Prima pagină » Știri » Răzvan Cuc: Procedura pentru autostrada Nordului va fi lansată în perioada următoare

Răzvan Cuc: Procedura pentru autostrada Nordului va fi lansată în perioada următoare

Răzvan Cuc: Procedura pentru autostrada Nordului va fi lansată în perioada următoare
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR Narcis Neaga au verificat vineri stadiul de execuție al obiectivelor de investiții gestionate de Ministerul Transporturilor, aferente județului Satu Mare și au avansat posibilitatea rezilierii contractului pentru centura Satu Mare.

Ministrul Răzvan Cuc s-a arătat nemulțumit de stadiul lucrărilor și a transmis antreprenorului că nu va ezita să rezilieze contractul în cazul în care lucrările nu vor avansa vizibil.

„Nu veniți cu scuze, pentru că sprijinul îl aveți. N-am nicio ezitare să reziliez contractul, niciuna nu am în cazul în care constructorii nu-și fac treaba. Ori lucrează cum trebuie, ori pleacă acasă. Eu vreau ca în România să avem infrastructură (…)Vreau ca până la sfârșitul anului să ajungeți undeva la 70-80 la sută, pentru că puteți. Nu-mi rămâne decât să vă urez mult succes, mă întorc pe șantier și sper să nu fi fost doar o mobilizare de conjunctură”, a declarat Ministrul Transporturilor.

Totodată, ministrul Răzvan Cuc a precizat că anul aceasta va fi lansată procedura pentru proiectul „Autostrada Nordului”, respectiv, Drumul Expres „Petea – Satu Mare – Baia Mare”, documentația pentru reactualizarea studiului de fezabilitate fiind deja în pregătire.

„Autostrada Nordului, de la Suceava la Petea, este prinsă în Master planul pentru transporturi ca perioadă de implementare 2021 – 2030, așa cum erau multe obiective pe care noi le-am devansat. În cursul acestui an, prin iulie, august, dăm și noi drumul la un studiu de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă sau drum expres între Petea și Baia Mare, ce va fi ne va arăta studiul de fezabilitate. Le promitem oamenilor lucrul acesta acum și ne și ținem de cuvânt”, a precizat Răzvan Cuc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Cum faci față caniculei? 8 sfaturi esențiale pentru valurile de căldură