Prima pagină » Știri » ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. România trece duminică la ora oficială de vară

ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. România trece duminică la ora oficială de vară

ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. România trece duminică la ora oficială de vară
ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. România trece duminică la ora oficială de vară

ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie și ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică 30 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru 70 de trenuri aflate în circulație între orele 3.00 și 4.00 (ora de iarnă). Astfel, opt trenuri internaționale, 31 InterRegio și 31 Regio vor fi afectate de schimbarea de oră, a anunțat CFR Călători.

Trenurile de călători vor pleca din stații după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, care devine ora 4.00. După 4.00, trenurile vor pleca din stații la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria vor circula normal, după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeași zi și în aceste state.

ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (numit impropriu și GMT) va fi de trei ore.

ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 și apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenție, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale și reducerea iluminatului artificial.

ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. În conformitate cu Convenția fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ același minut și aceeași secundă, iar diferențele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 și a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi