Prima pagină » Știri » Raportul cerut de Ministerul Sănătății, finalizat: se pot face transplanturi la „Sfânta Maria”

Raportul cerut de Ministerul Sănătății, finalizat: se pot face transplanturi la „Sfânta Maria”

Raportul cerut de Ministerul Sănătății, finalizat: se pot face transplanturi la
Agenția Națională de Transplant anunță că raportul cerut de ministerul Sănătății privind situația Centrului de Transplant Sfânta Maria a fost finalizat, concluziile fiind că unitatea medicală îndeplinește condițiile pentru efectuarea de transplant.

„Urmează informarea ministerului șsi ministrul va decide includerea în programul național de transplant. Criteriile de acreditare, noi suntem nevoiți să spunem că da, sunt îndeplinite. Vă citesc din raport: evaluatorii au verificat modul în care unitatea sanitară îndeplinește criteriile de acreditare: structura de personal- corespunzatoare, dotarea cu echipamente și aparate medicale pentru activitatea pentru care se solicită acreditarea- corespunzatoare, respectarea sistemului de vigilență pentru raportare și investigare, înregistrarea și transmiterea informațiilor – conformă, respectarea procedurilor de raportare recoltării de plămâni de origine umană- conforma, logistica pentru stocarea datelor – corespunzatoare”, a declarat pentru MEDIAFAX Radu Deac, președintele Agenției Naționale de Transplant.

Concluziile prezentate de conducerea ANT sunt rezultatele controlului cerut de ministrul Sănătății miercuri. Până săptămâna aceasta, românii care aveau nevoie de un transplant pulmonar erau tratați la clinica AKH din Viena, iar costurile erau suportate de statul român, însă această înțelegere nu a mai fost prelungită, astfel că, în prezent, aceste operații nu pot fi decontate la niciun centru medical din străinătate, iar în România nu există niciun centru de stat unde să se realizeze astfel de intervenții.

Scandalul legat de centrul de transplat de la Spitalul Sfânta Maria a început anul trecut, în noiembrie, după ce fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, în urma unui raport al inspecției sanitare care arăta că nu erau respectate condițiile pentru efectuarea unui transplant pulmonar, a decis să nu permită efectuarea unor astfel de intervenții chirurgicale, deși centrul primise acreditare din partea ANT. Mai mult, Vlad Voiculescu a precizat că acea acreditare a fost eliberată în mod ilegal și a formulat o plângere penală la Parchet împotriva celor care au dat avizele de funcționare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Materiale care pot capta apă din aer și stoca energie, dezvoltate de un chimist român de la Princeton
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!