Prima pagină » Știri » Primarul Dorin Florea, în dispută cu BOR pe tema banilor pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Primarul Dorin Florea, în dispută cu BOR pe tema banilor pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Primarul Dorin Florea, în dispută cu BOR pe tema banilor pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Banii ceruți autorităților locale pentru Catedrala Mântuirii Neamului au generat o dispută publică între primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, și Patriarhie, edilul reclamând "partizanatul" cu iz politic al Bisericii, oficialii BOR replicând că declarațiile edilului sunt nefondate și ofensatoare.

Banii ceruți autorităților locale pentru Catedrala Mântuirii Neamului au generat o dispută publică între primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, și Patriarhie, edilul reclamând „partizanatul” cu iz politic al Bisericii, oficialii BOR replicând că declarațiile edilului sunt nefondate și ofensatoare.

Conflictul primarului Florea cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a plecat de la declarații ale edilului publicate de presa locală în 30 ianuarie.

Astfel, într-un articol cu titlul „Dorin Florea: BOR este complicele politicienilor”, primarul din Târgu Mureș afirmă, în contextul solicitării BOR pentru fonduri destinate Catedralei, că „adevărata mântuire a neamului înseamnă în momentul ăsta să te implici să scoți acest popor dintr-un derapaj uriaș spre mediocritate, spre subcultură, spre lipsă de educație”.

„Astea mi se par acum problemele cele mai mari pe care Biserica ar trebui să și le asume, nu să fie partizană, parteneră sau să se creeze culpabilizări din astea: – dă-mi niște bani sau ți-am dat niște bani, dar vii să îmi faci campanie sau îmi faci nu știu ce”, a adăugat Dorin Florea, citat de presa locală.

Primarul a mai spus că i-a transmis punctul său de vedere Patriarhului BOR, PF Daniel. „I-am scris o scrisoare în care i-am explicat că nu banul e important aici, că faci o Catedrală. Asta e partea cea mai la îndemână pe care o vedeți într-o clasă politică ce crede că și pe Ăla de Sus Îl poți duce cu șmecheria. Că doar astea sunt falsele iubiri față de Biserică. Astea se fac în tihnă și în tăcere”, a declarat Dorin Florea.

În reacția la declarațiile primarului, venită marți, Patriarhia ține să îi reamintească acestuia că „în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2012, în mod regretabil, un preot ortodox din Târgu Mureș a fost atras la una din manifestările electorale ale domniei sale”.

„Referitor la presupusul «partizanat» al Bisericii cu clasa politică, este ciudată atitudinea politicianistă tocmai a domnului primar al municipiului Târgu Mureș. Îi reamintim domnului Dorin Florea că, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2012, în mod regretabil un preot ortodox din Târgu Mureș a fost atras la una din manifestările electorale ale domniei sale, în contradicție cu recomandarea Sfântului Sinod făcută partidelor politice de a respecta neutralitatea Bisericii Ortodoxe Române”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Patriarhia Română.

Potrivit documentului citat, scrisoarea adresată de Patriarhia Română reprezentanților autorităților locale pentru sprijin financiar la construirea Catedralei Mântuirii Neamului este un demers în conformitate cu Legea construirii Catedralei Mântuirii Neamului care prevede că, la solicitarea Administrației patriarhale, autoritățile de stat centrale și locale pot sprijini financiar edificarea viitoarei Catedrale patriarhale.

„Această prevedere a fost inclusă în lege deoarece construirea Catedralei Mântuirii Neamului este un proiect bisericesc național reprezentativ pentru poporul român majoritar ortodox, contribuabil în proporție de 86% la bugetul de stat central și la cele locale. Ca atare, recent, mai multe consilii județene au răspuns pozitiv la solicitarea Patriarhiei de a sprijini construirea acestei Catedrale”, precizează Patriarhia Română.

Potrivit comunicatului citat, opiniile exprimate public de primarul Dorin Florea „ofensează majoritatea românilor ortodocși din municipiul Târgu Mureș, care doresc construirea Catedralei Mântuirii Neamului și contribuie la Colecta națională organizată de Patriarhia Română în bisericile și mănăstirile din țară și străinătate pentru edificarea viitoarei Catedrale patriarhale.

Contactat, marți, de corespondentul MEDIAFAX, Dorin Florea (PDL) a folosit un ton mai nuanțat, declarând că a primit o solicitare de la consilierii Patriarhiei Române să contribuie cu suma de 300.000 de lei la construirea Catedralei Mântuirii Neamului și că el crede că „probabil” Patriarhul Daniel nu a știut despre acest lucru, astfel că i-a trimis o scrisoare în care afirmă că „mântuirea neamului înseamnă să faci gesturi importante”.

„I-am scris Patriarhului că am sprijinit Biserica prin toate mijloacele – financiar, moral, în acțiuni. În bugetul aprobat de Consiliul Local anul trecut am dat bani pentru toate bisericile, de toate confesiunile, pentru că m-au ajutat și au participat activ la armonizarea relațiilor dintre români și maghiari în oraș. Deci, sigur, ajut, cu mare plăcere. Dar eu cred că vorbim de două lucruri diferite. Cu Catedrala Neamului le doresc succes, toată lumea dă bani. Credința trebuie să stea în mesaje pe care să le dea biserica. Mântuirea neamului asta înseamnă, să faci gesturi importante. Politicienii cumpără poporul cu moaște și agheasmă. Cred că Biserica ar trebui să dea un impuls, lecții de demnitate, nu de popor cumpărat”, a spus Florea.

Acesta a arătat că același mesaj i l-a transmis Patriarhului Daniel și prin arhiepiscopul de Alba Iulia, cerându-i să intervină în acest moment greu, în care se petrece „manipularea neamului de către o clasă politică mocirloasă”, preocupată „numai de agheasmă, numai de moaște”.

Florea a adăugat că nu ar trebui încurajate în niciun fel „isteriile și elementele de false credințe”, întrucât „pe Cel de Sus nu poți să-l fentezi cu bani”.

„Deci, nu de Biserică m-am legat, ci de slujitorii ei, care trebuie să fie la înălțime. Poporul a pus ca etalon al încrederii Biserica, nu popii”, a mai spus Florea.

Și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a primit, în noiembrie 2013, o solicitare din partea Patriarhiei de alocare a unei sume de 200.000 de lei pentru finanțarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.

Edilul Clujului i-a răspuns Patriarhului Daniel, în 9 decembrie 2013, arătând că solicitarea va fi analizată conform noului regulament privind alocările de sume de la bugetul local.

„Vă comunicăm faptul că solicitarea dumneavoastră va fi analizată conform noului regulament privind alocările de sume de la bugetul local, aflat în momentul de față în dezbatere publică, urmând a fi votat în cadrul ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca. Desigur, imediat după adoptarea noului regulament de acordare a sumelor nerambursabile pentru culte, membrii Consiliului Local vor analiza cu toată atenția solicitarea Preafericirii Voastre”, a mai arătat Boc.

Emil Boc a explicat corespondentului MEDIAFAX că nu se putea aloca o sumă de bani în 2013 fără a exista o prevedere bugetară prealabilă pe anul trecut.

„O astfel de solicitare trebuie analizată în contextul bugetului local pe anul 2014, iar cei care vor decide alocarea unei sume sunt consilierii locali”, a spus Boc.

Și președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a primit o solicitare similară din partea Patriarhului Daniel, de alocare a unei sume, nespecificate, pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

„Nu puteam să discutăm în 2013 alocarea vreunei sume, care nu era prinsă în bugetul județului pe anul trecut. Consiliul Județean Cluj va analiza solicitarea PF Daniel”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Horea Uioreanu.

În schimb, în 21 ianuarie, Consiliul Județean Timiș a alocat 100.000 de lei, drept donație, pentru Catedrala Mântuirii Neamului, din bugetul județean pe anul 2014.

„Dacă discutăm de cei 100.000 de lei, cred că este o sumă care poate fi alocată de Consiliul Județean Timiș, chiar dacă, îmi pare rău că nu am putut și nu putem să alocăm suma care a fost cerută de către Patriarhie, pentru ceea ce înseamnă Catedrala Mântuirii Neamului. Noi atât am putut, am considerat că este corect să alocăm această sumă”, declara președintele CJ Timiș, Titus Bojin, care preciza că Patriarhia a cerut suma de 300.000 de lei.

Construcția Catedralei Mântuirii Neamului a început în decembrie 2010. Viitoarea catedrală, de pe Dealul Arsenalului, va avea 120 de metri lungime, 70 de metri lățime și 120 metri înălțime, iar la slujbe vor putea participa 5.000 de credincioși. Costul lucrărilor pentru construcția la roșu a fost estimat la 100 de milioane de euro.

La începutul anului 2011, Sfântul Sinod a aprobat o procedură de colectă națională pentru construirea Catedralei. În februarie 2011, Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru acest proiect. Primăria Capitalei și primării de sector au donat la rândul lor pentru construcție.

Reprezentanți ai societății civile au criticat însă alocarea de bani publici pentru construirea Catedralei.

La sfârșitul anului trecut, presa a relatat că Patriarhia a trimis consiliilor județene o scrisoare prin care solicita câte 300.000 de lei „pentru plata materialelor și manoperei necesare lucrărilor la structură în această fază esențială pentru bunul mers al întregii lucrări”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Andrei Duban, în lacrimi în podcastul lui Cătălin Oprișan. Ce l-a făcut să plângă: „Nu cred așa ceva! Dar nimeni nu știe asta. De unde Doamne iartă-mă…”
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Proiectul de lege promulgat de Nicușor Dan care afectează transportatorii
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
(P) Revoluția „Gentle Breeze”: Cum se transformă modul în care percepem aerul condiționat