Prima pagină » Știri » REGULI. Noi cerințe de călătorie, începând de vineri, pe Aeroportul Otopeni: Debarcarea pasagerilor se va face la distanţă faţă de terminal

REGULI. Noi cerințe de călătorie, începând de vineri, pe Aeroportul Otopeni: Debarcarea pasagerilor se va face la distanţă faţă de terminal

REGULI. Noi cerințe de călătorie, începând de vineri, pe Aeroportul Otopeni: Debarcarea pasagerilor se va face la distanţă faţă de terminal
Avion al condamnaților, pe ruta Italia-București! Cine sunt „pasagerii” de la bord

Reprezentanții Aeroportului Otopeni au anunțat noile reguli de călătorie care vor fi aplicate începând de vineri. Potrivit acestora, pasagerii vor ajunge la terminalul Plecări pe un alt flux decât cel obișnuit și vor fi obligați să respecte indicațiile personalului, relatează Mediafax.

Regulile de călătorie aplicate de vineri:

Conform noilor reguli, la sosirea la aeroport, debarcarea pasagerilor se va face la distanţă faţă de terminal, aceştia urmând a fi îndrumaţi direct către corturile de aşteptare. Staţia de autobuz şi peronul de debarcare din taxi sau maşină au fost repoziţionate.

Accesul maşinilor în parcarea Plecări se face, de asemenea, pe un flux modificat. Din cauza lucrărilor la conexiunea feroviară cu Gara de Nord, circulaţia în zona aeroportului este în continuare deviată.

În permanenţă, sunt obligatorii atât purtarea măştii de protecţie, cât şi păstrarea unei distanţe de cel puţin 1 metru faţă de cei din jur.

De la corturi către terminalul de pasageri se va pleca în grupuri organizate de către angajaţii aeroportului, în funcţie de destinaţie şi de ora programată a cursei. În zona publică a terminalului de pasageri nu este permisă staţionarea. În acest sens, au fost eliminate toate banchetele din zonă.

După check-in, pasagerii vor urma fluxul obişnuit, păstrând distanţa faţă de cei din jur. Autobuzele de transfer la sau de la avion vor fi ocupate la maximum 50% din capacitate.

Potrivit noilor reguli, îmbarcarea în aeronavă se va face începând cu rândul cel mai îndepărtat faţă de uşa avionului, iar debarcarea se va face începând cu rândul de lângă uşă.

Fluxul de sosiri nu se modifică, fiind însă interzis accesul în terminal al altor persoane decât pasagerii. Pentru anumite motive (acces la grupurile sanitare, supermarket, achiziţie de bilete de avion etc.), va fi permis accesul în terminal şi pentru alte persoane decât pasagerii.

Pe întreg fluxul de pasageri plecări/sosiri sunt amplasate soluţii dezinfectante. Infrastructura din zonă este dezinfectată de minimum 10 ori/zi, au mai anunțat reprezentanții aeroportului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Adrian Minune, mărturisire șocantă despre operația de micșorare a stomacului: „Eu acolo am murit! Am auzit aparatul care face bip, bip și, dintr-o dată, a făcut bip lung”
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!