Prima pagină » Știri » Patru tineri cu vârste între 17 și 22 de ani, găsiți morți într-o casă din Oltenița UPDATE

Patru tineri cu vârste între 17 și 22 de ani, găsiți morți într-o casă din Oltenița UPDATE

Patru tineri cu vârste între 17 și 22 de ani, găsiți morți într-o casă din Oltenița UPDATE

UPDATE. Trupurile celor patru tineri găsiți morți într-o casă din Oltenița au fost ridicate de anchetatori, sâmbătă seară, și duse la Serviciul Medico-Legal din Călărași pentru necropsie, principala ipoteză fiind o intoxicație cu gaz provenit de la o butelie.

Primarul din Oltenița, Petre Țone, a declarat pentru MEDIAFAX că trupurile celor patru tineri au fost ridicate din locuință în jurul orei 17.30 și duse la Serviciul Medico-Legal din Călărași, iar duminică vor fi primele rezultate ale necropsiei.

„Echipa de criminaliști este încă la fața locului pentru cercetări și principala variantă este că tinerii s-au intoxicat de la butelie, dar cauza exactă va fi stabilită în urma necropsiei. E o tragedie”, a spus primarul.

Potrivit acestuia, cele două fete găsite moarte aveau 17 ani și erau eleve, iar băieții aveau 20 și 21 de ani, unul dintre ei fiind student.

Primarul a mai spus că tinerii se aflau în casa părinților unuia dintre ei, erau singuri acasă și pregăteau petrecerea de Revelion.

Cei patru tineri au fost găsiți decedați sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14.00 fiind primit un apel la 112 prin care pompierii au fost solicitați să se intervină. Purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, Ovidiu Tătăranu, declara că ISU a fost solicitat să intervină în cazul a patru tineri „intoxicați cu o substanță necunoscută”, iar înaintea sosirii pompierilor la fața locului a ajuns o echipă de la Ambulanță care a constatat decesul celor patru tineri.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași, Ramona Tudor, declara că tinerii au fost descoperiți într-o cameră din locuință, unde a fost găsită și o butelie de aragaz, la care era improvizată o instalație de încălzire.

Potrivit surselor citate, anchetatorii au mai găsit în casă o sticlă de whisky care era consumată pe jumătate și mai multe sticle cu sucuri, iar în imobil era un miros greu, cel mai probabil de la gaz.

În casa în care au fost găsiți tinerii nu există instalație de gaz, ci doar o butelie și sobe cu lemne.

Știrea inițială

Patru tineri – două fete de 17 ani și doi băieți de 20 și 22 de ani – au fost găsiți morți, sâmbătă, într-o casă din Oltenița, primarul localității, Petre Țone, spunând că una dintre ipoteze este că tinerii s-ar fi intoxicat cu gaz de la o butelie de aragaz.

Primarul din Oltenița, Petre Țone, a spus că tinerii – două fete în vârstă de 16 și 17 ani și doi băieți de 20 și 22 de ani – erau singuri în casă și pregăteau petrecerea de Revelion, ei fiind găsiți decedați cel mai probabil după ce s-au intoxicat cu gaz de la o butelie de aragaz.

„Erau două perechi de tineri care pregăteau Reveliuonul. Nici vorbă de tentativă de sinucidere sau ceva de genul acesta. La 5.45, mama unuia dintre băieți i-a dat sms și a vorbit cu el”, a spus primarul.

El a precizat că anchetatorii au găsit în casă o sticlă de whisky care era consumată pe jumătate și mai multe sticle cu sucuri, iar în imobil era un miros greu, cel mai probabil de la gaz.

Primarul a mai spus că în casă nu exista instalație de gaz, și doar o butelie și o sobă cu lemne.

El a precizat că la ora transmiterii acestei știri la fața locului sunt așteptați legiști de la Călărași pentru a ridica trupurile tinerilor pentru necropsie, al cărei rezultat va fi cunoscut cel mai probabil duminică.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași, Ramona Tudor, a declarat pentru MEDIAFAX că tinerii au fost descoperiți într-o cameră din locuință, unde a fost găsită și o butelie de aragaz, la care era improvizată o instalație de încălzire.

Ea a precizat că la ora transmiterii acestei știri la fața locului se află mai multe echipaje de polițiști, pentru cercetări.

Purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, Ovidiu Tătăranu, a declarat pentru MEDIAFAX că la ora 14.09 a fost primită o sesizare să se intervină în cazul a patru tineri „intoxicați cu o substanță necunoscută”, înaintea sosirii echipajului ISU ajungând o echipă de la Ambulanță care a constatat decesul celor patru tineri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!