Prioritățile noului ministru al Sănătății: medicamente, investiții, infecții

Prioritățile noului ministru al Sănătății: medicamente, investiții, infecții
Publicat: 25/05/2016, 17:35
Actualizat: 31/01/2018, 13:01

Vlad Voiculescu a susținut o conferință de presă în care a prezentat principalele puncte de care se va ocupa Ministerul Sănătății în perioada următoare. Ministrul a spus că se află acum în fața unui sistem care trebuie curățat și că, încă de vineri, când a fost numit în funcție, a luat legătura cu oamenii care consideră că îl pot ajuta să rezolve problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc.

Astfel, Vlad Voiculescu a precizat că principalele trei priorități în domeniul sănătății din perioada următoare vor fi medicamentele esențiale, investițiile și infecțiile nosocomiale.

În ceea ce privește lipsa medicamentelor esențiale din spitalele românești, Vlad Voiculescu a făcut trimitere la criza citostaticelor, în care el a fost implicat, reușind să procure medicamente de la furnizori externi, astfel încât bolnavii să poată fi tratați în România. Ministrul a precizat că vineri după amiază s-a întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Agenției Naționale a Medicamentului și ai Unifarm și au conchis asupra unui plan de la care se așteaptă un progres semnificativ în perioada următoare. Vlad Voiculescu a vorbit despre soluții sistemice, cu reguli și proceduri clare și, în primul rând, transparență, astfel încât medicii, managerii, reprezentanții Ministerului și mass-media să poată urmări procesul de aprovizionare cu medicamente și, în cazul în care există probleme, să se lucreze imediat la rezolvarea lor.

„Cu siguranță nu sunt primul ministru care se confruntă cu lipsa unor medicamente ieftine din spitale, dar cu siguranță aș vrea să fiu ultimul și soluția să nu vină de la un om, nici măcar de la o echipa de oameni, ci să fie o soluție sistemică. Trebuie să fie o soluție care să aibă la baza reguli și proceduri clare și, de asemenea, extrem de important, să aibă la baza o transparență, în așa fel încât pacienți, medici, manageri de spitale, media să poată urmări aceste probleme și să vadă unde este problema și să ceară rezolvarea ei urgență, pentru că lucrurile astea sunt extrem de urgențe”, a declarat Vlad Voiculescu.

În legătură cu investițiile, ministrul Sănătății a amintit despre faptul că lipsa spitalelor este cea mai mare problemă a sistemului de sănătate românesc. Vlad Voiculescu a catalogat investițiile din ultimii 25 de ani drept sumare și consideră că în prezent există oportunități care ne permit să rezolvăm această problemă. El a amintit despre banii din Programul Operațional Regional, prin care se va începe construcția a trei spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova și a amintit, de asemenea, despre lucrările de reabilitare a Spitalului „Marie Curie” și de reconstrucție a Institutului pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu”, ambele din Capitală.

„Vorbim destul de mult în ultima vreme despre infecțiile nosocomiale și știm că o parte a problemei au fost biocidele. Este însă o parte a problemei, după cum regulile de urmat în spitale, după cum lipsa medicilor, toate acestea sunt părți ale acestei probleme deosebit de complexe. Dar o parte semnificativă a acestei probleme este infrastructură, infrastructură învechită, infrastructură… când spun infrastructură, spun în special spitale, spitale care au fost în general construite în anii ’70 sau înainte de această perioadă, spitale care pun în pericol viață pacientului, dar și pe a medicului, a personalului medical. Investițiile sunt necesare de mult, investițiile pe care țară această le-a făcut în ultimii 25 de ani sunt absolut sumare”, a spus ministrul.

Despre infecțiile nosocomiale, Vlad Voiculescu a spus că există deja o serie de măsuri imediate și un Plan Național de Prevenire a Infecțiilor Nosocomiale. În perioada următoare „Inspecția Sanitară de Stat va continua controalele încrucișate între spitale și testele de sanitație care să arate dacă dezinfectanții își fac treaba și dacă procedurile de dezinfecție sunt respectale în spitale”, a explicat ministrul.

În ceea ce priveste Planul, acesta își propune, în prinicipal, schimbarea contractelor de management, astfel încât raportarea existenței infecțiilor în spitale să fie încurajată și să se evite subraportarea din teama de a fi sancționați. Mai mult, se va lucra în sensul respectării unor reguli minime care să ajute la diminuarea riscului apariției unor astfel de infecții. De asemenea, vor fi puse la punct mecanisme de control și supracontrol, acestea din urmă reprezentând, potrivit lui Vlad Voiculescu, un punct focal al reorganizării Ministerului.

„Aș vrea să construiesc ceva pentru viitor și pot să vă asigur că ori de câte ori va fi nevoie, voi fi aici și voi fi atât de transparent cât se poate”, a spus ministrul Sănătății în încheiere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are...
Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Prognosticul este rezervat' 😢
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit...
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Ce se întâmplă cu marele actor în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN...
Alimentele care ne pot strica vacanța. Vedeta zilei pune viața în pericol
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Oamenii de știință au creat o celulă cerebrală funcțională din sare și apă