Prima pagină » Știri » Reacția CNCD, după ce un senator le-a transmis un mesaj dur homosexualilor români

Reacția CNCD, după ce un senator le-a transmis un mesaj dur homosexualilor români

Reacția CNCD, după ce un senator le-a transmis un mesaj dur homosexualilor români
Reacția CNCD, după ce un senator le-a transmis un mesaj dur homosexualilor români

”Atitudini de genul <> sunt de Evul Mediu și caracterizează nivelul de pregătire politică și de respectare a drepturilor omului a celor care exprimă astfel de păreri. Îi recomand domnului parlamentar să citească deciziile CEDO în cazul Italiei și al Greciei, în care se arată foarte clar că în statele în care nu se recunoaște căsătoria între persoane de același sex totuși statul trebuie să adopte o legislație prin care protejează și acordă drepturi civile cuplurilor de același sex. Adică parteneriatul civil”, a declarat Asztalos Csaba.

Președintele CNCD nu a făcut mai multe comentarii pe marginea declarațiilor senatorului PMP spunând că nu vrea să se antepronunțe. ”Eu nu aș putea să calific această declarație pentru că m-aș antepronunța în cazul în care o organizație sau un cetățean ar depune plângere pe marginea acesteia. Dacă aș califica acum declarația ca depășind limitele libertății de exprimare, m-aș antepronunța”, a precizat Asztalos.

El a făcut un apel la partide să nu politizeze subiectul revizuirii Constituției în privința redefinirii familiei drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie. ”Într-un an electoral, un astfel de subiect poate să constituie un element de manipulare și ar fi foarte nefericit dacă procesul de revizuire a Constituției pe acest punct ar coincide un eventual referendum cu data alegerilor parlamentare. Sunt două subiecte diferite și politicienii tind să exploateze elementul de homofobie din societatea românească”, a spus președintele CNCD.

Asztalos Csaba a accentuat că inițiativa de revizuire a Constituției este o lovitură nu doar la adresa minorității sexuale, ci și a majorității. ”Aș dori să subliniez că inițiativa de revizuire a Constituției și textul propus nu este o problemă a minorității sexuale. Pentru că textul propus acolo de fapt încalcă drepturile și a celorlalți cetățeni, care sunt heterosexuali. Potrivit acelui text, dacă un bărbat și o femeie trăiesc împreună fără a se căsători și dau naștere unor copii, ei nu sunt considerați ca fiind o familie. Dacă o femeie își crește singură copiii, nu sunt considerați o familie. Dacă bunicii își cresc nepoții, fiindcă părinții nu mai trăiesc sau nu-și asumă creșterea copiilor, nu sunt considerați ca fiind o familie”, a explicat el.

”În orice stat, în Constituție se definiște căsătoria ca fiind o uniune liberă între o femeie și un bărbat, nu se definește familia. Familia este o noțiune mai largă și ea trebuie să corespundă dreptului la viață privată, în primul rând, și realităților sociale”, a mai adăugat Asztalos Csaba.

Reacția președintelui CNCD vine în contextul declarațiilor făcute de senatorul PMP, fost UNPR, Haralambie Vochițoiu referitor la homosexuali. ”Cred că în România e un lucru bine-venit să stipulăm foarte clar că căsătoria este între o femeie și un bărbat. Cred că cei care au alte orientări sexuale ar trebui să fie mulțumiți că nu mai sunt prigoniți de societate cum au fost în alte vremuri. Adică să-i lăsăm în pace, dar să ne lase și ei pe noi, cu alte cuvinte”, a spus senatorul pentru MEDIAFAX.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...