Semne de întrebare legate de moartea jurnalistului Răzvan Tomescu, depistat pozitiv cu noul coronavirus. Familia spune că a murit cu zile la Universitar. Reacția spitalului

Semne de întrebare legate de moartea jurnalistului Răzvan Tomescu, depistat pozitiv cu noul coronavirus. Familia spune că a murit cu zile la Universitar. Reacția spitalului
Semne de întrebare legate de moartea jurnalistului Răzvan Tomescu, depistat pozitiv cu noul coronavirus. Familia spune că a murit cu zile la Universitar. Reacția spitalului / Sursă foto: Răzvan Tomescu, Facebook
Publicat: 08/12/2020, 19:28
Actualizat: 06/04/2021, 15:18

Jurnalistul sportiv Răzvan Tomescu s-a stins din viață vineri, 4 decembrie, la Spitalul Universitar din București, din cauza COVID-19, la vârsta de 53 de ani. Potrivit Libertatea, familia acestuia afirmă că nu au fost investigate durerile abdominale pe care jurnalistul le acuza încă de pe 30 noiembrie. „Cred că a murit cu zile”, spune fiul acestuia.

Familia acuză cadrele medicale

Conform Libertatea, trupul jurnalistului se află încă la morga Spitalului Universitar de Urgență București. Familia lui Răzvan Tomescu refuză să-l înmormânteze înainte de a fi efectuată autopsia pentru a fi stabilită cauza decesului. Fiul și soția nu neagă existența infecției cu COVID, dar îi acuză pe medici că ar fi gestionat neglijent cazul său.

Lupta rudelor cu instituțiile

„Vineri seara am întrebat la spital cum se procedează. Inițial, am trimis o cerere online. Ne-am luat avocat, am înțeles de la acesta că, la un deces Covid, trebuie acordul spitalului, al celor de la INML și al Procuraturii. Duminică am mai mers o dată la spital și am făcut cerere pentru necropsie. Cu bon! Apoi am trimis e-mailuri la INML și la Procuratură. Iar luni, am fost și fizic la aceste instituții”, spune Dan Tomescu, fiul jurnalistului sportiv.

„Facem totul în memoria tatei”

„Facem totul în memoria tatei, cel mai bun om de pe lumea asta. Nu a băut și nu a fumat niciodată, era sănătos, nu avea tensiune, diabet… Noi vrem să fim siguri, să știm ce s-a întâmplat, că nu vreau să vorbim cu păcat. Nu pot să dorm liniștit, cred că a murit cu zile”, a mai afirmat acesta.

„Nu mi-a spus prea multe, dar am înțeles că tata nu era bine și că ar trebui să vin acasă”

„Nu mi-a spus prea multe, dar am înțeles că tata nu era bine și că ar trebui să vin acasă”, a spus Dan. „Vorbisem cu el joi, 3 decembrie, pe la prânz. Îmi spunea că se simte mai bine ca zilele trecute, dorea să-și dea masca jos, să mănânce. Ar fi vrut să se și ridice din pat. Cât am fost la turneu, mama mă ținea la curent cu ce se întâmplă”, mai spune Dan Tomescu, fiul jurnalistului.
Tatăl său ajunsese în spital din 27 noiembrie, când a chemat ambulanța acasă, având saturația de oxigen 87%. Timp de o săptămână, la indicațiile medicului de familie a luat tratament de COVID cu azitromicină.
Testul a apucat să-l facă abia în spital, care a avut rezultatul așteptat, pozitiv. A fost pus imediat pe oxigen cu flux ridicat. În a doua zi de internare, Răzvan a început să se plângă de dureri abdominale. „Când am vorbit de Sfântul Andrei, ne-a zis că-l doare rău stomacul. Ne-a și arătat în ce zonă”.
„Joi dimineața mi-a scris că nu-l mai doare stomacul, că se simte mai bine, pentru ca apoi, câteva ore mai târziu, să ajungă să fie intubat, să fie operat și să aflăm că a murit”, a povestit prietenul lui Răzvan. „Nu-mi vine să cred că i s-a întâmplat așa ceva lui Răzvan, care a făcut sport de performanță, care alerga zilnic, mergea ore întregi cu bicicleta, avea o condiție fizică extraordinară!”.

Familia spune că Răzvan Tomescu nu a beneficiat de cel mai bun tratament

„Cineva din spital ne-a spus că lui tata nu i s-a făcut nicio investigație, tomografie abdominală, nimic. Avea Covid, a fost pe tratament pentru Covid, l-au trecut deces Covid, poate infecția a determinat problema, dar vorbesc din auzite, nu ne spune nimeni nimic clar. Nici nu știm dacă a mai fost operat ori nu! Nu suntem medici, vrem doar adevărul”, spune tânărul.”

Poziția Spitalului Universitar

Managerul Spitalului Universitar a comentat cazul morții lui Răzvan Tomescu. „Familia e de înțeles, este o tragedie pe care nu o dorește nimeni. Pentru a nu plana nicio suspiciune asupra decesului, am luat decizia de a trimite foaia de observație la Parchet. E cea mai potrivită atitudine pe care o putem avea”.
„Boala cauzată de infecția cu coronavirus are o evoluție ciudată, e mai mult decât o patologie respiratorie, e o problemă organică. Situația se poate schimba de la o oră la alta. Ce pot să spun este că toate tratamentele și protocoalele au fost respectate în cazul lui Răzvan Tomescu”, a mai spus medicul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Cine este tânărul din Suceava care și-a pierdut viața după ce a fost lovit cu...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
O nouă erupție puternică pe suprafața Soarelui! Semnalele radio din Pacific au fost perturbate