Nicușor Constantinescu, sub control judiciar în dosarul în care e acuzat de un prejudiciu de 8 milioane euro

Nicușor Constantinescu, sub control judiciar în dosarul în care e acuzat de un prejudiciu de 8 milioane euro
Publicat: 14/05/2015, 19:32

Curtea de Apel Constanța a judecat, joi, contestația procurorilor DNA la decizia de marți a Tribunalului Constanța care hotărâse că Nicușor Constantinescu poate fi judecat sub control judiciar în dosarul în care ar fi prejudiciat județul cu opt milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curtea de Apel a respins contestația DNA, menținând decizia Tribunalului, iar hotărârea este definitivă.

Magistrații Tribunalului Constanța au admis, marți, o cerere formulată de Nicușor Constantinescu și au dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Totodată, instanța a decis că, pe durata controlului judiciar, el nu își poate exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. De asemenea, el este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu depășească limita teritorială a României și să nu comunice direct sau indirect și prin orice mijloace de comunicare, cu martorii și experții din dosar.

„Atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive”, se mai arăta în încheierea instanței.

Nicușor Constantinescu este judecat sub control judiciar și în dosarul legat de subfinanțarea Centrului Militar Zonal, și în aceasta având interdicția de a-și exercita funcția de președinte al Consiliului Județean.

La jumătatea lunii aprilie, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Nicușor Constantinescu, în stare de arest la domiciliu, pentru abuz în serviciu (trei infracțiuni, din care două în formă continuată), constituirea unui grup infracțional și conflict de interese (nouă infracțiuni, din care cinci în formă continuată).

De asemenea, au fost trimiși în judecată Cristian Zgabercea, la data respectivă consilier al președintelui CJ Constanța, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală, Carmen Florentina Oproiu, pe atunci director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul CJ Constanța, pentru complicitate la abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundației Culturale Thalia la data faptei, pentru complicitate la evaziune fiscală, Fundația Fantasio, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală, și Fundația Culturală Thalia, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție din Constanța, în cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, împreună cu Cristian Zgabercea, Carmen Florentina Oproiu și Fundația Fantasio, a constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală.

În perioada respectivă, Nicușor Constantinescu, ajutat de Zgabercea și Florentina Oproiu, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța și a plătit, în mod nelegal, finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații în sumă de 5.094.836 de lei, arăta sursa citată.

Finanțarea și plățile au fost făcute numai în baza unei hotărâri a CJ, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile și regulile în care se pot asigura finanțări nerambursabile din fonduri publice.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Nicușor Constantinescu, beneficiind de ajutorul acelorași doi inculpați, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, finanțând în mod nelegal cheltuieli cu activitățile sportive în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive. Și de această dată, finanțarea și plățile respective au fost făcute numai în baza hotărârilor CJ, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general, și a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, privind organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România și condițiile finanțării activității sportive din fonduri publice.

Conform procurorilor DNA, în 8 ianuarie 2015, Nicușor Constantinescu a emis o dispoziție prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuțiile funcției de director general al unei direcții din cadrul CJ Constanța, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control.

„Prin aceasta, el i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor și intereselor legitime privind exercitarea atribuțiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât și o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului”, menționau procurorii anticorupție.

În documentul citat se arăta că, în perioada 2009-2014, Nicușor Constantinescu, în calitate de președinte al CJ Constanța, a realizat mai multe acțiuni în scopul obținerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul. Astfel, el a aprobat virarea sumei de 100.000 de lei către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, la solicitarea acestei instituții, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condițiile în care acesta este deținut de o societate la care Constantinescu deține 25 la sută din părțile sociale. De asemenea, a finanțat echipa de handbal a municipiului Constanța, în mod ilegal, de la bugetul județean, cu suma de 3.750.000 lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui președinte era tot el, a achitat societății la care deținea 25 la sută din părțile sociale suma de 113.032 lei. În plus, tot în aceeași perioadă, a încheiat șapte contracte de prestări servicii, cu trei firme, la care asociat este o persoană cu care se afla în relații comerciale și a făcut plăți din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de 13.365.903,94 lei (peste 3.000.000 de euro).

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Cristian Zgabercea, împreună cu Fundația Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe venit datorat bugetului de stat, pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică. În acest sens, Zgabercea a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundația Culturală Thalia, prin inculpatul Marcel Brâncoveanu Părău, și a făcut plăți în temeiul lor, deși cunoștea că operațiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale.

Aceste documente nu au fost însoțite de documente justificative, iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepționate de către beneficiarii lor, aceștia din urmă cunoscând de altfel și împrejurarea că Fundația Thalia nu le prestase în fapt. În această modalitate a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 152.180 lei, arăta sursa citată.

Conform DNA, prejudiciul produs Unității Administrativ Teritoriale Constanța este de peste opt milioane de euro.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparținând lui Cristian Zgabercea.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în mai multe dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în altul este judecat pentru că a atribuit nelegal terenuri. De asemenea, el este judecat pentru că ar fi subfinanțat Centrul Militar Zonal, în acest dosar el fiind pus sub control judiciar și având interdicția de a exercita funcția de președinte al CJ Constanța.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Încă trei zile libere pentru bugetari, după minivacanța de 1 Mai și Paști
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii