Prima pagină » Știri » Președintele Vietnamului a demisionat. Nguyen Phuc a fost acuzat de ”încălcări și nereguli” comise de oficiali aflați sub controlul său

Președintele Vietnamului a demisionat. Nguyen Phuc a fost acuzat de ”încălcări și nereguli” comise de oficiali aflați sub controlul său

Amyra Garey
Președintele Vietnamului a demisionat. Nguyen Phuc a fost acuzat de ”încălcări și nereguli” comise de oficiali aflați sub controlul său

Președintele Vietnamului, Nguyen Xuan Phuc, a demisionat, a anunțat marți presa de stat, după mai multe zile de zvonuri că ar urma să fie demis, transmite agenția AFP.

Phuc „și-a prezentat demisia din funcțiile care i-au fost atribuite, a renunțat la slujba sa și s-a retras”, a declarat agenția de presă de stat VNA.

Preşedintele Vietnamului, Nguyen Xuan Phuc, şi-a prezentat demisia, după ce Partidul Comunist l-a găsit responsabil pentru nereguli comise de alte oficialităţi guvernamentale, relatează Reuters şi Xinhua.

Fost prim-ministru, Nguyen Xuan Phuc (68 de ani) a deţinut pentru mai puţin de doi ani funcţia de preşedinte, una în mare parte cu caracter ceremonial, scrie Agerpres.

„Fiind deplin conştient de responsabilităţile în faţa poporului şi partidului, el şi-a prezentat cererea de demisie din funcţiile deţinute, de a renunţa la locul de muncă şi de a se pensiona”, a relatat agenţia de presă oficială VNA, care citează comitetul central al Partidului Comunist vietnamez.

Cine conduce Vietnamul

Speculaţii despre demisia lui Phuc au apărut în urma destituirii a doi vice-premieri, anterior în această lună.

Cei doi i-au fost subalterni atunci când Nguyen Xuan Phuc a condus guvernul de la Hanoi în calitate de prim-ministru.

Pentru a deveni efectivă, demisia lui Nguyen Xuan Phuc din funcţia de preşedinte trebuie să fie aprobată de Adunarea Naţională.

Agenţia de presă Reuters a relatat luni că forul legislativ va organiza o şedinţă extraordinară în această săptămână.

În mod oficial, Vietnamul este condus de patru „piloni”: secretarul general al Partidului Comunist, preşedintele ţării, prim-ministrul şi preşedintele Adunării Naţionale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
UE s-ar putea extinde după 13 ani de pauză. Ce țară este foarte aproape de aderare?