Șeful CJ Mehedinți, Adrian Duicu, ridicat de DNA din casa părinților. ANI îi verifică averea

Șeful CJ Mehedinți, Adrian Duicu, ridicat de DNA din casa părinților. ANI îi verifică averea
Publicat: 02/04/2014, 16:34
Actualizat: 30/04/2015, 13:23

Președintele CJ, Adrian Duicu, și șeful Poliției Mehedinți, Ștefan Ponea, sunt suspectați de abuz în serviciu și trafic de influență, după ce ar fi determinat funcționari publici să numească și să mențină apropiați ai acestora în funcții de conducere în instituții publice și să concesioneze terenuri din Orșova, la prețuri convenabile.

Soția șefului IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea este angajată în cadrul Poliției Judiciare a DNA și unele surse au explicat pentru gândul că aceasta viza o fincție de conducere în această structură. Șeful IPJ i-a promis lui Adrian Duicu protecție și inetrvenții în cauzele penale. În același timp sora lui Ștefan Ponea este judecătoare la Curtea de Apel București și a deliberat în dosarul de incompabilitate a lui Adrian Duicu deschis de ANI în 2012. Ștefan Ponea va fi adus și el la audieri la DNA în București.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat miercuri dimineața, o serie de descinderi la sediile Consiliilor Județene Mehedinți și Caraș Severin, dar și la alte adrese de firme și persoane. DNA a anunțat că a deschis un dosar în care sunt vizate fapte de corupție. Pentru că potrivit Noului Cod Penal procurorii nu pot spune pe cine anchetează și pentru că CSM nu a reglementat comunicarea cu presa DNA nu poate furniza numele suspecților. În schimb DNA a anunțat că sunt vizate două persoane cu funcții de conducere din Mehedinți care sunt suspetate de următoarele infracțiuni:

„În perioada 2012-2013 și în cursul lunii ianuarie 2014, folosindu-se de influența conferită de funcțiile publice deținute, două persoane din două instituții publice ale județului Mehedinți au determinat funcționari din cadrul unor instituții de interes public din același județ să îndeplinească acte de serviciu în favoarea intereselor personale ale celor doi sau ale apropiaților ( rude și patroni de societăți comerciale de la care obțineau în schimb direct sau indirect foloase necuvenite).Aceste influențe au fost exercitate pentru:
– numiri și mențineri în funcții de conducere la unele instituții publice sau numiri ale unor apropiați în funcții de conducere;
– aprobarea scoaterii din domeniul public și concesionarea către apropiați la un preț „convenabil”, de suprafețe de teren intravilan situate în centrul municipiului Orșova ( în condițiile în care erau înscrise în cartea funciară a localității Orșova ca aparținând domeniului public al Statului Român și astfel nu puteau fi trecute în domeniul privat și nici concesionate);
– determinarea unor funcționari de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mehedinți să deconteze către anumite societăți comerciale servicii medicale presupus neefectuate
– determinarea unor agenți economici din județul Mehedinți să încheie contracte de publicitate sau sponsorizare, în condiții favorabile unui post de televiziune local
– permiterea unor persoane neautorizate să aibă acces la informații care – la acel moment – nu erau destinate publicității, astfel încât anumiți agenți economici să obțină folos necuvenit și condiții financiare avantajoase și împiedicarea altor agenți economici să participe la o licitație publică. Corelativ, dezavantajarea autorității publice contractante (Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, instituția publică beneficiară a bunurilor ce aveau să fie dobândite prin achiziție publică)
– avantajarea unei anumite persoane prin furnizarea subiectelor la un concurs pentru ocuparea unei funcții de șef serviciu la Consiliul Județean Mehedinți, în detrimentul altor persoane.”, arată DNA într-un comunicat de presă

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că printre instituțiile publice vizate este și Consiliul Județean (CJ) Mehedinți, instituție condusă de Adrian Duicu (PSD), unde la ora transmiterii acestei știri sunt mai multe echipaje de polițiști și procurori DNA.

De asemenea, sursele citate au spus că au loc percheziții și la sediul unei firme care furnizează serviciile de salubrizare și apă-canal din Orșova, și care aparține președintelui PSD Orșova, Constantin Popescu, al cărui fiu, Valentin Popescu, director al DGASPC Mehedinți, îl are ca naș pe Duicu.

În acest dosar sunt vizate și mai mute firme de construcții din Drobeta-Turnu Severin care au contracte cu instituții publice locale, dar și cu Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN), au mai arătat sursele judiciare.

În același timp ANI a demarat procedurile de verificare a averii pe care o deține Adrian Duicu. În 2012 ANI l-a declarat incompatibil pe Adrian Duicu pentru că în 2011 în calitate de consilier județean a aprobat o serie de contracte cu firme la care era acționar. „DUICU Ioan Adrian, în calitate de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mehedinți, nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, deoarece a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Județean Mehedinți nr. 48/28.10.2008, prin care se aprobă închirierea unui teren, în suprafață de 250 mp, situat în incinta Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, către S.C. ROMRAD-R.M.N. S.R.L., respectiv nr. 104/31.08.2009, prin care se aprobă vânzarea a două corpuri de proprietate din Municipiul Drobeta Turnu Severin către S.C. ROMRAD-R.M.N. S.R.L, societate în care DUICU Ioan Adrian deține calitatea de asociat, încălcând, astfel, prevederile art. 46, alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare”, a arătat ANI în 2011.

Ce avere a declarat Duicu

Adrian Duicu, aflat la primul mandat de președinte al CJ Mehedinți, are, potrivit declarației de avere din iunie 2013, un teren de 1.000 de metri pătrați la Orșova, dobândit prin concesiune în 2006, împreună cu soția sa, precum și o casă de 200 de metri pătrați, tot în Orșova, cumpărată tot în 2006. Președintele CJ are și un autoturism Peugeot din 2008, în declarația de avere nefiind specificate conturi și depozite bancare, investiții sau împrumuturi care să depășească 5.000 de euro.

Totodată, Duicu are de restituit două credite în valoare totală de 74.500 de lei, ambele contractate în 2006 și scadente în 2016.

În anul fiscal anterior declarației de avere, Adrian Duicu a avut din indemnizația de consilier judeațean un venit anual de 3.054 de lei, iar ca președinte al instituției a încasat 26.098 de lei. Soția acestuia a obținut 10.536 de lei ca administrator la SC Invest Petroleum Impex SRL.

Presa locală a relatat, de-a lungul anilor, despre afacerile derulate de președintele CJ Mehedinți prin firme înregistrate pe numele soției, Mariana, și al mamei sale, Ana Duicu, care dețin mai multe benzinării în Drobeta-Turnu Severin și în comuna natală – Topleț, precum și un hotel la ieșirea din Drobete-Turnu Severin, dar și clinica medicală Romrad-RMN, care funcționează în Policlinica Spitalului Județean.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ion Iliescu, urmărit penal în "dosarul fără sfârșit" al mineriadei din urmă cu 34 de...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Secretele neștiute ale NASA: De la inovații medicale la cultivarea plantelor în spațiu
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier