Prima pagină » Știri » Nicolicea propune o reducere de 6 zile de pedeapsă la 30 de zile de detenție în condiții inumane

Nicolicea propune o reducere de 6 zile de pedeapsă la 30 de zile de detenție în condiții inumane

Nicolicea propune o reducere de 6 zile de pedeapsă la 30 de zile de detenție în condiții inumane
Președintele Comisiei Juridice a Camerei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a propus, miercuri, că reducerea de pedeapsă pentru 30 de zile de detenție în condiții inumane să fie de 6 zile, el argumentând că sub pragul de 5 sau 6 zile legea nu ar mai avea efectul scontat.

Întrebat de ce a propus 6 zile reducere de pedeapsă la 30 de zile de detenție în condiții inumane, Nicolicea a răspuns: „A fost rezultanta unui calcul pentru că la o zecime scădere de pedeapsă, cum era până acum, te duce tot în faza de eliberare condiționată la două treimi, și acolo din una sau două amânari se elimină tot câștigul pe care l-ai avut că ai stat în condiții inumane”.

„Și am spus că legea devine atunci practic fără efect și e mai bine să nu mai faci o astfel de lege. Pe de altă parte, mi s-a părut cam mare și propunerea făcută de domnul Marton Arpad de 9 zile, adică o treime reducere pentru condiții inumane și eu am făcut o sugestie și anume că poate să devină efectivă (legea, n.r.) în jur de 5-6 zile acordate pentru condiții inumane. Rămâne să stabilească comisia și plenul”, a adăugat Nicolicea.

El a spus că a făcut doar o propunere și că discuția va fi reluată lunea viitoare în cadrul Comisiei juridice.

„Nu am făcut amendament, discuția se va relua luni. Am spus colegilor din comisie să se consulte cu grupul din care fac parte și luni să vină să spună punctul de vedere. Luni se va tranșa prin vot”, a adăugat Nicolicea.

În proiectul de lege venit de la Guvern se prevede ca reducerea de pedeapsă să fie de 3 zile la 30 de zile de detenție în condiții inumane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!