Scandalul Discovery. După protestele clienților, RCS&RDS vine cu o OFERTĂ de ultim moment

Scandalul Discovery. După protestele clienților, RCS&RDS vine cu o OFERTĂ de ultim moment
Publicat: 13/12/2012, 22:57
Actualizat: 28/09/2018, 11:22

RCS&RDS propune Discovery Networks să retransmită televiziunile pe care compania le operează în România într-un pachet separat, pentru care abonații care doresc să le vizioneze să plătească un abonament diferit de cel plătit pentru restul posturilor.

Reacția RCS&RDS vine după ce Mark Hollinger, președinte și CEO al Discovery Networks International, a declarat, într-o scrisoare deschisă către abonații RCS&RDS, remisă pe 30 noiembrie agenției MEDIAFAX, că RCS a scos canalele Discovery din ofertele sale înainte de expirarea contractului dintre cele două companii. Hollinger a precizat atunci că Discovery a încercat timp de un an să aducă la masa negocierilor RCS, astfel încât telespectatorii să nu fie afectați. Totodată, Hollinger a spus că oficialii Discovery sunt „indignați” de decizia RCS&RDS de a scoate din grilele sale toate canalele Discovery, privând aproximativ 3 milioane de telespectatori de aceste programe, motiv pentru care au fost demarate discuții cu autoritățile din România și cu Uniunea Europeană.

Reacția lui Hollinger a venit în contextul în care peste 24.600 de persoane (până în momentul difuzării acestei știri, n.r.) au semnat o petiție online prin care cer păstrarea canalelor Discovery în grilele RCS&RDS.

De cealaltă parte, RCS&RDS spune într-un comunicat remis luni, 3 decembrie, agenției MEDIAFAX: „Scrisoarea deschisă a domnului Mark Hollinger, președintele Discovey Networks International, ne surprinde prin contradicția dintre grija deosebită pentru soarta telespectatorilor, exprimată în acest mesaj, și poziția din timpul negocierilor, când principala preocupare a reprezentanților Discovery era menținerea unor tarife și a unor venituri garantate cât mai mari”.

Totodată, RCS&RDS propune publicului Discovery Networks să retransmită televiziunile Discovery într-un pachet distinct de pachetul de bază, plătit separat de abonați.

„Pentru a elimina suspiciunea de ipocrizie a acestui dublu limbaj, lansăm public îndemnul nostru adresat Discovery Networks de a crea un pachet separat care să conțină toate programele Discovery și care să poată fi achiziționat de către abonații interesați, la un preț stabilit chiar de către Discovery Networks. Astfel, îngrijorarea domnului Hollinger că telespectatorii vor plăti ‘prețuri mari, pentru servicii pe care nu și le doresc’ nu va mai avea temei”, spune RCS&RDS.

„Ne exprimăm speranța că toți fanii Discovery, semnatari ai petiției sau nu, vor reuși să îi convingă pe reprezentanții Discovery Networks să accepte acest demers și astfel să le permită cât mai curând vizionarea canalelor dorite și, totodată, că domnul Hollinger nu va ignora soluția propusă, refuzându-le telespectatorilor accesul la emisiunile promovate în scrisoare”, mai spune RCS&RDS.

Totodată, compania RCS&RDS îl critică dur pe președintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Răsvan Popescu, care a declarat vineri, 30 noiembrie, pentru presă, că RCS&RDS nu a avut aprobarea Consiliului să scoată din grilele de cablu canalele Discovery, cazul urmând să fie analizat în ședința CNA.

De altfel, cazul RCS versus Discovery va fi analizat în ședința CNA de marți, 4 decembrie.

„Contractul de distribuție dintre compania noastră și Discovery Networks International a expirat la sfârșitul lunii noiembrie 2012 și nu a putut fi prelungit, întrucât cele două părți nu au reușit să găsească o soluție reciproc convenabilă. În aceste condiții, am fost forțați să întrerupem transmiterea acestor canale, deoarece difuzarea lor fără contract nu este permisă de lege”, spune RCS&RDS, într-o reacție la poziția exprimată de Răsvan Popescu.

RCS&RDS precizează că „anterior” a depus la CNA solicitarea de modificare de grilă, dar aceasta nu a fost discutată în Consiliu. „Nu putem să nu constatăm că domnul Răsvan Popescu este mult mai grăbit să aplice amenzi anumitor companii, adoptând poziții partizane în litigii comerciale, decât de îndeplinirea procedurilor legale, astfel încât telespectatorii să poată avea acces la canalele oferite. Nu credem că rolul domnului Răsvan Popescu, în calitate de președinte al CNA, este acela de a aprecia sau a decide componența ofertei comerciale a unui operator sau de a-și exprima și a încerca să își impună preferințele pentru un furnizor de programe, în defavoarea altora”, mai susține RCS&RDS.

RCS&RDS a scos, pe 29 noiembrie, de pe rețelele sale de cablu (care au aproximativ două milioane de abonați, n.r.) toate canalele operate de compania Discovery Networks, inclusiv Discovery Channel, fără a avea aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului pentru modificarea grilei de programe, așa cum impune Legea audiovizualului.

Potrivit articolului 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului, „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”. Aceeași lege prevede că în astfel de cazuri CNA poate aplica sancțiuni cuprinse între 10.000 de lei și 200.0000 de lei.

RCS&RDS a scos, joi seară (pe 29 noiembrie), din pachetul de bază de pe rețelele de cablu televiziunile Discovery Channel și Animal Planet, în locul acestora fiind incluse History Channel, post care se afla până atunci în pachetul suplimentar al operatorului de telecomunicații, dar și televiziunea BBC Entertainment.

RCS&RDS a scos, tot joi seară, posturile TLC, Discovery Science și ID Investigation Discovery (toate aflate în portofoliul companiei Discovery), care se regăseau într-un pachet suplimentar în rețelele de cablu ale companiei de telecomunicații, pentru care abonații plătesc o sumă suplimentară de 7 lei, față de abonamentul la pachetul de bază.

Pe de altă parte, RCS&RDS a transmis, tot joi seară, într-un e-mail adresat abonaților săi, că televiziunile „Digi Animal World și BBC Entertainment vor înlocui Animal Planet și Discovery Channel, care ies din grilă la 1 decembrie”.

Însă scoaterea canalelor Discovery din rețelele de cablu ale RCS&RDS s-a produs în câteva ore, pe parcursul serii de joi, 29 noiembrie, înainte cu o zi ca acordul de retransmisie între Discovery și RCS să expire (acordul expira pe 30 noiembrie). În momentul difuzării acestei știri, televiziunea Digi Animal World nu apare în pachetul de bază al rețelelor de cablu RCS&RDS.

De asemenea, RCS&RDS a solicitat, miercuri, 28 noiembrie, CNA aprobarea să scoată canalele Discovery și de pe rețelele sale de cablu, analogic și digital, după ce, pe 23 noiembrie, compania de telecomunicații a scos Discovery Channel și de pe rețeaua sa de satelit Digi.

Reprezentanții CNA au declarat joi, 29 noiembrie, pentru MEDIAFAX, că RCS&RDS invocă în adresa depusă la Consiliu, prin care solicită scoaterea canalelor Discovery de pe rețelele sale de cablu, expirarea contractului pe care operatorul de cablu îl are cu compania Discovery.

Totodată, RCS&RDS a solicitat CNA aprobarea pentru introducerea în grilele sale a două canale BBC – BBC Entertainment și BBC Knowledge, unul de la data de 1 decembrie 2012, iar altul de la data de 1 ianuarie 2013.

Cererea RCS&RDS nu a putut fi analizată de CNA, pentru că ședința care ar fi trebuit organizată joi, 29 noiembrie, a avut loc cu o zi înainte, respectiv miercuri, 28 noiembrie. În mod tradițional, ședințele CNA se desfășoară de două ori pe săptămână, marțea și joia.

Pe de altă parte, RCS&RDS a scos, pe 23 noiembrie, și de pe platforma sa de satelit Digi (care are aproximativ un milion de abonați, n.r.), televiziunea Discovery Channel, fără a-și anunța telespectatorii, unii dintre aceștia solicitând pe pagina de Facebook a companiei reintroducerea postului în grilele operatorului. Atunci, RCS a scos Discovery din grila Digi după ce, pe 13 noiembrie, compania a primit aprobarea CNA de a-și modifica grila în acest sens.

Decizia RCS&RDS a venit după ce și Digi, operatorul de cablu din Ungaria deținut de compania de telecomunicații românească RCS&RDS, a scos, pe 20 noiembrie, din ofertele de cablu analog și digital televiziunea Discovery Channel.

RCS&RDS a scos canalele Discovery din grilele sale din România și Ungaria, în contextul în care operatorul de cablu și-a lansat propriile televiziuni de documentare.

Astfel, RCS&RDS a lansat, pe 1 octombrie, propriile sale televiziuni de documentare DigiWorld și DigiLife.

RCS&RDS a primit, pe 27 septembrie, aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului din România pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld și DigiLife, după ce, în ședința din 25 septembrie, reprezentanții CNA au ezitat să ia o decizie în acest sens. Atunci, unii membri ai Consiliului și-au exprimat temerile că, odată cu lansarea propriilor televiziuni de documentare, compania RCS&RDS va scoate din grilă canale concurente, ca Discovery și National Geographic.

La mai puțin de o lună după ce a lansat cele două televiziuni de documentare – DigiWorld și DigiLife -, RCS&RDS a cerut CNA și a primit, în data de 30 octombrie, o nouă licență audiovizuală prin satelit pentru lansarea unui nou post de documentare – Digi Animal World.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Marea Britanie îşi întăreşte legislaţia împotriva pornografiei deepfake
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Capii lumii interlope, la priveghiul lui Costel Corduneanu. Hotelurile din Iași nu mai au camere
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU