Prima pagină » Știri » Scandalul de la TVR se amplifică. Liberalii contestă la CCR alegerea Irinei Radu

Scandalul de la TVR se amplifică. Liberalii contestă la CCR alegerea Irinei Radu

Scandalul de la TVR se amplifică. Liberalii contestă la CCR alegerea Irinei Radu
Secretarul executiv al PNL, Radu Carp, a anunțat marți că liberalii depun o sesizare la Curtea Constituțională în câteva zile, pentru că nu au fost respectate procedurile parlamentare în cazul votului pentru Irina Radu la conducerea TVR.

„Probabil că acestea (sesizările privind votul din comisiile de cultură și din plenul reunit-n.r) vor fi judecate cu celeritate pentru a detensiona situația și așa tensionată din cadrul televiziunii publice. Noi considerăm că vom avea câștig de cauză pentru că și în 2012 s-a depus o plângere la CCR pe exact același motiv, încălcarea procedurilor parlamentare în privința numirii la acea dată a Consiliului de Administrație, nu doar a președintelui-director general”, a declarat Carp, la Parlament.

Carp a mai spus că sesizarea la CCR va fi depusă în câteva zile și și-a exprimat speranța că decizia în acest caz se va da mai repede decât în 2012, când i-a luat Curții trei luni să se pronunțe, din cauza vacanței de vară.

„Dacă în adresa respectivă s-ar fi spus <>, atunci sigur că n-ar fi fost niciun fel de problemă în a-i examina pe amândoi, dar cum poți să votezi un candidat care nici măcar nu a fost propus, nu a întrunit condițiile de fond și de formă pentru a fi propus. Aici constă încălcarea legii, nu în audierea doamnei Ghiurco. (…) Problema este de ce a fost trimisă de către Comisiile reunite o a doua propunere care nu a fost înaintată Parlamentului”, a mai spus el.

„Grupul parlamentar al PNL a refuzat să participe la ceea ce s-a întâmplat pe plen și, în ciuda încălcării evidente a Legii 41, s-a trecut la votarea doamnei Irina Radu”, a explicat Radu Carp.

Carp a explicat că Legea 41 spune că se examinează de Comisii candidatul stabilit cu prioritate de membrii CA, iar în adresa trimsă Comisiilor este specificat că Monica Ghiurco a avut șapte voturi, iar Irina Radu doar cinci.

„Grupul parlamentar al PNL a anunțat încă de prima dată când s-a comis acel abuz privind votul pe plen, în privința primei nominalizări a doamnei Ghiurco, a anunțat că va trimite o sesizare la Curtea Constituțională, aceasta a fost deja trimisă, așteptăm răspunsul Curții. (…) Dacă cele două contestații sau una dintre ele va avea câștig de cauză la CCR, este o mare problemă legată de actele care vor fi întocmite de conducerea numită ilegal astăzi de plenul Parlamentului”, a spus Carp.

Parlamentul a ales-o marți pe Irina Radu în funcția de președinte-director general al TRV cu 304 voturi „pentru” și 8 „împotrivă”.

La vot au participat 230 de deputați și 82 de senatori. Liberalii nu au participat la vot.

Luni, Irina Radu a fost audiată, la propunerea PSD, de comisiile de cultură ale celor două Camere și a fost votată pentru șefia TVR. Propunerea Consiliului de Administrație al TVR, Monica Ghiurco, a fost respinsă de comisii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!