Prima pagină » Știri » REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA. 29 de elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA. 29 de elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA. 29 de elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională
Gândul vă oferă REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA, publicate pe EDU.RO și procesul de admitere în liceu 2013. Cum se fac contestațiile la examenul de CAPACITATE.

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA. Elevii absolvenți de clasa a opta din acest județ care au participat la examen vor afla rezultatele la unitățile de învățământ unde au fost susținute probele, dar și de pe EDU.RO. Rezultatele finale ale examenului de anul acesta vor fi publicate pe data de 3 iulie.

Un număr de 29 de elevi suceveni au obținut media 10 la Evaluarea Națională, în timp ce 1.050, din cei 6.753 elevi prezenți la examene, reprezentând 15,54 la sută, nu au obținut medii peste 5, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unei centralizări efectuate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, la Evaluarea Națională au fost înscriși un număr de 6.861 de elevi, din care s-au prezentat la examene 6.753.

Niciun candidat nu a fost eliminat din examen, dar, în urma rezultatelor, 1.050 de elevi au obținut medii între 1 și 4,99.

Un număr de 29 de elevi au obținut medii de 10, iar alți 1.230 candidați au medii cuprinse între 9 și 9,99.

Medii între 8 și 8,99 au obținut 1.180 candidați, alți 1.081 au medii între 7 și 7.99, 1.096 elevi au medii între 6 și 6,99, iar medii între 5 și 5,99 au obținut 1.087 elevi.

Cele mai multe note de 10 au fost obținute la proba de Matematică, unde 389 de candidați au fost notați maxim, iar la Limba și literatura română un număr de 41 de elevi suceveni au obținut note de 10.

Evaluarea Națională s-a desfășurat în județul Suceava într-un număr de 157 de centre de testare, majoritatea fiind organizate în școli cu personalitate juridică, tezele fiind evaluate în 11 centre de evaluare.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava ar trebui să publice pe site e REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 SUCEAVA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Descoperire terifiantă sub capota unei mașini! Un șofer francez a încremenit când a dat peste un șarpe boa
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Arheologii din Turcia susțin că au găsit biserica în care a avut loc Primul Sinod de la Niceea