Prima pagină » Știri » Spitalul „Sf. Maria” ar putea avea clinică de transplant hepatic, în colaborare cu germanii

Spitalul „Sf. Maria” ar putea avea clinică de transplant hepatic, în colaborare cu germanii

Spitalul
Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală ar putea avea o clinică pentru transplant hepatic în colaborare cu Spitalul Universitar din orașul german Regensburg, a anunțat, joi, primarul general Sorin Oprescu, aflat în Germania pentru primul forum al Uniunii Europene privind Strategia Dunării.

Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală ar putea avea o clinică pentru transplant hepatic în colaborare cu Spitalul Universitar din orașul german Regensburg, a anunțat, joi, primarul general Sorin Oprescu, aflat în Germania pentru primul forum al Uniunii Europene privind Strategia Dunării.

Edilul a vizitat Spitalul Universitar din Regensburg, unde s-a întâlnit cu directorul clinicii de pediatrie a spitalului, prof. dr. Michael Melter, precum și cu alți chirurgi din spital. Discuțiile dintre primaul general și conducerea unității sanitare germane au vizat o viitoare colaborare între Spitalul Universitar din Regensburg și Spitalul „Sfânta Maria” din București, în domeniul transplantului hepatic, se arată într-un comunicat al municipalității bucureștene.

După ce a vizitat secțiile unității sanitare, Oprescu a declarat că susține în totalitate realizarea proiectului de colaborare dintre cele două spitale, această întâlnire reprezentând un prim pas în acest sens.

Colaborarea presupune specializarea medicilor, participarea la cursuri, organizarea de echipe operatorii comune etc. De asemenea, se vor face demersurile astfel încât supravegherea de lungă durată post operatorie să se poată face în condiții performanțe și la spitalul bucureștean.

La rândul sau, prof. dr. Michael Melter a propus chiar „un fir roșu” între cele două spitale, astfel încât medicii din București să se poată consulta în orice moment cu echipa de transplant din Germania, cu privire la situația pacienților pe care îi supraveghează după operații.

Totodată, având în vedere că Spitalului Universitar din Regensburg are o nouă clinică pentru copii, reprezentanții unității au declarat că pot oferi sprijin tehnic pentru construcția noului Spital Clinic de Copii ” Victor Gomoiu”, aflat în planurile municipalității..

În finalul întâlnirii, Sorin Oprescu a invitat la București o echipă de medici germani, care ar urma să ajungă în Capitală în viitorul apropiat.

La întâlnire a fost prezentă, pe lângă cadrele medicale locale, și Rodica Minculescu, soția cântărețului Cristi Minculescu, care s-a declarat o susținătoare a proiectului de colaborare dintre cele două spitale. Cristi Minculescu, stabilit de curând, împreună cu familia, în Germania, a fost operat în 2009 la Spitalul Universitar din orașul Regensburg, unde i s-a făcut un transplant de ficat.

Managerul Spitalului „Sf Maria”, dr. Narcis Copcă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în unitatea sanitară pe care o conduce există un compartiment de chirurgie hepatică, unde au fost făcute 100 de rezecții hepatice. „Avem o clinică universitară în care am făcut 100 de rezecții hepatice. Avem în plan ca, în 2013, să începem și operațiile de transplant hepatic”, a spus managerul unității sanitare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Împăratul care a adus grandoare Imperiului Roman
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...