Prima pagină » Știri » „Săraca țară!” Exclamația unui liberal după ce Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru Oltchim

„Săraca țară!” Exclamația unui liberal după ce Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru Oltchim

Privatizare OLTCHIM - DAN DIACONESCU este noul proprietar.

DAN DIACONESCU a câștigat licitația OLTCHIM. Vicepreședintele PNL Relu Fenechiu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, după anunțul privind câștigarea licitației pentru pachetul majoritar la Oltchim de către Dan Diaconescu, că, din punctul său de vedere, este vorba despre „o glumă de prost gust” și a adăugat: „Săracă țară!”.

„Săracă țară! Haideți să vedem că banii aceștia (cu care a licitat Dan Diaconescu, n.r.) sunt undeva. Eu mă întreb când încetăm să mai glumim cu țara asta? Când încercăm să ne luăm în serios. Chiar nu se poate face treaba asta?”, a comentat Fenechiu despre privatizarea Oltchim.

Vicepreședintele PNL a arătat că dacă se înșeală în privința „deznodământului” acestei oferte depuse de Dan Diaconescu, își va cere public scuze, întrebându-se totuși, în cazul în care are dreptate, cine va răspunde pentru acest eșec.

„Să dea Dumnezeu să mă înșel! Dacă mă înșel în ceea ce privește această ofertă, o să îmi cer scuze public, dar eeu sunt convins că este o glumă de prost gust. Întrebarea mea, dacă nu e așa, cineva își va asuma, oare? Sau pur și simplu se va victimiza, și atât?”, a arătat Relu Fenechiu.

Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

La licitația pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni și creanțele Electrica și AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest și Chimcomplex, firme deținute de omul de afaceri Ștefan Vuza, și PCC, firmă înregistrată în Germania.

OPSPI a organizat o licitație pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținut de Ministerul Economiei la Oltchim, de 54,8% din capital, și a creanțelor deținute asupra companiei de AVAS și Electrica, însumând circa 400 milioane euro.

Diaconescu a depus ofertă doar pentru pachetul de acțiuni deținut de stat. Chimcomplex a oferit 18,8 milioane lei și 202 milioane de lei iar pentru creanța Electrica. Prin firma Aisa Invest, Vuza a oferit 30 de milioane de lei pentru acțiuni. Compania PCC a oferit în total 13,4 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru acțiuni și creanțele Electrica și AVAS.

Creanțele AVAS și Electrica nu au fost adjudecate.
„Am oferit 45 milioane euro fără nicio condiție și vrem să convingem autoritățile ca acești bani să meargă, desigur sub formă de împrumut, către fondul de salarii și pentru capitalul de lucru”, a spus Diaconescu.

El a adăugat că sâmbătă va prezenta detalii din ofertă într-o conferință de presă.
Șeful OPSPI, Remus Vulpescu a declarat că se bazează pe „veridicitatea” ofertei pentru achiziția acțiunilor Oltchim.
„Ofertantul Diaconescu Cristian Dan este declarat adjudecatar al acțiunilor deținute de Ministerul Economiei, prin OPSPI, la Oltchim. Ne bazăm pe veridicitatea ofertei dumneavoastră. Să fie într-un ceas bun”, a afirmat Vulpescu.

Contractul dintre OPSPI și Diaconescu va fi semnat luni, la ora 10;00.
Guvernul a decis în luna august schimbarea strategiei de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acțiuni deținut de stat, respectiv 54,8% din capitalul social, și a creanțelor AVAS și Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Anterior, privatizarea era prevăzută după majorarea capitalului social al Oltchim cu până la 2,059 miliarde lei, la 2,093 miliarde lei, prin conversia în acțiuni a creanței AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, și prin emiterea de acțiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere acționarilor minoritari.
Oltchim are în prezent un capital social de 34,3 milioane de lei.

DAN DIACONESCU este noul proprietar OLTCHIMdupă ce a câștigat LICITAȚIA organizată pentru PRIVATIZAREA combinatului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Meteo București: Strat de zăpadă de până la 15 cm și temperaturi minime de până la -10 grade
Digi24
Traian Băsescu spune că Nicușor Dan face „o mare greşeală”: E într-o capcană să prezinte raportul pentru anularea alegerilor în 2024
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Soția a apărat-o public pe amantă: „Nu e distrugătoare de casă”. Cum arată
Adevarul
Ultimul suflet din lagărul Rubla: „La Însurăței ne omora și la Viziru ne îngropa“
Mediafax
33 de plaje dintre cele mai vizitate din sudul Mediteranei ar putea dispărea în următorii ani
Click
Cum a fost distrusă una dintre cele mai mari fabrici de lactate din România. A fost un simbol al industriei alimentare românești
Digi24
Cum vrea Putin să profite de dezghețarea Arcticii: nevoia de parteneri și norul negru care planează asupra planurilor Kremlinului
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală