Prima pagină » Știri » Procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu ajunge în fața instanței pentru luare de mită și spălare de bani

Procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu ajunge în fața instanței pentru luare de mită și spălare de bani

Procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu ajunge în fața instanței pentru luare de mită și spălare de bani
Procurorul Emilian Eva a fost trimis în judecată, marți, de DNA pentru luare de mită și spălare de bani, în dosarul în care este acuzat că a vândut peste 200 de tablouri, activitate incompatibilă cu funcția de magistrat, și că nu a trecut bunurile în declarația de avere.

Magistrații Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Emilian Eva, procuror în cadrul Parchetului Tribunalului Iași, la data faptelor, pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite și fals în declarații.

În același dosar au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Bianca Mădălina Eva și Ioan Eva, fiica și nepotul magistratului ieșean, pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit rechizitoriului, în mai- iunie 2014, perioadă în care tatăl procurorului Emilian Eva, Ludovic Eva, se afla internat în Spitalul Clinic de Urgență „Profesor dr. Nicolae Oblu” din Iași, magistratul i-a cerut doctorului cardiolog Dan Tesloianu să facă toate eforturile profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”.

Ulterior acestei solicitări, pe 16 iunie 2014, Emilian Eva a dispus renunțarea la urmărirea penală față de medicul cardiolog, care era cercetat penal pentru luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune, întrucât faptele nu există.

Soluția a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Emilian Eva.

Conform sursei citate, imediat după ce magistratul a clasat dosarul medicului, în intervalul septembrie 2014- martie, Emilian Eva a cerut și a primit diverse bunuri și foloase necuvenite de la Dan Tesloianu „drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată”.

„Astfel, în perioada respectivă, medicul i-a furnizat inculpatului Eva Emilian, în scopul menționat mai sus, diverse bunuri, sub forma unor opere de artă, evaluate la suma de 16.900 de euro (constând într-un număr de 13 picturi), sume de bani, sub forma unor pretinse împrumuturi, în cuantum de 3.900 de euro și foloase necuvenite (sub forma unui comision de 13.000 de euro perceput de inculpat cu ocazia unei tranzacții perfectate de martorul denunțător), toate în cuantum de 33.800 euro”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii mai arată că, în perioada ianuarie- februarie, beneficiind de ajutorul fiicei sale, Bianca Mădălina Eva, procurorul ieșean a obținut de la Ministerul Culturii- Direcția Județeană pentru Cultură Iași, un certificat de export definitiv și a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii trei tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații, una dintre aceste picturi fiind cerută și primită cu titlu de mită.

Potrivit rechizitoriului, în perioada august 2014- iunie 2015, Emilian Eva a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea unui număr de peste 200 de picturi, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

Potrivit documentului citat, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, Emilian Eva a achiziționat, de la diverse persoane, 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotați pe piața de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-ar fi lăsat în custodie spre evaluare la Casa de licitație Ara Art din București.

Totodată, în perioada ianuarie- februarie 2015, Emilian Eva ar fi postat, prin intermediari, spre vânzare, pe site-ul olx.ro, cu mențiunea „tablouri originale/expertizate”, 34 de opere de artă presupus a fi semnate sau executate, de pictori renumiți.

„În intervalul august 2014 – iunie 2015, inculpatul a achiziționat sau a dus tratative în vederea achiziționării de la diverse persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, a restaurat, apelând la diverși pictori/restauratori și a valorificat sau a încercat să valorifice un număr de aproximativ 97 de tablouri”, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit anchetatorilor, din analiza declarației de avere pe anul 2015 rezultă că Emilian Eva „a făcut în cuprinsul ei mențiuni necorespunzătoare adevărului care sunt în totală contradicție cu situația de fapt descrisă mai sus”.

Conform procurorilor, în vederea realizării operațiunilor comerciale, Emilian Eva i-a implicat și pe Ioan Eva, un nepot al acestuia, asistent medical la Spitalul de Boli Infecționase „Sfânta Parascheva” din Iași, și pe fiica sa, Bianca Mădălina Eva, care nu au recunoscut în fața anchetatorilor „ajutorul dat inculpatului în tranzacționarea tablourilor”.

Magistrații anticorupție au pus sechestru asigurător asupra unui imobil și a 126 de tablouri ce aparțin lui Emilian Eva.

Dosarul va fi judecat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marți, suspendarea din funcție a lui Emilian Eva, ca urmare a trimiterii în judecată.

Emilian Eva, procuror la Parchetul Tribunalului Iași, a fost arestat preventiv în 10 iulie, printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), la propunerea Direcției Naționale Anticorupție.

Emilian Eva, fost procuror la DNA Iași, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.

În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancționat de CSM cu diminuarea indemnizației cu 20 la sută pe o perioadă de cinci luni, pentru modul în care a anchetat un dosar de corupție al unor interlopi ieșeni. Prin aceeași decizie a fost sancționat disciplinar și procurorul Sorin Mihail Călin, care a primit un avertisment.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi