Prima pagină » Știri » Orașul din România desemnat de UE „destinație europeană de excelență”

Orașul din România desemnat de UE „destinație europeană de excelență”

Orașul din România desemnat de UE „destinație europeană de excelență
Zone din întreaga țară au concurat pentru titlul de "destinație europeană de excelență",iar întrecerea a avut ca temă "turismul cultural tangibil".

Orașul Suceava a câștigat această cursă, într-un proiect al Comisiei Europene, fiind singurul obiectiv turistic cu expoziții pe ruine, potrivit ONE. 

Cetatea de Scaun a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, domn al Moldovei între 1375 și decembrie 1391, iar apoi a fost întărită de Ștefan cel Mare pentru a rezista atacurilor otomane. În prezent, Cetatea este cel mai vizitat obiectiv din Suceava, fiind și singura atracție turistică din România care are expoziții pe ruine.

Una dintre principalele puncte de atracție este una dintre camere, unde vizitatorii se pot costuma,virtual, în haine medievale boierești; te așezi în fața panoului, cu ajutorul unui buton îți alegi vestimentația, iar apoi faci poză. Zidurile au fost restaurate recent cu 15 milioane de euro, fonduri europene.

Zidurile Cetății au fost restaurate cu fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro

Tot în Suceava puteți vizita Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou, cu biserica Sfântul Gheorghe, obiectiv UNESCO, iar la 30 de km distanță este Gura Humorului, de unde mai faceți puțin până la faimoasele mănăstiri Voroneț, Sucevița, Moldovița și Putna.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi