Prima pagină » Știri » SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA: Un grup de elevi și un PROFESOR acceptă propunerea unui elev băut să îi ducă cu mașina. Rezultatul nu este suprinzător

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA: Un grup de elevi și un PROFESOR acceptă propunerea unui elev băut să îi ducă cu mașina. Rezultatul nu este suprinzător

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA: Un grup de elevi și un PROFESOR acceptă propunerea unui elev băut să îi ducă cu mașina. Rezultatul nu este suprinzător
Adolescentul aflat la volanul mașinii care s-a răsturnat în Huși, în urma căruia 11 elevi și un profesor au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale la spital, era băut în momentul producerii accidentului, alcoolemia stabilită, marți, de către medicii legiști fiind de 0,6 la mie.

Potrivit rezultatelor comunicate Poliției, marți, de către Serviciul de Medicină Legală Vaslui, elevul de 16 ani de la un liceu din Huși, Răzvan Bordea, care, în urmă cu zece zile a provocat un accident în urma căruia alți 11 elevi și un profesor au fost răniți, era băut atunci când conducea mașina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cu toate acestea, polițiștii vasluieni nu-l vor cerceta penal și pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, având în vedere că alcoolemia din sânge constatată la spital după accident este sub limita legală ce s-ar încadra la infracțiune.

„Rezultatul analizelor de laborator la momentul prelevării de mostre biologice arată că minorul avea o îmbibație alcoolică de 0,6 la mie. În aceste condiții, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală, respectiv 0,8 la mie”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

În prezent, Răzvan Bordea este cercetat penal de către polițiști pentru conducere fără permis și o infracțiune de vătămare corporală din culpă, profesorul și zece elevi răniți spunându-le anchetatorilor că nu vor depune plângere împotriva elevului din cauza căruia au ajuns la spital.

În seara de 7 iunie, 12 elevi de clasa a X-a de la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși și dirigintele lor, profesorul de istorie Costin Clit, au ajuns la spital cu fracturi, traumatisme și contuzii, în urma unui accident provocat de unul dintre minori, care conducea mașina părinților în timp ce adolescenții se întorceau de la un picnic. Elevii și profesorul fuseseră la un picnic pe un câmp din apropierea municipiului Huși și se întorceau pe jos spre oraș. La un moment dat, unul dintre elevi, un adolescent de 16 ani, a văzut mașina tatălui său, o Dacia Pick-up, într-o parcelă deținută de către părinții săi, și a decis să își conducă profesorul și colegii până în oraș.

Pe un sector de drum care făcea legătura între o suprafață de vie și o stradă din municipiul Huși, adolescentul aflat la volan a lovit cu roata autoturismului o piatră, astfel încât toți cei 11 elevi aflați pe platforma din spate a mașinii au fost aruncați pe jos, iar apoi autoturismul s-a răsturnat.

În urma accidentului, cei 12 elevi și profesorul acestora au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Municipal Huși, cu două excepții toți necesitând spitalizarea. Medicii au stabilit că doi dintre elevi aveau fractură de piramidă nazală, profesorul avea fractură de antebraț, iar ceilalți adolescenți au suferit traumatisme sau contuzii.

Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huși, în prezența polițiștilor, au recoltat probe biologice adolescentului aflat la volan pentru a se stabili dacă era băut în momentul producerii accidentului.

Pe lângă cercetările polițiștilor, o comisie din cadrul Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși desfășoară propria anchetă internă, fiind vizați profesorul de istorie care i-a însoțit pe elevi la picnic și s-a urcat în mașină alături de elevul băut aflat la volan, precum și adolescentul care a provocat accidentul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Satul inedit unde poți primi o casă gratis. Care este singură cerință a proprietarilor: „Nu avem alte condiții”
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Fugarul a fost prins! Poliția a făcut anunțul!
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Singura imagine cunoscută cu o femeie romană luptând cu un animal sălbatic într-o arenă