Situația dramatică în care se află TVR, dezvăluită de un membru al Consiliului de Administrație

Situația dramatică în care se află TVR, dezvăluită de un membru al Consiliului de Administrație
Publicat: 08/12/2014, 14:09

Adrian Bucur spune, într-un punct de vedere transmis luni agenției MEDIAFAX, că a decis să facă un apel public referitor la situația „din ce în ce mai gravă” a televiziunii publice.

El a precizat că a intrat în posesia unor documente, potrivit cărora Televiziunea Română are penalități către bugetul de stat de 23.000 – 24.000 de euro pe zi.

„Situația televiziunii publice este din ce în ce mai gravă. Am intrat în posesia unor cifre care sperie pe orice om normal la cap, 23.000 – 24.000 de euro pe zi, în total, 9 milioane de euro pe an reprezintă penalitățile către fisc și asta se întâmplă după reeșalonare. În aprilie, când TVR nu a plătit rata convenită în memorandum (memorandumul cu Guvernul, n.r.) la fisc, aceste penalități s-au recalculat și așa ajung ele la această cifră, de 23 – 24.000 de euro pe zi. Iar aceste penalități curg lunar. În prezent, datoria la bugetul de stat a televiziunii publice depășește 100 de milioane de euro, nemaipunând la socoteală și datoriile comerciale. Și ele reprezintă alte câteva zeci de mii”, a spus Adrian Bucur.

El a precizat că prima cauză a „pierderii eșalonării” pe o perioadă de șapte ani pe care TVR a avut-o cu fiscul ar fi reprezentat-o o decizie luată de fostul președinte-director general al SRTv, Claudiu Săftoiu, la finalul mandatului său, în octombrie 2013, „când televiziunea publică a ales să nu plătească datoriile la stat și a investit banii în mega-producții”, a spus Adrian Bucur, făcând referire la grila de programe a TVR de la momentul respectiv, care a inclus, între altele, „transmisii din Statele Unite”, dar și „show-ul bugetofag al Andreei Marin”.

„Ultima rată, dacă e să sărim peste timp, a fost în aprilie, când era presată televiziunea să decidă dacă transmite sau nu Campionatul Mondial de Fotbal. Atunci s-a plătit la EBU (European Broadcasting Union, n.r.) în detrimentul bugetului de stat”, a spus Bucur.

El a precizat că problema este aceea că în continuare se fac achiziții „care nu justifică nici măcar o minimă performanță”. „Vorbesc de raportul cost/rating și iau în calcul doar achiziția nesfârșită de filme, de la filme eu bănuiesc cu dedicație și mai ales pe sport, unde e o gaură neagră dintotdeauna. Și mai bănuiesc că sunt persoane în managementul executiv direct cointeresate în efectuarea acestor achiziții”, a spus Adrian Bucur.

El nu a precizat la ce persoane din managementul executiv face referire, însă a spus că el crede că astfel de persoane se pot regăsi în Comitetul Director al TVR.

Întrebat dacă TVR a pierdut eșalonarea datoriilor sale la fisc la finalul mandatului lui Claudiu Săftoiu sau în mandatul lui Stelian Tănase, actualul președinte-director general al SRTv, Adrian Bucur a spus că din mandatul lui Tănase nu se mai plătesc în mod consecvent „ratele la fisc”.

„La sfârșitul lunii martie-aprilie practic televiziunea publică, în mandatul domnului Tănase, a început să nu mai plătească cu consecvență ratele la fisc”, a spus Adrian Bucur.

El a mai spus că memorandumul în baza căruia ar fi trebuit să funcționeze TVR de la finalul anului 2012 prevedea nu doar eșalonarea pe șapte ani a datoriilor televiziunii publice la bugetul de stat, ci și faptul că televiziunea publică trebuia să difuzeze în jur de 50 de programe, show-uri, emisiuni. „În continuare noi mergem pe 80 de producții”, a spus Bucur.

Adrian Bucur a precizat că, din calitatea sa de membru al CA al TVR, a solicitat acces la aceste informații, însă acestea nu i-au fost puse la dispoziție. El nu a precizat însă cine sunt persoanele care nu i-au pus la dispoziție aceste documente.

„Cred că e nemulțumirea noastră a tuturor. Din simpla mea calitate de membru al Consiliului de Administrație, am cerut de nenumărate ori acces la aceste informații, să vin cu soluții, dar inutil. În primul rând, am fost refuzat. Legea spune că, în calitate de membru al CA, ai acces nelimitat la aceste informații. Accesul mi-a fost refuzat în mod repetat și nu doar mie. Dar situația este atât de disperată încât am ales să fac un apel public pe această cale”, a mai spus Adrian Bucur.

Până la momentul difuzării acestei știri, Stelian Tănase, președintele-director general al TVR, nu a răspuns la întrebările adresate de MEDIAFAX pe acest subiect.

TVR avea la sfârșitul lui 2013 datorii fiscale de 510,8 milioane de lei, în timp ce datoriile comerciale erau de 161,3 milioane de lei, televiziunea datorând cei mai mulți bani la European Broadcasting Union, la Centrul Național al Cinematografiei și la organisme de colectare a drepturilor de autor, potrivit raportului de activitate al televiziunii publice pe anul trecut.

Potrivit raportului de activitate al TVR pe anul trecut, TVR are cele mai multe datorii la stat. Astfel, datoria fiscală înregistrată pe 31 decembrie 2013, în sumă totală de 510.895.269 de lei, a fost eșalonată la plată pe șapte ani de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Datoriile comerciale ale TVR erau, pe 31 decembrie 2013, de 161.323.543 de lei, televiziunea publică având datorii la European Broadcasting Union (EBU) – 55.815.612 lei, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) – 28.091.460 de lei, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România-Asociația pentru Drepturi de Autor – 16.877.435 de lei, Universal Studios International BV – 9.512.959 de lei, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) – 9.356.032 de lei, Union of European Football Associations (UEFA) – 6.054.345 de lei, Illirios-Consultants-Limited – Garanti – 5.831.795 de lei, Daro Film Distribution GMBH – 4.480.534 de lei, Prorom – 2.260.289 de lei, WTV Films – 2.231.533 de lei, Orient Henge – 1.145.285 de lei și Federația Română de Fotbal – 1.087.691 de lei.

Potrivit raportului, cele mai multe dintre aceste datorii au o vechime de cel puțin 3 ani, majorându-se cu fiecare nou exercițiu finaciar. Cu toți acești furnizori s-au negociat eșalonări ale plăților, în vederea încadrării în cash flow-ul previzionat în Programul de redresare economică.

În 2013, managementul Televiziunii Române a luat măsurile necesare aplicării Programului de redresare economică a SRTv și plății datoriei reeșalonate către bugetul de stat, conform Memorandumului elaborat de Ministerul Finanțelor Publice. Ca urmare a aplicării acestui program de redresare, în 2013 s-a înregistrat o îmbunătățire a situației financiare, iar Televiziunea Română a reușit să plătească o parte dintre datorii, astfel încât pierderea acumulată a început să se diminueze, se mai spune în raport.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Gestul controversat făcut de judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu în fața jurnaliștilor. Ancuța Ioana...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
Decizie crucială pentru șoferii din România. Totul s-a decis astăzi
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom