Schimbările climatice, un adevărat pericol! Urșii polari ar putea dispărea până în anul 2100

Urșii polari ar putea dispărea până la sfârșitul secolului, cu excepția cazului în care se vorlua mai multe măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice, arată un studiu.

Oamenii de știință susțin că unele populații și-au atins deja limitele de supraviețuire pe măsură ce gheața mării arctice se micșorează, potrivit BBC News.

Carnivorele se bazează pe gheața marină a Oceanului Arctic pentru a vâna focile. Pe măsură ce gheața se sparge, animalele sunt nevoite să se plimbe pe distanțe lungi sau pe țărm, unde se străduiesc să găsească hrană și să-și hrănească puii.

RĂZBOIUL ÎN DIRECT 🚨 Lupte în Orient, ziua 12. Iranul a lansat un val de rachete asupra întregii regiuni. Pregătește Trump trimiterea trupelor terestre?

06:00

EDUCAȚIE Studenții basarabeni, care au stat la coadă să voteze „pro-european”, loviți în plin de austeritatea lui Bolojan. Nu mai pot primi bursa de merit și li s-au tăiat și plățile pentru vară: „Bursa mă ajuta să plătesc chiria și mâncarea”

05:00

Ursul a devenit „copilul afiș al schimbărilor climatice”, a spus dr. Peter Molnar de la Universitatea Toronto din Ontario, Canada.

„Urșii polari stau deja în vârful lumii; dacă gheața se va topi, nu au unde să mai meargă”, a punctat acesta.

Urșii polari sunt considerați de către de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN) drept vulnerabili la extincție, schimbările climatice fiind un factor cheie în declinul acestora.

Studiile arată că scăderea volumului de gheață marină este un factor probabil care va duce la scăderea substanțială a numărului de urși polari. Noul studiu, publicat în Nature Climate Change, prezintă o cronologie despre momentul în care s-ar putea întâmpla acest lucru.

Primul pas spre extincția urșilor polari – schimbările climatice

Modelând consumul de energie al urșilor polari, cercetătorii au putut să le calculeze limitele de rezistență.

„Ceea ce am arătat este că, în primul rând, puii nu vor mai putea supraviețui. Vor fi născuți, dar femelele nu vor avea suficientă grăsime corporală pentru a produce laptele care îi ajută să supraviețuiască atunci când traverseazî zonele fără gheață”, a declarat Dr. Steven Amstrup, omul de știință de la Polar Bears International, care a fost implicat și în studiu.

„Oricine dintre noi știe că nu putem merge fără mâncare atât de mult timp. Aceasta este o realitate biologică pentru toate speciile”, a mai punctat specialistul.

Cercetătorii au putut, de asemenea, să prezică când vor fi atinse aceste praguri în diferite părți ale Arcticii. Acest lucru s-a întâmplat deja în unele zone unde trăiesc urșii polari, precizat aceștia.

„A arăta cât de iminentă este amenințarea pentru diferite populații de urși polari este un factor care ne reamintește că trebuie să acționăm acum pentru a elimina cele mai grave probleme viitoare cu care ne confruntăm toți”, a spus dr. Amstrup.

„Traiectoria pe care suntem acum nu este una bună, dar dacă societatea acționează împreună, avem timp să salvăm urșii polari. Și dacă o facem, vom beneficia tot restul vieții pe Pământ, inclusiv noi înșine”, a mai precizat acesta.

Omenirea, factorul cheie care poate ajuta la supraviețuirea mai multor specii de animale

În cadrul unui scenariu cu emisii mari de gaze cu efect de seră, este probabil ca toate, cu excepția câtorva populații de ursi polari, să fie extinse până în 2100, se constată în studiu. Și chiar dacă sunt atinse obiective moderate de reducere a emisiilor, mai multe populații vor dispărea.

Rezultatele se potrivesc cu proiecțiile anterioare conform cărora urșii polari vor putea să persiste până la 2100 doar în câteva populații foarte îndepărtate spre nord, dacă schimbările climatice continuă să nu fie reduse.

Gheața de mare este apa de mare înghețată care plutește pe suprafața oceanului, formându-se și topindu-se odată cu anotimpurile polare. Unele persistă an de an în zona arctică, asigurând habitatul vital pentru animale sălbatice, cum ar fi urși polari, focile și morsele.

Gheața de mare care rămâne în Arctica mai mult de un an a scăzut cu o rată de aproximativ 13% pe deceniu încă de la sfârșitul anilor ’70, când acest proces a început să fie monitorizat prin imaginile surprinse de sateliți.