Prima pagină » Știri » Ordinul Asistenților și Moașelor nu participă la grevă

Ordinul Asistenților și Moașelor nu participă la grevă

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) informează că nu participă la acțiunile greviste anunțate, întrucât, ca organizație profesională cu atribuții delegate de autoritatea statului, nu se poate implica în activități sindicale.

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) informează că nu participă la acțiunile greviste anunțate, întrucât, ca organizație profesională cu atribuții delegate de autoritatea statului, nu se poate implica în activități sindicale.

Potrivit unui comunicat, OAMGMAMR a aderat la coaliția profesioniștilor din sistemul de sănătate, având ca scop, conform articolului 3 din acord, „de a determina îmbunătățirea statutului social al personalului din sistemul sanitar respectiv poziția socială și imaginea acestora în societate, nivelul veniturilor, respectul societății, relația cu angajatorul, sau cu autoritățile publice”. „În același timp, părțile își propun să acționeze în direcția determinării creșterii gradului de consultare a lor și de influențare a deciziilor politice luate lanivelul instituțiilor statului în special cele cu responsabilități în domeniul de sănătate”, mai prevede acordul.

„În acest sens, vă informăm că toate solicitările pe linie profesională ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România cum ar fi: organizarea examenului de grad principal, organizarea examenului pentru obținerea specializărilor, demersurile Ordinului pentru modificarea Directivei 2005/36/CE în interesul asistenților medicali din România, au fost susținute și rezolvate de către conducerea Ministerului Sănătății”, mai spune OAMGMAMR în comunicatul citat.

Reprezentanții ordinului mai precizează că „participarea asistenților medicali membri ai ordinului, care sunt și membri de sindicat, la acțiunile greviste, este opțiunea personală a acestora, în această calitate”.

Consiliul Național al Federației Sanitas a decis, pe 14 noiembrie, declanșarea grevei de avertisment pentru luni, 25 noiembrie, între orele 8.00 și 10.00, și a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Tot pe 14 noiembrie, Colegiul Medicilor din România (CMR) anunța că, în calitate de organizație profesională, nu are dreptul la activități sindicale și patronale. „De aceea, Colegiul Medicilor din România nu poate fi organizator al unei greve generale. În același timp, ca reprezentant legal și legitim al corpului medical, Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, desfășurată în data de 1 noiembrie 2013 a decis să recomande fiecărui medic să susțină prin toate mijloacele organizațiile sindicale care vor demara un asemenea demers”, se arată în declarația CMR.

Federația Sanitas a anunțat, sâmbătă, în urma unei noi runde de negocieri la Ministerul Sănătății, că greva de avertisment anunțată pentru luni va avea loc, între orele 8.00 și 10.00, ministrul Eugen Nicolăescu considerând că medicii sunt în afara acestui protest și vor fi la serviciu.

Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, a declarat, la ieșirea de la întâlnirea care a avut loc sâmbătă dimineață la Ministerul Sănătății, că greva de avertisment va avea loc luni între orele 8.00 și 10.00, când vor fi asigurate o treime din serviciile medicale, în general urgențele. Persoanalul medico-sanitar care nu se va ocupa de urgențe se va aduna în semn de protest într-un loc din spital, iar după ora 10.00, toată lumea își va relua activitatea, a precizat acesta.

Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a declarat în schimb că el crede că „medicii vor fi la serviciu”. „Pentru că, din punctul meu de vedere, medicii sunt în slujba pacienților, e jurământul pe care l-au făcut, să apere viața oamenilor. Deci eu cred că medicii vor fi la serviciu, probabil că vor fi și cazuri izolate în care unii dintre ei vor participa probabil la această grevă, dar cred că medicii sunt în afara acestui protest pentru că sindicatele reprezentantive ale medicilor n-au deschis niciun conflict de muncă cu Ministerul Sănătății”, a spus Nicolăescu.

Întrebat dacă vor fi sancționați medicii care vor participa la grevă, Nicolăescu a spus că managerii de spital care vor constata că au probleme va trebui să ia măsuri, „pentru că, până la urmă într-o țară democratică, prima condiție este respectarea legii”.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanții Coaliției Profesioniștilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunțată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanței, care să constate acest lucru.

Tot miercuri, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR) Vasile Astărăstoae a declarat că instanța va decide dacă greva este legală sau ilegală, iar angajații din sistemul sanitar vor respecta decizia, dar s-ar putea ajunge ca oamenii să-și ia liber toți odată. „Dacă întrebi orice guvernant din orice țară, orice grevă din punctul lor de vedere este ilegală. Este o opinie. Din punctul nostru de vedere, greva este expresia nemulțumirii unor oameni care ne-au votat pe noi să-i reprezentăm. Instanța va decide dacă greva este legală sau ilegală. Dacă instanța va spune că este ilegală, atunci sindicatele vor opri acest demers, dar asta nu înseamnă că sistemul va funcționa, s-ar putea ajunge ca oameni din sistem să-și ia liber toți odată, iar medicii să facă numai garda la care sunt obligați prin lege”, a spus Astărăstoae.

Angajații din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, organizarea unităților medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte și de calitate pentru pacienți, precum și consultarea reală a Coaliției Profesioniștilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcționarea sistemului de sănătate.

În 2 noiembrie, peste 4.000 de angajați din sistemul sanitar au protestat în Capitală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
NASA trimite un avion să „prindă” umbra eclipsei. Misiunea care va prelungi întunericul total
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cercetătorii tocmai au imprimat 3D unul dintre cele mai dure metale de pe Pământ