Șaisprezece morți și 350 de răniți în Italia, în urma cutremurului de marți

Șaisprezece morți și 350 de răniți în Italia, în urma cutremurului de marți
Publicat: 30/05/2012, 07:41
Actualizat: 30/05/2012, 09:11

Șaisprezece persoane au murit și alte 350 au fost rănite în urma seismului produs marți în nord-estul Italiei, la nouă zile de la un alt cutremur soldat cu șase morți în această regiune cu numeroase întreprinderi mici și mijlocii agricole și industriale, relatează AFP.

Potrivit bilanțului oferit de protecția civilă italiană, cu puțin timp înainte de ora 20.00 GMT (23.00 ora României), o singură persoană era declarată în continuare dispărută.

În jurul orei 19.00 GMT (22.00 ora României), o femeie a fost scoasă în viață de sub dărâmături la Cavezzo, au anunțat pompierii italieni.

Președintele Institutului național de geofizică și vulcanologie (INGV), Stefano Gresta, s-a arătat preocupat de urmări: „Secvența (de cutremure) va fi lungă și nu putem exclude producere altor seisme puternice”.

Potrivit autorităților din regiunea Emilia-Romagna, 5.000 de persoane au fost evacuate după noile seisme de marți, acestea adăugându-li-se celor 7.500 private de locuințe sau prea angoasate pentru a rămâne în propriile case și care s-au instalat în aproximativ 90 de adăposturi (școli, terenuri de sport, hoteluri) după cutremurul din 20 mai.

Noi locuințe improvizate sunt amenajate la Crevalcore, două trenuri special echipate cu cușete putând găzdui 450 de persoane.

Potrivit INGV, noul cutremur cu magnitudinea de 5,8 s-a produs la ora 07.00 GMT (10.00 ora României) la o adâncime de zece kilometri. La prânz, noi cutremure cu magnitudinea peste 5, tot de suprafață, au afectat aceeași zonă.

Dintre cei 16 morți, trei – doi muncitori, un marocan și un indian, și un inginer italian – au murit după prăbușirea uzinei în care lucrau, la San Felice sul Panaro.

Trei persoane au decedat la Mirandola, dintre care două în urma distrugerii uzinei BBG (mecanică biomedicală).

Alte trei persoane au murit la Concordia, precum și preotul din Rovereto di Novi.

Patru persoane au decedat la Cavezzo, dintre care una sub dărâmăturile unei fabrici de mobilă.

Doi salariați ai unei firme de material medical au fost găsiți morți la Medolla.

„Resimt atât de multă durere, nu am cuvinte, nu mai am lacrimi. Când cunoști oameni de zece ani …”, suspină Daniel, în vârstă de aproximativ 30 de ani, un muncitor de la uzina Meta din San Felice sul Panaro, alături de un hangar cu cărămizi rupt în două.

Potrivit unui coleg al muncitorului marocan decedat, acesta din urmă era înspăimântat de ideea de a reveni la muncă după pagubele produse uzinei de seismul din 20 mai. „Dar ne-au obligat să muncim în timp ce clădirea era fisurată”, a mărturisit el.

La Medolla, printre dărâmăturile întreprinderii Haemotronic, echipele de salvare încearcă să recupereze corpurile a trei angajați.

„Am reperat doi” care sunt „morți” dar „încă nu i-am recuperat”, „este nevoie de timp”, a declarat Marco Pellacani, coordonator sanitar al echipei de salvare.

Printre cele două sute de militari, pompieri, carabinieri sau polițiști care participau la operațiunile de salvare la Medolla, speranța ca ultimul angajat să fie în viață este slabă.

Federația de fotbal a anulat meciul amical Italia-Luxemburg prevăzut să se desfășoare în cursul serii la Parma, în cadrul pregătirilor pentru Euro 2012.

În această regiune prosperă grație prezenței a numeroase întreprinderi mici și mijlocii, noul seism a provocat pagube în valoare de 15 milioane de euro în sectorul oțetului balsamic, produs apreciat de gastronomi. Cele mai scumpe sticle de oțet balsamic se vând cu 1.500 de euro litrul.

Cutremurele au avariat și patrimoniul cultural local, în special bisericile, ca cea de la Brescello, cunoscută printre italieni ca biserica celebrului Don Camillo intrepretat de Fernandel.

Celebrul Palat Ducal din Mantova a suferit pagube, deplasându-se axa clopotului bazilicii palatului.

Seismul a fost resimțit în toată regiunea central-nordică a Italiei, de la Bolzano, în apropiere de frontiera cu Austria, până la Toscana, trecând prin Milano și determinând autoritățile să evacuze școlile și clădirile publice sau să întrerupă circulația trenurilor, așa cum s-a întâmplat în jurul orașului Bologna.

Momente de panică s-au înregistrat la Veneția, unde o statuie a căzut, lovind ușor o persoană, în apropiere de gară. Ca măsură preventivă, celebrul Teatru Fenice și-a suspendat spectacolul Boema de Puccini, marți seara.

Tot ca măsură de precauție, mii de salariați ai uzinelor Ferrari, Ducati și Lamborghini din zonă au fost trimiși acasă, în timp ce toate școlile din zona sinistrată au fost închise pentru marți și miercuri.

„Garantez că statul va face tot ce trebuie în cel mai scurt timp pentru a asigura revenirea la o viață normală în această regiune importantă pentru Italia”, a declarat șeful Guvernului Mario Monti.

Maestrul Riccardo Muti, cu vocea sugrumată de emoție, a cerut un minut de reculegere înainte de a se juca „Attila” de Verdi la Opera din Roma.

Papa și-a exprimat „marea sa durere” prin intermediul purtătorului său de cuvânt, părintele Federico Lombardi, care a confirmat prezența Suveranului Pontif la întâlnirea mondială a Familiei, care are loc de vineri până duminică la Milano (nord).

De aproximativ zece zile, Italia a înregistrat aproape 800 de cutremure sau replici ale cutremurului din 20 mai, al cărui epicentru a fost localizat în apropiere de Ferrara, dintre care 70 într-un perimetru circumscris de orașele Modena și Ferrara, zonă considerată totuși puțin seismică.

În urma cutremurului din 20 mai, Guvernul a proclamat stare de catastrofă naturală pentru această regiune și a alocat 50 de milioane de euro pentru primele operațiuni de asistență din această zonă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă....
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a vorbit despre recalcularea pensiilor! Documentele pe care pensionarii nu vor...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor...
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Halep a aflat acum NOUL verdict. Decizia nu îi e deloc favorabilă: Toleranță zero
Încă o lovitură pentru Simona Halep. Necazurile se țin lanț
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Când vor avea românii următoarea mini-vacanță? De Rusalii vom avea din nou zile libere de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Cercetătorii au găsit o mutație care protejează oamenii de îmbătrânire