Prima pagină » Știri » Primarul interimar al Constanței: Stațiunea Mamaia nu va muri, dar eu nu mă urc „nici pe scenă, nici pe car alegoric”.

Primarul interimar al Constanței: Stațiunea Mamaia nu va muri, dar eu nu mă urc „nici pe scenă, nici pe car alegoric”.

Primarul interimar al Constanței: Stațiunea Mamaia nu va muri, dar eu nu mă urc
Primarul interimar al Constanței: Stațiunea Mamaia nu va muri, dar eu nu mă urc "nici pe scenă, nici pe car alegoric".

Decebal Făgădău a declarat jurnaliștilor, vineri, la finalul ședinței Consiliului Local, că rolul Primăriei nu este de a iniția evenimente în Mamaia, ci de a facilita organizarea acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vreau să-i asigur pe toți operatorii economici din Mamaia și pe turiști că stațiunea nu este una care va muri, doar că ordinea priorităților a fost schimbată. În momentul de față în stațiunea Mamaia se desfășoară evenimente. A fost un moment de recul, de înghețare, în care toată lumea avea așteptări și aștepta de la cineva să facă aceste evenimente. Rolul Primăriei nu este acela de a iniția aceste evenimente, ci de a facilita organizarea de evenimente. Vom face în continuare o promovare a evenimentelor și vom susține orice înseamnă eveniment care are ca obiectiv extinderea duratei sezonului”, a afirmat Decebal Făgădău.

El a precizat însă că nu va urca pe nicio scenă și nici pe un car alegoric.

„Pe mine nu mă veți vedea nici pe scenă, nici pe car alegoric, pentru că nu acesta este rolul meu. Cred că de promovare trebuie să se ocupe agenții specializate de promovare și, dacă putem înțelege că cei care trebuie să determine soarta stațiunii Mamaia sunt în primul rând cei care au active, cei care își desfășoară activitatea în stațiunea Mamaia, atunci cred că putem merge mai departe. Dacă nu, mi-e teamă că așteptările dânșilor nu vor fi urmate și de o acțiune din partea noastră, pentru că fiecare trebuie să-și facă treaba”, a explicat primarul interimar al Constanței.

Întrebat dacă este mulțumit de ceea ce se întâmplă în prezent în Mamaia, Făgădău a spus că este încântat de încasările agenților economici, în creștere cu 15 la sută față de anul trecut, dar nu și de cei care își desfășoară activitatea pe promenada din Mamaia.

„De cifre și de cifrele de business sunt mulțumit pentru că, dincolo de această temere sau chiar mici jelanii punctuale, în stațiunea Mamaia cifrele au crescut cu 15 la sută față de anul trecut. De modul în care arată promenada nu vă pot spune că sunt mulțumit, ci chiar sunt total dezamăgit de modul în care agenții economici au înțeles să transforme stațiunea într-o extensie a Satului de Vacanță. Practic, s-au mai liniștit lucrurile în Satul de Vacanță și au invadat stațiunea. (…) Văd tot felul de tonete de popcorn sau porumb fiert care se mută dintr-o parte în alta. Pe cei care nu au autorizație îi amendează o dată, îi amendează a doua oară. Asta nu înseamnă că, dacă nu comunicăm aceste lucruri, ele nu sunt în atenția noastră. Poneii nu au fost autorizați, au fost confiscați cred că 10 ponei până acum”, a menționat Decebal Făgădău.

El a spus că va avea o întâlnire cu instituții ale statului și cu Poliția Locală pentru a găsi soluții ca să fie rezolvată această situație, considerând că este nevoie de un regulament de funcționare pentru stațiunea Mamaia.

„Trebuie să fie un regulament al stațiunii pentru că să stai și să nu te implici și să aștepți ca cineva să facă promovare, cineva să facă infrastructura, cineva să finanțeze evenimentele, cineva să le facă pe toate și tu să fii doar beneficiar, nu cred că este o atitudine ce se va regăsi în viitorul stațiunii Mamaia”, a spus Decebal Făgădău.

Răspunzând unei întrebări, el a spus că principalele trei probleme ale municipiului Constanța sunt faptul că diverse proiecte, care vin din diferite medii, nu fac parte dintr-o strategie coerentă de dezvoltare, aspectul orașului și numărul redus de oameni care să urmărească respectarea regulilor, precizând că își dorește reinstaurarea regulilor „nu într-un spirit agresiv, ci de normalitate”.

„Vă spun că sunt nemulțumit de aspectul orașului, dar înțeleg, obiectiv, și cauzele. Reducerile bugetare, faptul că noi nu am fost nesăbuiți să aruncăm banii în panseluțe, cum au făcut în București, și am preferat o politică bugetară prudentă ne-a permis ca anul trecut să încheiem anul cu excedent, ca și acum doi ani, ca și acum trei ani, să nu avem arierate și să nu fim catalogați ca un oraș cu risc bugetar. Dar asta are și o consecință. Faptul că astăzi orașul arată prăfuit, că bordurile nu sunt cele pe care ni le-am dori… Toată lumea se teme de acest cuvânt, «bordură», dar el vine să definească o limită clară și dă o notă de siguranță și de civilizație între ceea ce înseamnă carosabil, pietonal, velo. Poate vă sună ciudat, dar mi-aș dori să ajung să schimb bordurile, chiar asumându-mi tot paralelismul cu Videanu”, a afirmat Decebal Făgădău.

Decebal Făgădău a spus că rezultatul acțiunilor sale va fi vizibil pentru constănțeni în prima parte a anului viitor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Expunerea la poluanții din aer este asociată cu un risc crescut de suicid, indică o analiză amplă
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii