Prima pagină » Știri » Strategia „Habarnam”. Ponta susține CĂ NU ȘTIE CE FĂCEA CUMNATUL LUI

Strategia „Habarnam”. Ponta susține CĂ NU ȘTIE CE FĂCEA CUMNATUL LUI

Strategia „Habarnam
Pontac susține că "habar" nu avea de contractul cumnatului și nu a discutat niciodată despre el cu familia

El a arătat, la postul B1 TV, că în momentul semnării contractului verificat de către procurori, respectiv 13 ianuarie 2012, el nu era prim-ministru, ci doar deputat și lider PSD și habar nu avea ce licitații sunt la Ministerul Mediului sau Primăria Comarnic, iar cumnatul său nu l-a întrebat sau consultat despre acest contract.

Ponta a mai afirmat că, de când a preluat postul de prim-ministru, firma cumnatului său nu a mai participat la vreo licitație, dintr-un motiv pe care a susținut de asemenea că nu îl cunoaște.

„După ce am preluat funcția de prim-ministru, tuturor celor care îmi sunt apropiați – fie direct, fie prin alianțe cu rudele mele – le-am spus că, din ace moment, orice fel de viață a lor personală vor avea categoric un tratament special, pentru că fac parte din familia mea. Le-am spus care este riscul când cineva este într-o funcție publică”, a adăugat Ponta.

El a afirmat totodată că declarația sa prin care îi cerea lui Traian Băsescu să demisioneze din postul de președinte din cauza problemelor cu justiția ale fratelui său este în continuare valabilă, deoarece șeful statului numește magistrații, în timp ce Guvernul pe care îl conduce el nu are astfel de atribuții.

Ponta a argumentat astfel motivul pentru care el nu se gândește să demisioneze din postul de prim-ministru din cauza problemelor cu justiția ale cumnatului său, adăugând că Guvernul poate fi demis de Parlament prin vot și că nu vrea să comenteze faptul că și președintele poate fi suspendat tot de Parlament.

El a susținut că membrii PSD cunosc încă din 17 noiembrie, după alegerile prezidențiale, că face oricând pasul înapoi dacă prezența sa în fruntea partidului sau Guvernului le prejudiciază grav interesele, insistând însă că este un mesaj pe care l-a transmis de mai mult timp, din luna noiembrie, nu neapărat în actualul context.

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost reținut, după ce a fost audiat timp de mai multe ore la DNA Ploiești, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group, al cărei administrator este.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii anchetează în acest dosar o deturnare de fonduri europene de peste șapte milioane de lei și fapte de evaziune fiscală în cuantum de 2,5 milioane lei, fapte comise în perioada 2011-2015.

În cursul zilei de miercuri, cumnatul premierului și ceilalți doi suspecți reținuți în acest dosar vor fi prezentați instanței supreme cu propunere de arestare preventivă.

În acest dosar, alături de Iulian Herțanu și Vladimir Ciorbă, mai sunt vizați deputatul Sebastian Ghiță, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, toți trei puși sub control judiciar, precum și fostul consilier județean Mihai Coman, reținut, de asemenea, în cursul serii de marți.

Toți cei vizați în acest dosar privind fraudarea fondurilor europene au fost audiați, marți, de către procurorii anticorupție la sediul DNA Ploiești.

Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-și poate exercita funcția de președinte al CJ Prahova.

Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator și asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL Dobroești, este suspectat că, împreună cu Iulian Herțanu, precum și cu Mihail Marian Coman, administrator și asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcția de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, „au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea câștigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic»”.

Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL și SC Hidro Prahova SA Ploiești, acesta fiind finanțat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.

Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanții acestor firme că și-ar fi însușit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinației fondurilor obținute și prin sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, respectiv prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

La grupul infracțional ar fi aderat și Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, începând din 25 aprilie 2014, se mai arată în documentele citate.

În acest dosar anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însușiți în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni și cu privire la comiterea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, printre care și fapte de evaziune fiscală.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

Lucrările care fac obiectul acestui dosar penal au fost realizate în baza unui proiect european, fiind executate de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Județean Prahova cu mai multe consilii locale din județ, precum și de SC Euroconstruct Trading 98 SRL și SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare în orașul Comarnic a început în anul 2012 și trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, fiind oprite în decembrie 2014.

Potrivit primarului orașului Comarnic, Dorian Botoacă, pe durata derulării contractului autoritățile locale au amendat de cel puțin șase ori firma Grossman Engineering Group SRL, pentru nerespectarea avizelor emise de primărie în derularea acestor lucrări.

Primarul a explicat că amenzile au fost date pentru faptul că după ce au spart străzile constructorii nu au adus carosabilul la starea inițială, iar la primirea amenzilor reprezentanții Grossman Engineering Group SRL au contestat sancțiunile la Judecătoria Sinaia, în primă fază au câștigat, procesele fiind acum în stadiul de recurs.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploiești au făcut, marți, 14 percheziții, majoritatea în București și Ploiești, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat câteva zeci de saci cu documente, pe care i-au adus o camionetă a MAI la sediul DNA Ploiești. În sacii sigilați erau documente contabile, juridice, precum și documente aferente proiectelor de canalizare în orașul Comarnic, în comuna Gorgota din județul Prahova, dar și în alte localități, toate aparținând SC Grossman Engineering Group.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care au fost făcute percheziții este SC Exfin SRL, punctul de lucru din București, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora și cumnatul primului ministru, Alexandra și Iulian Herțanu.

De asemenea, au avut loc percheziții și la locuința familiei Herțanu, tot din București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci