Prima pagină » Știri » Școlile private nu vor scădea taxele. Efectele finanțarii din fonduri publice a învățământului privat

Școlile private nu vor scădea taxele. Efectele finanțarii din fonduri publice a învățământului privat

Școlile private nu vor scădea taxele. Efectele finanțarii din fonduri publice a învățământului privat
Prin finanțarea publică, învățământul privat a primit un sprijin de dezvoltare care îl va transforma într-un competitor mult mai capabil pe piața învățământului, însă școlile private nu vor să scadă taxele.

În baza unei Hotărâri de Guvern aprobate recent, începând cu 1 ianuarie 2016, școlile particulare din România vor fi finanțate per elev, de la stat, așa cum prevede Legea Educației încă din 2011. Chiar și așa, unitățile școlare particulare nu vor scădea taxele de studiu, spun directorii. În schimb, banii primiți de la stat vor fi folosiți pentru dezvoltarea bazei materiale din școli, pentru echipamente, calculatoare și rechizite. În momentul de față, toți cei 27.000 de elevi din învățământul privat (clasa pregătitoare – clasa a XII- a) vor beneficia de pe urma acestei finanțări, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației la solicitarea agenției MEDIAFAX.

În ceea ce privește impactul acestei decizii, în primul rând nu mai vorbim de discriminarea elevilor din privat care nu primeau finanțare per elev, deși legea prevedea că finanțarea urmează toți copiii. Expertul în educație și cofondatorul platformei Edusfera, Tincuța Apăteanu, a explicat pentru MEDIAFAX că finanțarea învățământului privat înseamnă practic un sprijin financiar pentru cei care vor să deschidă școli private și se confruntă cu un deficit de fonduri. Deși banii din finanțarea per elev se duc în salariile profesorilor și în dotarea infrastructurii școlare, fondurile din bugetul statului nu acoperă toate costurile și până acum, școlile private care nu cereau taxe foarte mari de la părinți, erau nevoite să se întrețină din sponsorizări. Practic, prin finanțarea învățământului privat, se încurajează dezvoltarea acestuia, apariția mai multor școli private și îmbunătățirea bazei materiale și umane a celor deja existente.

„E vorba însă despre echitate. Nu există niciun motiv pentru ca taxele părinților cu copii la școli private să nu fie direcționate către astfel de școli. Școlile private sunt entități nonprofit și sunt parte din sistemul național de învățământ, cu atât mai mult trebuie susținute și de către stat. Cred că e foarte greu să supraviețuiești ca școală privată. Școlile de stat nu intra în faliment, nu se desființează, scad calitatea doar, se descurcă cu banii pe care îi primesc, pe când școlile private trebuie să găsească tot timpul clienți și nu poți face asta decât daca au o calitate superioară a resursei umane și a infrastructurii”, a explicat Apăteanu.

Există și voci care critică finanțarea școlilor private, care susțin că de ce ar trebui să primească bani de la stat cei care oricum își permit să plătească o educație scumpă. De asemenea, unii se tem că asta ar putea însemna mai puțini bani la școlile de stat, a mai explicat Apăteanu.

„Din punctul meu de vedere există un element foarte important și care trebuie clarificat, fiind sursa tuturor neînțelegerilor și adversității – dacă finanțăm școlile private de la bugetul de stat, asta înseamnă că școlile de stat vor primi mai puțini bani? Răspunsul este nu, fiindcă nu scade costul standard per elev, așadar școlile vor fi în continuare finanțate așa – costul standard per elev ori numărul de elevi din școală, deci nu are cum să scadă investiția statului”, a explicat Apăteanu.

Mai departe, ea spune că învățământul de stat este în pericol, dar nu din cauza școlilor private, ci din cauza subfinanțării cronice care se întâmplă de foarte mulți ani.

Președintele Complexului Educațional Lauder-Reut, Tova Ben Nun-Cherbis, a explicat pentru MEDIAFAX unde se vor direcționa banii veniți de la stat. „O să facem fonduri de investiții, o să investim în echipament, în dezvoltare, în calculatoare, în rechizite și în activități de sprijin a comunității, spre exemplu noi avem seminare educaționale cu elevi din comunitate”, a explicat președintele Lauder. Însă, taxele nu vor putea fi scăzute fiindcă banii primiți de la stat acoperă doar o mică parte din cheltuielile pentru o școală dotată la zi cu tot ce trebuie.

La rândul său, Simona Baciu, directoarea Transylvania College, spune că o finanțare nu înseamnă preț mai mic, ci reașezarea învățământului particular pe drepturi egale cu învățământul de stat. „Așa cum școlile de stat au clădiri, au finanțări să-și dezvolte baza materială, noi ca învățământ particular nu am putut beneficia până acum de niciun program european. Am fost deprivați atâția ani de zile de dreptul nostru de a ne dezvolta baza materială, infrastructura. Această finanțare ne ajută să plătim o parte din salarii și costuri, dar și pe partea de dezvoltare. În viitor, școlile particulare care vor beneficia de această finanțare, vor fi mai sigure, un mediu în care se va putea face cercetare, în care educația se va putea face la standarde într-adevăr internaționale. România era singura țară din Uniunea Europeană în care banul nu urma elevul, inclusiv în țările care nu sunt în UE (Albania), finanțarea urma elevul. Învățământul de stat are acum o competiție serioasă”, a explicat Baciu pentru MEDIAFAX.

Săptămâna trecută a trecut o Hotărâre de Guvern prin care unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional acreditat vor primi finanțare de bază de la bugetul de stat, prin bugetele locale, la un nivel similar celei acordate pentru învățământul de stat.

Costul standard se determină pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil și specializare, în funcție de mărimea și tipul unităților de învățământ, dacă provin din mediul rural sau din cel urban.

Pe baza costului standard per elev se alocă finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru unitățile de învățământ. Nu sunt incluse în această categorie cheltuielile pentru alocații pentru transportul la și de la locul de muncă, potrivit Ministerului Educației.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
În urmă cu 122 ani se stingea din viaţă vizionarul care a propus reîntemeierea statului evreu pe teritoriul Palestinei