Prima pagină » Știri » Negocieri între asociațiile de părinți, elevi și sindicate pe modelele de subiecte grilă pentru Bacalaureat și Evaluare: Ar fi fost înțelept ca modificările să fie amânate cu un an

Negocieri între asociațiile de părinți, elevi și sindicate pe modelele de subiecte grilă pentru Bacalaureat și Evaluare: Ar fi fost înțelept ca modificările să fie amânate cu un an

Cele mai importante știri ale dimineții

Ministerul Educației Naționale a publicat, aseară, modelele de subiecte pentru Bacalaureat 2019, doar pentru a le retrage două ore mai târziu. Modelele conțineau modificări, de tipul mai multor întrebări grilă, în condițiile în care aceste schimbări nu au fost discutate public. Reprezentanții asociațiilor pentru părinți, ai elevilor și ai sindicatelor vor negocia azi cu cei de la Ministerul Educației pe acest subiect.

Președintele Federației de Părinți, Iulian Cristache, a precizat pentru MEDIAFAX că va discuta pe acest subiect vineri cu cei de la Minister, împreună cu reprezentanți ai elevilor și ai sindicatelor din învățământ. Potrivit lui Cristache, ar fi fost înțelept ca modificările să fie amânate cu un an.

Modelele pentru examenul de Bacalaureat conțin întrebări închise, întrebări cu răspuns multiplu, întrebări cu răspuns Adevărat sau Fals, conform noilor modificări anunțate, miercuri, de reprezentanții MEN.

Astfel, subiectele la toate disciplinele vor conține 40% întrebări grilă, a spus, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Ionel Florian Lixandru, precizând că astfel va fi redusă doza de subiectivism din test.

Reprezentanții elevilor susțin că nu au fost consultați cu privire la introducerea testelor grilă la examenele naționale, precizând că schimbările au rolul de a crește artificial promovabilitatea la Bacalaureat, pentru că răspunsurile vor putea fi mai ușor de copiat.

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

Proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie). În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidații de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programați pentru susținerea probei D în zilele de 7 și 11 iunie.

Prima probă scrisă, la Limba și literatura română, va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă este programată în data de 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării se va desfășura pe 4 iulie.

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Chistul e uriaș. Nu știu cum rezistă”. Emily Burghelea, mărturisire dureroasă despre diagnosticul soțului
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!