Prima pagină » Știri » Șeful CJ Cluj, anchetat de polițiști pentru că ar fi folosit o diplomă de licență falsă

Șeful CJ Cluj, anchetat de polițiști pentru că ar fi folosit o diplomă de licență falsă

Poliția face anchetă în cazul șefului CJ Cluj, suspectat că ar fi folosit o diplomă de licență falsă

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene (IPJ) Cluj, Carmen Jucan, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că se poartă o corespondență cu Universitatea „Spiru Haret” din București, care ar fi eliberat diploma de licență a lui Mihai Seplecan.

„Polițiștii fac verificări în legătură cu informațiile apărute în presă privind folosirea de către Mihai Seplecan a unei diplome false de licență. Se poartă o corespondență cu universitatea care ar fi eliberat diploma respectivă, iar scopul verificărilor este de a vedea dacă a avut loc sau nu o infracțiune. Polițiștii s-au autosesizat în acest caz”, a spus Jucan.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că, în cazul în care informațiile se confirmă, Seplecan ar putea fi urmărit penal pentru fals în acte publice, uz de fals și înșelăciune.

În presa locală au apărut informații potrivit cărora Mihai Seplecan ar fi folosit o diplomă de licență falsă emisă de Universitatea „Spiru Haret” București, rectorul acestei instituții, Aurelian Bondrea, susținând că documentul pe numele șefului Consiliului Județean (CJ) Cluj „este contrafăcut și prezintă date neconforme realității”.

Într-o adresă a Universității „Spiru Haret” se arată că diploma pe numele lui Mihai Seplecan „nu a fost eliberată de Serviciul acte de studii din cadrul universității”.

„Seria și numărul formularului de diplomă nu au fost repartizate niciodată Universității Spiru Haret București pentru absolvenții promoției 2006; pentru acești absolvenți formularele de diplomă repartizate Universității Spiru Haret poartă seria Y; Facultatea de Drept și Administrație Publică București avea, în anul 2006, o singură specializare, respectiv Drept, și nu Drept și administrație publică, așa cum este înscris pe diplomă; Semnăturile aplicate pe diplomă nu aparțin persoanelor îndrituite de Universitatea Spiru Haret pentru a semna acte de studii, respectiv rector, decan și secretar șef; Diplomele de licență pentru promoția 2006 au fost scrise olograf și nu tipărit, așa cum este formularul înaintat în copie”, se arată în documentul citat.

Mihai Seplecan ar fi folosit diploma respectivă pentru a încheia un contract de asistență juridică cu Primăria comunei Sânmartin, județul Cluj, și ar fi obținut și o diplomă de master în Științe Penale și Criminalistică din partea Universității Ecologice București.

De asemenea, în CV-ul depus la sediul PNL Cluj, Mihai Seplecan a scris că a absolvit Universitatea „Banatului” din Timișoara, nefăcând nicio referire la Universitatea „Spiru Haret”.

Mihai Seplecan a susținut într-un comunicat de presă transmis, marți, că nu cedează „la șantaj și can-can de presă”.

„A trebuit să devin președinte al CJ Cluj și să intru în coliziune directă cu cei care au tot interesul să li se acopere urmele și faptele pentru care ciraci de ai lor sunt cercetați penal, pentru a afla că sunt interlop, analfabet, proxenet. Azi aflu că mi-am falsificat studiile. Ieri mi se făcea denunț penal că vreau să-mi curgă motorină în buzunare. Sunt convins că după ce nu le va merge și cu această mizerie azvârlită în presă și nu au să scape de mine, mâine am să aflu că sunt violator, au să îmi producă un certificat de nebun și au să inventeze alte și alte mizerii”, a arătat Seplecan.

Acesta a subliniat că toate i se întâmplă numai de când nu a răspuns „comenzilor politice”.

„Se întâmplă numai de când nu am acceptat jocurile murdare pentru a semna și acoperi cu semnătura sa mizeriile pe care le-au lăsat în urmă la toate proiectele și câte alte mizerii cu care s-au tocat degeaba pentru clujeni, nu pentru buzunarele lor și a clicii din spatele lor, milioane de euro. Sunt disperați. Din momentul în care am început să denunț public presiunile la care sunt supus de către acest grup de interese, am devenit indezirabil. (…) Sunt politicieni, oameni de afaceri, judecători, procurori, polițiști, avocați, oameni din presă din cercul lor de interese care fac tot posibilul să mă îndepărteze din funcția din care le incomodez și le distrug interesele. Am fost avertizat că s-au pus la bătaie sume importante de bani și s-au urnit numeroase relații pentru a fi distrus și îndepărtat”, a menționat șeful CJ Cluj.

Mihai Seplecan a fost ales președinte al CJ Cluj în 10 iunie, iar în 24 septembrie PNL Cluj i-a retras sprijinul politic. În 23 octombrie a fost exclus din partid, în prezent fiind în derulare procedura prin care Seplecan a contestat decizia la Comisia de Arbitraj Județeană a PNL Cluj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ