizia fiind contestată de DNA.

Tribunalul Cluj va judeca această contestație, sentința fiind definitivă.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie 2015, de către instanța supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat atunci la Poliția Județeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, dar din cauza stării sale de sănătate a fost transferată, în 2 martie, în baza unei solicitări de internare, la Spitalul Penitenciar Jilava. Ulterior, ea a fost reîncarcerată la secția exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

În 26 martie 2015, fostul ministru al Tineretului și Sportului a depus o cerere, care a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov, pentru întreruperea executării pedepsei, motivând că suferă de numeroase afecțiuni medicale, printre care trombofilie și leuconeutropenie. Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condițiile în care stau deținuții, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit și că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

De asemenea, în 28 mai 2015, soțul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroșani de la acea vreme, Tiberiu Iacob Ridzi, anunța că a depus o cerere de grațiere în numele soției sale, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât și situația celor doi copii ai cuplului. Monica Iacob Ridzi a invocat în cererea de a părăsi Spitalul Penitenciar Jilava faptul că are doi copii, respectiv o fetiță de un an și șapte luni și un băiat în vârstă de cinci ani. În susținerea cererii de grațiere, fostul ministru a depus mai multe documente, între care și o dovadă că suferă de o boală hematologică, iar din cauza imunității scăzute, orice infecție pe care ar putea să o ia în penitenciar i-ar putea fi fatală.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis a respins cererea de grațiere formulată de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Câți dintre ucraineni l-ar mai vota pe Volodimir Zelenski astăzi?