Prima pagină » Știri » Președintele „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania rămâne în arest

Președintele „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania rămâne în arest

Președintele „Mișcării de Tineret 64 de Comitate
Președintele "Mișcării de Tineret 64 de Comitate" Transilvania, SzÅ‘cs Zoltán, rămâne în arest pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că i-a instigat pe membrii organizației să confecționeze dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze la Târgu Secuiesc, a decis definitiv ICCJ.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au respins contestația lui SzÅ‘cs Zoltán, împotriva deciziei Curții de Apel București din 30 decembrie, prin care s-a dispus arestarea preventivă a președintelui „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania.

Decizia luată vineri de magistrații instanței supreme este definitivă.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) l-au reținut, pe 29 decembrie 2015, pe SzÅ‘cs Zoltán pentru instigare la săvârșirea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive. Anchetatorii au cerut, în 30 decembrie, Curții de Apel București arestarea preventivă a președintelui „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania, propunere admisă de instanță.

DIICOT a arătat, într-un comunicat de presă, că în 10 octombrie, SzÅ‘cs Zoltán i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a Mișcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

„Există suspiciunea rezonabilă că, în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă «Mișcarea de Tineret 64 de Comitate» – HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului «Ținut Secuiesc», ca etapă a procesului ce vizează refacerea «Ungariei Mari», în calitate de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM, suspectul S. Z. i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către cetățenii români a Zilei Naționale de 1 Decembrie, inculpatul Beke Istvan Attila, membru marcant al respectivei formațiuni naționalist-extremiste concluzionând: «Facem»”, se arată în comunicatul DIICOT.

În calitatea deținută de președinte al „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) Transilvania, la data de 10 octombrie 2015, Szocs Zoltan le-a trasat membrilor celulei Târgu Secuiesc a HVIM ca „de 1 Decembrie……să montați vreo 20 de bucăți….cu un cronometru…..vă închipuiți, tocmai când defilează……trebuie făcut în așa fel încât să se aprindă mai multe simultan….ar fi mișto să fie fum, ar fi o bombă bună…..parcă văd cum se vor arunca la pământ, n-or să mai facă niciodată, ar fi ceva ce ar difuza și BBC-ul….toată lumea ar vorbi de noi……să se atragă atenția asupra Tg.Secuiesc, să se vadă că celor de aici nu le este teamă…..trebuie să facem în așa fel încât să avem mâinile curate în ziua respectivă….să fiți plecați undeva….totul trebuie să pornească la statuie, acolo să se capteze semnalul pentru toate, de acolo să pornească totul, acolo să fie primul contact, când se conectează cu antena….acolo unde se duc ei ar trebui să facem……ori la Sfântu, ori în Ciuc….. trebuie să facem o încercare……”, se arată în documentele anchetatorilor.

Potrivit acelorași documente, procurorii DIICOT susțin că SzÅ‘cs folosea cuvântul „pizza” pentru a desemna un dispozitiv exploziv improvizat. Astfel, el le spunea membrilor grupării din Târgu Secuiesc: „nu mănânci pizza cu poftă, doar o guști, vezi cum e…mai ales dacă ai rețeta care trebuie pentru pizza….înainte să mușcați o bucată mare trebuie să vedeți cum se poate mușca o felie….”.

În 13 octombrie, SzÅ‘cs Zoltán a părăsit România, revenind în țară în 20 decembrie 2015.

„Ulterior acestui moment, suspectul S. Z. a efectuat demersuri de contactare a membrilor familiei inculpatului Beke Istvan Attila și a celorlalți participanți la ședința din data de 10.10.2015 în vederea adoptării unei poziții publice unitare cu privire la evenimentele ce au precedat momentul arestării inculpatului Beke Istvan Attila”, arată DIICOT.

În același dosar, cetățeanul român de etnie maghiară Beke Istvan Attila, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat preventiv în 1 decembrie, de Curtea de Apel București, la cererea procurorilor DIICOT, care îl acuză de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Potrivit anchetatorilor, Beke, membru marcant al extensiei în România a structurii naționalist-extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, ar fi intenționat să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmărea să îl detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

Anchetatorii au găsit la perchezițiile făcute în imobilul folosit de Beke Istvan Attila sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acționarea de la distanță, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar și un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare, că în 10 octombrie, în județul Covasna, a avut loc o întâlnire a mai multor membri HVIM, la care s-a propus amplasarea și detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie 2015 la Târgu Secuiesc, cel care a făcut propunerea spunând că are o cutie de petarde acasă ce poate fi folosită în acest sens.

În timpul întâlnirii s-ar fi convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, iar apoi acesta să îl amplaseze într-un coș de gunoi din centrul municipiului Târgu Secuiesc, aproape de traseul de deplasare al paradei militare.

Beke Istvan a declarat în fața procurorilor DIICOT că discuțiile interceptate de SRI în care se plănuia confecționarea unui dispozitiv exploziv improvizat și detonarea în public, la manifestările de Ziua Națională organizate la Târgu Secuiesc, sunt „prostii” și că nu intenționa să facă așa ceva, potrivit referatului.

„Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – HVIM) este o grupare ungară de extremă-dreapta care militează pentru unificarea comunităților maghiare din afara Ungariei și pentru revizuirea Tratatului Trianon, din anul 1920. Titulatura organizației radicale se referă la Ungaria Mare, care avea 64 de districte.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa internațională, omagiu pentru Mircea Lucescu: „unul dintre numele importante ale fotbalului mondial a încetat din viață”
Digi24
Fulgy, fiul Clejanilor, a fost internat la Obregia după ce a amenințat că aruncă un bloc în aer
Cancan.ro
Ce avere avea Mircea Lucescu, de fapt. A strâns o sumă uriașă din fotbal
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa Diletta Leotta i-a spus-o în față lui Cristi Chivu: „Vrem asta!”
Adevarul
Din sărăcie lucie, în legendă. Viața lui Mircea Lucescu: de la un colț de pâine împărțit la cinci, la recunoaștere internațională
Mediafax
Premierul Republicii Moldova readuce în discuție ideea unirii cu România: „Cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului își dau seama că suntem foarte aproape de unire”
Click
Giga Hagi, mesaj sfâșietor după decesul lui Lucescu: „Mi-a fost mai mult decât antrenor.” Ce au transmis Simona Halep și Gică Popescu
Digi24
Cum s-a transformat jefuirea unui camion cu KitKat dintr-o veste proastă într-o oportunitate de aur pentru comunicarea de criză
Cancan.ro
BREAKING | A MURIT Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
O fostă prezentatoare TV a renunțat la presă și s-a mutat cu logodnicul fotbalist în America de Sud: „Cel mai frumos capitol pe care îl încep…”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Companie ce angajează 120 de oameni la fabrica de drone din București. Modelul flagship produs aici decoleaza și aterizeaza pe verticală
Descopera.ro
Enigmă științifică: Ce este paradoxul gemenilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
Ce spune știința despre oamenii singuri?