Prima pagină » Știri » Român de 21 de ani, omorât în Spania: „L-au ucis pentru 10 euro”

Român de 21 de ani, omorât în Spania: „L-au ucis pentru 10 euro”

Român de 21 de ani, omorât în Spania: „L-au ucis pentru 10 euro”

Un român de doar 21 de ani a fost omorât în timp ce se afla într-un parc din Toledo, Spania. Tânărul a fost înmormântat luni, iar criminalul nu a fost depistat.

Evenimentul a avut loc duminica trecută, între orele 2:20 și 2:30, în Parque Lineal del Poligono. Surse judiciare au declarat că ancheta este „foarte complicată”, relatează La Tribuna de Toledo.

Victima, un tânăr de doar 21 de ani, a fost înmormântată luni, 1 octombrie. Peste 100 de oameni au participat la înmormântare, iar familia este devastată și neîmpăcată cu gândul că tânărul a murit nevinovat.

Autoritățile au un singur martor. Se pare că autorul a purtat o mască care îi acoperea fața, iar evenimenul a avut loc noaptea, fapt care îngreunează ancheta.

„L-au ucis pentru 10 euro”

Arma care s-a folosit este o macetă, însă nu a fost găsită, iar ipoteza anchetatorilor este că a fost vorba despre un jaf cu violență. „L-au ucis pentru 10 euro”, spun unii apropiați ai tânărului, al cărui trup a fost îngropat ieri dimineață în cimitirul municipal din Toledo.

Până în prezent, a reieșit, potrivit martorului ocular al atacului, că o persoană deghizată, cu mască de craniu asemănătoare cu cea din filmul Scream, i-a agresat cu intenția de a-i jefui și, în ciuda colaborării victimei, care i-a dat toți banii pe care-i avea, atacatorul i-a tăiat gâtul cu maceta. Apoi l-a rănit superficial pe prietenul acestuia, martor la crimă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări