Prima pagină » Știri » Profesoara din Ploiești înjunghiată de un fost elev a fost găsită vinovată că nu a respectat regulamentul

Profesoara din Ploiești înjunghiată de un fost elev a fost găsită vinovată că nu a respectat regulamentul

Profesoara din Ploiești înjunghiată de un fost elev a fost găsită vinovată că nu a respectat regulamentul
Profesoara care, la sfârșitul lunii ianuarie, a fost înjunghiată de un fost elev în fața cancelariei Colegiului „Spiru Haret" din Ploiești a fost găsită vinovată de producerea incidentului, comisia de cercetare a școlii stabilind că nu a respectat Regulamentul de Organizare și Funcționare.

Comisia care s-a întrunit, la nivelul școlii, imediat după ce profesoara de matematică a fost înjunghiată de un fost elev, la sfârșitul lunii ianuarie, a stabilit că agresorul a rugat-o pe o altă profesoară să o cheme afară din cancelarie pe victimă, iar după câteva zeci de secunde aceasta s-a întors în cancelarie ținându-se cu mâinile de abdomen, strigând la durere și solicitând colegilor să cheme ambulanța pentru că a fost înjunghiată.

În documentul citat s-a precizat că profesoara agresată era programată conform graficului să îndeplinească activitatea de profesor de serviciu pe școală.

„Victima se face răspunzătoare în sensul în care nu a respectat prevederile articolului 50 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al colegiului”, se arată în procesul verbal al comisiei de cercetare întrunit la Liceul „Spiru Haret”.

Conform articolului invocat, profesorul de serviciu „supraveghează intrarea elevilor în școală, împreună cu portarul”.

Comisia de cercetare nu a propus sancționarea profesoarei înjunghiate, ci doar diminuarea salariului cu 10% în cazul paznicului, pe o durată de trei luni.

„Din analiza probelor administrate o altă cauză care a concurat la producerea evenimentului o reprezintă efectuarea superficială a serviciului de către paznicul (…) în postul numărul unu situat la intrarea principală a colegiului, fapt care a facilitat agresorului accesul în curtea, respectiv incinta colegiului”, se mai arată în procesul verbal.

În 29 ianuarie, la ora 12.57, în holul din fața cancelariei Liceului „Spiru Haret” din Ploiești, situat la etajul unu al clădirii, o profesoară a fost înjunghiată de un fost elev.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!