Prima pagină » Economic » Premierul anunță: Lucrăm la studiul de impact privind abrogarea OUG114. Vom abroga și prevederile la Pilonul II

Premierul anunță: Lucrăm la studiul de impact privind abrogarea OUG114. Vom abroga și prevederile la Pilonul II

Premierul anunță: Lucrăm la studiul de impact privind abrogarea OUG114. Vom abroga și prevederile la Pilonul II
Cabinetul Orban lucrează în prezent la studiul de impact privind abrogarea unor măsuri din OUG 114/2018, a declarat marți premierul Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă. Vor fi abrogate și prevederile privind Pilonul II de pensii private.

Premierul a mai precizat că lucrările din comisii nu merg însă întocmai în direcția corectării prevederile OUG 114 și că în diferite comisii mai apar amendamente care înrăutățesc măsurile din această ordonanță.

„Cu siguranță că în spatele modificărilor vor sta analize, studii, de asemenea vom discuta cu partenerii sociali, patronatele și sindicatele pentru a realiza o consultare care să îmbunătățească (ordonanța), dar noi deja am avut consultări anterioare și știm poziția partenerilor sociali care este preponderent în susținerea acestei inițiative. Sigur că noi ne-am fi dorit ca prin dezbaterea din Parlament să corectăm prevederile acestei ordonanțe și să abrogăm toate acele prevederi. Din păcăte, lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat, ba dimpotrivă mai apar prin diferite comisii amendamente care înrăutățesc și mai mult această ordonanță. De exemplu s-a mărit plafonul pentru fondul fantomatic de dezvoltare și investiții”, a spus Orban.

Premierul a mai spus că majorarea contribuției la fondurile de pensii administrate privat Pilon II nu va face obiectul acestei runde de reglementări, dar că o majorare este în obiectivele Guvernului.

„Cu siguranță acesta este obiectivul nostru, dar (majorarea) nu va face obiectul acestei reglementări. Ce vom abroga sunt prevederile absurde care au fost impuse societăților care administrează fondurile Pilon II de pensii”, a anunțat Premierul Ludovic Orban.

Ludovic Orban a anunțat, luni, că Guvernul își va asuma răspunderea pentru abrogarea și modificarea unor prevederi ale Ordonanței de Urgență 114/2018.Premierul a precizat că sunt vizate prevederi din domeniul energiei, financiar bancar și comunicații dar că nu va afecta prevederile din domeniul construcțiilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!