Prima pagină » Știri » Președintele Colegiului Psihologilor, trimis în judecată. Două contracte, încheiate cu el însuși, iar altul cu soția sa

Președintele Colegiului Psihologilor, trimis în judecată. Două contracte, încheiate cu el însuși, iar altul cu soția sa

Președintele Colegiului Psihologilor, trimis în judecată. Două contracte, încheiate cu el însuși, iar altul cu soția sa
Mihai Aniței, președintele Colegiului Psihologilor din România, a fost trimis, vineri, în judecată, fiind acuzat de conflict de interese și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, având rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, anunță DNA.

„În contextul derulării proiectului „SCOP – specializarea consilierilor de orientare profesională”, finanțat din fonduri europene, implementat de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, inculpatul Aniței Mihai, în calitatea sa de președinte al Colegiului Psihologilor din România, și-a atribuit și a încheiat a două contracte cu el însuși, iar un alt contract l-a atribuit și l-a încheiat cu soția sa”, transmite DNA.

Potrivit procurorilor, decizia de atribuire și încheiere a contractelor a fost luată de Mihani Aniței în calitate de reprezentant al Colegiului Psihologilor din România.

„Concret, două contracte de prestări de servicii au fost încheiate pe o durată de un an (01.11.2010 – 01.11.2011) de Mihai Aniței în numele Colegiului Psihologilor din România cu psihologul Mihai Aniței, având ca obiect prestarea de către acesta a unui număr de 1.596 ore ca și coordonator tehnic în cadrul proiectului, respectiv 1.008 ore ca expert elaborare ghid deontologic pentru formarea formatorilor. Un alt contract de prestări servicii a fost încheiat de Mihai Aniței în numele Colegiului Psihologilor din România soția sa, psiholog, având ca obiect prestarea activități supervizare consilieri de orientare profesională, pentru o durată de 672 ore”, mai arată DNA.

Anchetatorii susțin că în acest fel, MIhai Aniței ar fi obținut un folos pentru sine și pentru soție de 336.147 lei (din care 307.475 lei – sumă aferentă contractelor încheiate cu propria persoană și 28.672 lei – sumă aferentă contractului încheiat cu soția sa). Valoarea contractelor era stabilită în funcție de numărul de ore, iar prețul convenit era un tarif orar brut. Prejudiciul pe care l-ar fi creat în urma contractelor încheiate cu propria persoană provine din fonduri europene, spune DNA.

DNA precizează că pentru a justifica sumele primite pentru contracte, în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2012, Mihai Aniței ar fi prezentat la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă 28 de rapoarte ce conțineau „date inexacte, nereale, cu privire la orele prestate ca expert, în condițiile în care aceste ore nu puteau efectiv, fizic, să fie prestate”.

„Astfel, însumând orele declarate ca fiind lucrate în cadrul proiectului SCOP cu celelalte ore pentru care inculpatul Aniței Mihai era salarizat sau le presta benevol în alte activități (profesor universitar titular sau asociat la mai multe facultăți, angajat al unei firme, expert sau alte funcții în alte 5 proiecte finanțate din fonduri europene, președinte al Colegiului Psihologilor, activități de coordonare editorială și doctorate, participare la activități profesionale în țară și străinătate etc.), reieșea că acesta lucrase peste 20 de ore într-o zi (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), sau chiar un număr de ore de muncă ce depășea durata unei zile. În plus, activitățile desfășurate în cadrul proiectului nu erau datate și nici însoțite de documente care să precizeze și să justifice volumul orar zilnic sau săptămânal al muncii prestate și pentru care se solicita plata”, explică procurorii.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă s-a constituit parte civilă cu suma respectivă.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Aniței Mihai, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, a confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurența sumei de 336.147 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?