Prima pagină » Știri » Șomerii pot primi până la 15.500 de lei de la stat dacă se angajează. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Șomerii pot primi până la 15.500 de lei de la stat dacă se angajează. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Șomerii pot primi până la 15.500 de lei de la stat dacă se angajează. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorii acestora pot primi, începând cu luna decembrie, prime de instalare, respectiv prime de încadrare. Acestea pot ajunge până la 15.500 de lei pentru șomeri și până la 900 de lei pentru angajatori, potrivit ANOFM.

Conform Agenției Naționale de Ocupare a Forție de Muncă (ANOFM), prima de instalare se va acorda „persoanelor înregistrate ca șomeri care se încadrează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia”.

Prima de instalare se va acorda în două tranșe (50% la data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferențiat astfel:
– 12.500 de lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate și își schimbă astfel domiciliul sau reședința
– 15.500 de lei pentru șomerii care sunt însoțiți de membrii familiei care își schimbă domiciliul, în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi 3.500 de lei;
– dacă angajatorul sau autoritățile publice locale sau centrale asigură locuință de serviciu sau suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, șomerii care se încadrează primesc o primă de instalare de 3.500 de lei pentru pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate și își schimbă domiciliul sau reședința sau în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, respectiv 6.500 de lei pentru șomerii care sunt însoțiți de membrii familiei care își schimbă domiciliul.

Persoanele care au locuința asigurată sau la care cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc prima de instalare într-o singură tranșă, la data instalării.

Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la liberă circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 de luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Prima de încadrare se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați care se angajează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul stabil sau reședința. Cuantumul primei de încadrare se calculează în funcție de numărul de kilometri (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporțional cu numărul de zile în care își desfășoară efectiv activitatea la angajator.

Primele de mobilitate (prima de încadrare și prima de instalare) se acordă persoanelor șomere care au domiciliul/reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședință în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate. Acesta se aprobă și se actualizează prin hotărâre de Guvern.

Planul de Mobilitate include comunitățile marginalizate cu grad trei și patru de sărăcie și arealele prioritare pentru dezvoltare asumate prin Memorandumul cu tema dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenție Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova (Iași și Vaslui).

Modificările Legii nr. 76/2002 prevăd introducerea primei de activare. Astfel, șomerii înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj pot primi o primă de activare de 500 de lei, neimpozabilă, în situația în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.

Totodată, începând cu luna decembrie, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai instituțiilor de învățământ (indiferent de nivel) primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 900 de lei. În cazul angajării de persoane cu dizabilități subvenția se acordă timp de 18 luni.

De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, persoane cu dizabilități, șomeri de lungă durată, tineri NEET sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 de lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

Angajatorii care încadrează în muncă șomeri care, în termen de cinci ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 de lei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ilie Bolojan susține că Nicușor Dan nu i-a cerut demisia: „Am discutat cu dânsul, vom mai discuta”
Digi24
„L-am păcălit pe Putin”: Povestea guvernatorului care a dat peste cap planurile Kremlinului într-o regiune îndepărtată a Rusiei
Cancan.ro
Un nou SCANDAL zguduie Familia Regală! Kate Middleton a ajuns în pragul disperării
Prosport.ro
Un turist care s-a cazat de mai multe ori la hotelul Simonei Halep a lăsat un mesaj pentru personal: „Ne simțim întotdeauna așa”
Adevarul
Războiul din Pădurea Băneasa ia amploare. 6.000 de oameni, captivi între un dezvoltator care nu se ține de cuvânt și ecologiști
Mediafax
Grindeanu, replică dură la atacurile din partea USR: Voi sunteți din spuma mării, sunteți puri
Click
Cum se descurcă Andreea Antonescu în America. Dezvăluiri emoționante despre viața de mamă singură
Digi24
Războiul lui Donald Trump cu papa Leon, prin ochii catolicilor MAGA: „Este bine pentru biserică și este bine pentru democrație”
Cancan.ro
Ce le spunea Codruța Filip colegilor de la Desafio despre Valentin Sanfira, înainte de divorț. S-a aflat TOT!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Delia la începutul carierei sale în muzică! Transformarea prin care a trecut artista este uimitoare. Se poza numai în ipostaze sexy
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Fotoreportaj din China: Mașinile pe care Europa nu le vede și de ce piața auto de acolo surprinde total
Descopera.ro
De ce pâinea îngrașă chiar și când nu o mâncăm în exces?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
De ce unii oameni poartă șapcă mereu și ce spune psihologia despre ei?