Prima pagină » Știri » Sarkozy, învins în Hexagon, preferat de francezii care au votat în România

Sarkozy, învins în Hexagon, preferat de francezii care au votat în România

Sarkozy, învins în Hexagon, preferat de francezii care au votat în România
Nicolas Sarkozy, președintele francez în exercițiu, a obținut peste 60 la sută din voturile exprimate de cetățenii francezi la București, la biroul de votare organizat de Ambasada Franței.

Nicolas Sarkozy, președintele francez în exercițiu, a obținut peste 60 la sută din voturile exprimate de cetățenii francezi la București, la biroul de votare organizat de Ambasada Franței.

Astfel, la București au exprimat voturi valide 908 cetățeni francezi cu drept de vot, dintre cei 1.906 înscriși pe listă. Sarkozy a obținut 580 de voturi, devansându-l clar pe câștigătorul din Franța, socialistul Francois Hollande, care a avut 328 de voturi, potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Presă al Ambasadei Franței, la solicitarea MEDIAFAX.

Turul doi al alegerilor din Franța desfășurat duminică a confirmat din nou preferința francezilor din România pentru Sarkozy, după ce el obținuse și în urmă cu două săptămâni aproape jumătate din voturile exprimate la București. Astfel, din cele 842 de voturi valide exprimate pe 22 aprilie la secția de votare de la București, Sarkozy a obținut 403 voturi, devansându-l clar și atunci pe principalul contracandidat, socialistul Hollande.

La precedentele alegeri prezidențiale din 2007, în turul doi, Sarkozy obținuse 69,6 la sută din voturile exprimate la București, devansând-o clar pe contracandidata socialistă de atunci, Segolene Royale.

Francois Hollande, în vârstă de 57 de ani, a devenit duminică primul președinte socialist al Franței după 17 ani, obținând 51,67 la sută din voturi, potrivit rezultatelor oficiale aproape definitive, anunțate de Ministerul de Interne, a relatat AFP.

Victoria socialistului este interpretată drept un vot-sancțiune împotriva președintelui conservator aflat la sfârșit de mandat, Nicolas Sarkozy, care a obținut 48,33 la sută.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!