Prima pagină » Știri » Patru femei care coordonau o rețea de cerșetori, cercetate pentru trafic de persoane

Patru femei care coordonau o rețea de cerșetori, cercetate pentru trafic de persoane

Patru femei din județul Dâmbovița, care coordonau o rețea de cerșetori formată din persoane cu handicap, sunt cercetate de Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Pitești fiind acuzate de trafic de persoane.

Patru femei din județul Dâmbovița, care coordonau o rețea de cerșetori formată din persoane cu handicap, sunt cercetate de Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Pitești fiind acuzate de trafic de persoane.

Cele patru femei, cu vârste cuprinse între 26 și 56 de ani, au racolat, în cursul 2007, persoane cu handicap locomotor, obligându-le să cerșească. Persoanele cu dizabilități care apelau la mila publică în folosul celor patru femei erau ținute într-o locație din comuna dâmbovițeană Crângurile, localitatea de domiciliu a celor patru. Cerșetorii erau plasați, zilnic, în diferite zone aglomerate din municipiul Pitești și obligați să dea toți banii primiți celor patru femei.

Potrivit anchetatorilor, cele patru femei sunt suspectate că fac parte dintr-o rețea amplă de traficanți de persoane, care acționează în România și în alte state europene. Femeile sunt cercetate acum în stare de libertate pentru infracțiunea de trafic de persoane.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
În urmă cu aproape un mileniu, o supernovă lumina cerul nopţii