Prima pagină » Știri » RA-APPS încearcă iar, la același preț, să vândă imobile pentru care nu a găsit cumpărători în 2012

RA-APPS încearcă iar, la același preț, să vândă imobile pentru care nu a găsit cumpărători în 2012

RA-APPS încearcă iar, la același preț, să vândă imobile pentru care nu a găsit cumpărători în 2012
RA-APPS a decis să scoată din nou la vânzare, prin licitație cu strigare, șase apartamente din zona centrală a Capitalei, un nou teren aferent complexului Măgurele și trei vile din stațiuni montane și pe litoral, după ce majoritatea licitațiilor organizate anul trecut au eșuat din lipsă de ofertanți

RA-APPS a decis să scoată din nou la vânzare, prin licitație cu strigare, șase apartamente din zona centrală a Capitalei, un nou teren aferent complexului Măgurele și trei vile din stațiuni montane și pe litoral, după ce majoritatea licitațiilor organizate anul trecut au eșuat din lipsă de ofertanți

Pentru apartamentele din București, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a organizat, de altfel, licitații și anul trecut, dar fără succes. Chiar și în aceste condiții, regia păstrează același preț de pornire pentru apartamentele ofertate.

Astfel, în prima săptămână din luna februarie, regia va oferi din nou la vânzare un apartament cu 4 camere, de 107 metri pătrați, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu 9 (la același preț de pornire ca și anul trecut, de 146.000 euro), un apartament cu 4 camere, de 138 metri pătrați, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu 35 (tot la prețul de pornire de 180.000 euro) și un apartament cu 3 camere, de 87 metri pătrați, de pe Bulevardul Regina Elisabeta 25 (tot la același preț de pornire de 98.200 euro).

La acestea se adaugă un apartament cu 3 camere, de 83 metri pătrați, de pe strada Luterană 5 (cu același preț de pornire de 73.000 euro), un apartament cu 5 camere, de 196 metri pătrați, de pe Calea Călărașilor 79 (tot la prețul de pornire de 286.000 euro) și un apartament de 82 metri pătrați de pe strada Av. Teodor Iliescu (cu 124.300 euro).

RA-APPS va încerca de această dată să vândă și vila Mărul din stațiunea Neptun (cu 387.300 euro preț de pornire), vila Agigea din Eforie Nord (1,1 milioane euro) și vila Predeal din aceeași stațiune montană (240.300 euro).

Activele ofertate sunt completate de un nou teren aferent complexului Măgurele (11 metri pătrați, 120.000 euro) și un teren de 2.656 metri pătrați din Predeal (438.000 euro).

Prețurile nu includ TVA.

Anul trecut, pe fondul licitațiilor eșuate în lipsă de oferte, Guvernul a revizuit în scădere drastică estimarea de venituri obținute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei la 296,2 milioane lei.

Lista imobilelor pe care regie le scoate la vânzare a fost aprobată de Executiv la finele anului 2011, dar primele imobile ofertate nu au inclus nici până în prezent active valoroase precum Clubul Floreasca, hotelurile Triumf și Mara, autoritățile precizând că acestea urmează să fie scoase la vânzare „ulterior”.

Miercuri, Guvernul a prezentat lista imobilelor RA-APPS ocupate de către persoane fizice.

Premierul Victor Ponta a anunțat că numărul locuințelor de serviciu ale Regiei Protocolului de Stat ar trebui redus la 20-50 de apartamente pentru demnitari, la care să se adauge încă zece vile de protocol pentru șeful statului, președinții Parlamentului și prim-ministru, iar restul activelor să fie vândute.

Regia Protocolului de Stat deține aproximativ 650 locuințe de protocol și de serviciu, peste 75 de vile și mai mult de 250 hectare teren, moștenite de la fosta gospodărie de stat a PCR și ocupate de actuali sau foști demnitari, ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adaugă zeci de spații comerciale, ferme și unități turistice, dintre care hotelul Triumf din București, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviștea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Toate aceste bunuri, folosite de instituții publice, ambasade, partide, sunt încă evaluate de stat la doar 226 milioane euro, cifră stabilită pe baza bilanțului contabil din 2004, cu mult sub valoarea de piață reală a proprietăților.

Consultanți imobiliari au declarat că înființarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor RA-APPS sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăților, care ar asigura o trans­parență sporită și un profit mai bun pen­tru stat.

Ei au arătat că vânzarea activelor RA-APPS în condițiile actua­le ale pieței nu este cea mai bună soluție.

Înființarea fondului de investiții ar tre­bui însă precedată de o curățare a porto­fo­liului, astfel încât să fie păstrate doar activele performante, care să atragă investitori.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre delegația României la Washington: „Prezența noastră clarifică relația bilaterală după dubiile din 2024”
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
„Care activitate? Că aia de judecată, sigur nu”. Șefa Inspecției Judiciare răspunde după ce mai mulți magistrați s-au plâns că nu mai au acces la alte dosare decât cele în care lucrează. Cum au, de fapt, acces procurorii la dosare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Un aliat al lui Putin amenință puterile europene cu represalii dacă vor confisca nave din „flota fantomă” a Rusiei
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cercetarea cancerului este inundată de studii false, avertizează o analiză alarmantă