Prima pagină » Știri » O ursoaică și puiul ei au fost îndepărtați de jandarmi dintr-o zonă cu turiști din Băile Tușnad

O ursoaică și puiul ei au fost îndepărtați de jandarmi dintr-o zonă cu turiști din Băile Tușnad

Cele mai importante știri ale dimineții

Jandarmii din județul Harghita au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru îndepărtarea unei ursoaice și a puiului ei de pe străzile stațiunii Băile Tușnad. Intervenția a fost îngreunată de faptul că în zonă se aflau turiști preocupați de filmarea urșilor, spun reprezentanții IJJ Harghita.

Jandarmii din Harghita au fost alertați, în noaptea de joi spre vineri, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că în stațiunea Băile Tușnad a fost semnalată prezența unei ursoaice și a puiului ei. O patrulă s-a deplasat în zona indicată, dar nici ursoaica și nici puiul nu au fost găsiți.

Potrivit Jandarmeriei Harghita, pentru că pe străzile din stațiune erau turiști, jandarmii au hotărât să continue căutările.

În cele din urmă, ursoaica și puiul au fost găsiți în zona celor două biserici din stațiune, iar jandarmii au reușit îndepărtarea lor înspre pădure, din zona în care se adunaseră turiștii. „Dificultatea misiunii a fost dată în principal de faptul că în zonă se aflau turiști ce erau preocupați de filmarea ursoaicei și a puiului ei”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Harghita.

Aceștia le recomandă cetățenilor să nu încerce să fotografieze animalele sălbatice și în toate situațiile să apeleze la 112, să nu încerce să intervină pentru îndepărtarea urșilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!