SUPERIMUNITATE PENTRU BARONI. Primarii și șefii de CJ, puși la adăpost de ANI și DNA. Senator PSD: „N-am făcut legea să-i scăpăm, ci să-i ajute să nu mai semneze mii de acte pe care nu le citesc”

SUPERIMUNITATE PENTRU BARONI. Primarii și șefii de CJ, puși la adăpost de ANI și DNA. Senator PSD: „N-am făcut legea să-i scăpăm, ci să-i ajute să nu mai semneze mii de acte pe care nu le citesc
Publicat: 25/04/2014, 11:27
Actualizat: 12/07/2019, 20:11

În septembrie 2013, Gabriela Firea și Darius Vâlcov, senatori PSD, au inițiat un proiect legislativ devenit între timp lege prin care primarii au dreptul de a-și delega integral atribuțiile. Actul normativ a modificat legea 215/2001, a administrație publice, fiind introduse următoarele articole:

„Art. 65. Primarul poate delega atribuțiile ce îi sunt conferite de lege și alte acte normative viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective.

(7) Președintele consiliului județean poate delega, prin dispoziție, atribuțiile prevăzute la alin. (6) vicepreședinților, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes județean”

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat cameră decizională pe 11 februarie. Legea a fost promulgată pe 13 martie de președintele Traian Băsescu. Reamintim că pe 10 decembrie 2013 în ceea ce a fost denumit generic drept „marțea neagră” parlamentul a votat două proiecte de lege prin care senatorii și deputații nu mai putea fi cercetați pentru corupție și nici nu mai putea fi acuzați de conflict de interese.

CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE LEGE ȘI TRASEUL DIN PARLAMENT

Primarii și președinții de Consilii Județene scapă de conflictul de interese

O analiză realizată de experții în legislația conflictelor de interese și incompatibilități spune că primarii și șefii de CJ-uri nu vor mai putea fi acuzați de conflicte de interese. Astfel că, dacă primarul deleagă semnarea unui contract al cărui beneficiar este o companie la care fiica sa este asociată, acesta nu va mai putea fi acuzat de conflict de interese.

Citește mai jos analiza privind impactul legii pe cazurile de conflict de interese:

  • Prin noua prerogativă instituită, respectiv aceea de delegare a atribuțiilor de către primari/președinți consilii județene și către serviciile publice de interes local, aleșii locali nu vor mai încălca dispozițiile art. 87 din Legea nr. 161/2003, prin participarea în cadrul Adunărilor Generale ale societăților tip RAJA, deoarece atribuțiile autorităților publice pot fi exercitate în mod direct de către prestatorii de servicii publice. În acest fel, consiliul județean/local nu va mai emite mandate convenționale de numire a aleșilor locali în AGA de natură să genereze o situație de incompatibilitate, ci prestatorii de servicii pot exercita în mod direct chiar atribuțiile pe care ar fi trebuit să le exercite autoritățile administrației publice locale.
  • Ceea ce este de subliniat este că, prin această delegare pot fi încheiate contracte de către subiecții de drept supuși regimului juridic privind conflictul de interese, plătite din fonduri publice, cu evitarea conflictului de interese.
  • Astfel, în situația în care conflictul de interese presupune luarea deciziei sau participarea la luarea acesteia de către alesul local, răspunderea fiind una personală, prin posibilitatea acestuia de a delega atribuțiile nu numai către viceprimar/vicepreședinte consiliu județean, așa cum era și în vechea formă dar și către persoane terțe, este extrem de dificil de identificat și prin urmare imposibil de sancționat un potențial conflict de interese.
  • Astfel, se pot genera situații în care vor fi încheiate contracte de către autoritățile publice cu societăți comerciale controlate de aleșii locali. Alesul local poate să delege atribuții care presupun încheierea de contracte unor persoane care nu au interese personale cu privire la respectivele contracte, dar alesul local să aibă un interes personal sau un avantaj patrimonial din încheierea acestora.

Cum scapă baronii dosarele penale

Practicienii din sistemul judiciar au explicat pentru gândul că prin această modificare primarii și șefii de Consilii Județene scapă de anchetele penale. „Dacă el nu semnează pe document nu poate fi tras la răspundere”, a explicat un expert din sistemul judiciar. Astfel că în cazul licitațiilor, a retrocedărilor primarul sau șeful de CJ poate delega sarcinile către un funcționar. Astfel că în cazul unui dosar de corupție clasic în care un primar favorizează o firmă de partid la câștigarea unui contract, el va fi aproape imposibil de tras la răspundere dacă pe contract nu apare numele său. Procurorii vor fi obligați să demonstreze că primarul l-a obligat pe funcționar să dea contractul acelei firme. Altfel chiar dacă procedura de achiziție este viciată cel responsabil va fi doar primarul. Altfel spus primarii și șefii de CJ nu vor mai putea fi cercetați pentru infracțiuni precum cele de abuz în serviciu.

Cei doi senatori au solicitat ca legea să fie votată în procedură de urgență. În motivarea proiectului cei doi reprezentanți ai PSD s-au limitat la a spune că delegarea atribuțiilor este folosită de către autoritățile din Franța sau Belgia. „Spre exemplu în Belgia, o parte din atribuțiile ce se găsesc la noi în sarcina primarului, sunt în competența unui colegiu municipal. În Bruxelles acest colegiu este format din 10 membri, ficare fiind specializat într-un anumit domeniu. În Franța este utilizată lar delegarea de competență, sarcinile șefului autorității locale putând fii delegate numai adjunctului acestuia, dar și la nivele inferioare”, se arată în expunerea de motive.

Până acum potrivit legislației primarul putea delega către administratorul public calitatea de ordonator de credite și o parte din atribuții către viceprimar:

j) îndrumă și supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;

m) controlează igiena și salubritatea localurilor publice și produselor alimentare puse în vânzare pentru populație, cu sprijinul serviciilor de specialitate;

p) asigura repartizarea locuințelor sociale pe baza hotărârii consiliului local

r) exercita controlul asupra activităților din târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracții și ia măsuri pentru bună funcționare a acestora

v) răspunde de inventarierea și administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și domeniului privat al comunei sau al orașului

x) organizeaza evidența lucrărilor de construcții din localitate și pune la dispoziție autorităților administrației publice centrale rezultatele acestor evidențe;

y) ia masuri pentru controlul depozitării deșurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a orașului, precum și pentru decolmatarea văilor locale și a podețelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

Potrivit noii legi, acum primarii vor putea delega toate atribuțiile în plus se lărgește și plaja celor cărora le pot fi delegate atribuțiile. Astfel că cei care vor putea prelua atribuțiile primariilor sunt: „secretarul unității administrativ-teritoriale, conducătoriii compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, precum și conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local”

Senatorul Darius Vâlcov a declarat că nu a dorit să îi scape pe primari de dosarele de corupție. „Prin acest proiect nu s-a dorit exonerarea primarilor de răspunderea penală. Am dorit ca primarii să nu mai facă acea muncă de rutină de semnare a mii de acte, multe dintre ele semnându-le ca primarul cum se zice. Un exemplu ar fi dosarele pentru acordarea asistenței sociale. Sunt foarte multe. Sunt chiar și mii de cazuri pe săptămână. Acele anchete sociale pe care primarii le semnează dar ei nu participă la aceste anchete. De ce trebuie și semnătura primarului? Discutând cu asociațiile de profil am considerat că acolo unde primarul consideră poate delega atribuțiile. În proiectul de lege nu se vorbește de răspundere”, a explicat senatorul

Senatorul spune că prin acest proiect vor fi responsabilizați și funcționarii și că așa este normal. „Dacă într-un astfel de dosar se comite o eroare credeți că primarul o poate identifica din birou când are mii de dosare? Până la urmă trebuie să fie și directorii și șefii de instituții responsabili la fel ca primarul el oricum răspunde chiar dacă își deleagă atribuțiile”, a declarat senatorul

Darius Vâlcov susține că, de fapt, legea a venit să corecteze o situație nefirească. „Până acum primarul putea să delege să zicem semnarea unui contract pentru administratorul public, dar nu permitea să delege această responsabilitate viceprimarului care este și el ales. Era o scăpare a legii”, a mai explicat Vâlcov.

Senatorul a explicat că este logic ca primarii să nu răspundă totuși în cazul în care funcționarii din subordine cărora le-a delegat atribuțiile încalcă legea. „Să zicem că în dacă se face o hoție pe un contract public nu vi se pare normal să răspundă cine a făcut hoția și nu primarul dacă nu a știut de ea? Totuși primarul sau șeful de CJ sunt reprezentanții legali, reprezentarea legală nu se deleagă. Dacă primarul nu participă la vreo manevră nu trebuie să răspundă. Credeți că în primăriile mari primarul știe toate licitațiile?”, spune Darius Vâlcov.

Totuși, cazuistica DNA arată că licitațiile sunt trucate de șefii de CJ sau de primari, fondurile publice sunt deturnate de șefii acestor instituții, și nu de către funcționari. „Cel delegat va ști că este răspunzător. Acum să luăm în calcul că primarul are un om de paie care semnează ca nebunul și intră la închisoare pentru primar. Asta e singura variantă pe care o văd. Nu știu dacă oamenii sunt așa de inconștienți. Eu am văzut partea bună a legii și nici partea asta în care ei ar scăpa. Răspunderea le rămâne pentru că sunt reprezentanții legali ai instituției. Nu am făcut legea ca să-i îi scăpăm, ci să-i ajute în activitate sa nu mai semneze mii de acte pe care nu le citesc”, a mai declarat Vâlcov

Expert anticorupție: Funcționarii vor deveni acarii Păun

Pe de altă parte Laura Ștefan, expert anticorupție cea care a semnalat prima dată intrarea în vigoare a acestei legi a explicat pentru gândul că resposabilitatea legală se mută de la primar la funcționarul public. „Să luăm cazul unei autorizații de constrcuție. Până acum ea era semnată de primar și în cazul unui dosar el răspundea. Acum primarul va putea delega acestă atribuție către un șef de departament care să semneze și să răspundă”, spune Luara Ștefan.

Factual însă decizia râmâne tot în mâna primarilor și a șefilor de CJ-uri, spune expertul anticorupție. Astfel că ne vom afla în situația în care primarii și șefii de CJ-uri vor lua deciziile dar pe documente vor semna funcționarii publici care vor fi cei care la o adică răspund penal, mai susține Laura Ștefan. „Că primarul sau șeful de CJ este cel care decide și are controlul total al instituției o știm din numeroasele stenograme publicate de presă din care reiese că nimic nu se face fără dispoziția lor. Este puțin probabil să vedem funcționari care se vor opune dispoziițiilor date de un primar sau șef de CJ. Astfel că ei vor deveni acarii Păun „, a mai declarat Laura Ștefan.

În plus, reprezentantul Expert Forum a mai atras atenția că prin delegarea atribuțiilor de la primar la funcționar se schimbă și competența de anchetare. Adică până acum dosarele cu primari sunt anchetate de DNA. Dacă este delegată atribuția către un funcționar atunci competența va reneni unei structuri inferioare, un parchet local, spre exemplu.

DNA a trimis în judecată 125 de primari

În 2013, DNA a trimis în judecată 4 șefi de Consilii Județene, 25 de primari și 9 viceprimari. Din 2006 până acum au fost trimiși în judecată de DNA peste 125 de primari și viceprimari și 8 șefi de CJ-uri. Până în 2012 au fost condamnați definitiv 25 de primari și viceprimari.

Fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu are cel puțin trei dosare penale. În două dintre ele este judecat tocmai pentru că a fraudat fondurile publice. Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată în 2011, într-un dosar penal în care a fost acuzat că a primit mită 66.000 de lei de la omul de afaceri Cornel Penescu, din Pitești, și că ar fi acordat 900.000 euro din fonduri europene către firma Zeus SA, pentru reabilitarea unor școli din Argeș. Nicolescu a fost condamnat în acest dosar la 3 ani și patru luni de închisoare cu executare, însă sentința a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia instanței supreme a fost ca magistrații Curții de Apel București să rejudece dosarul.

În alt dosar penal, Nicolescu a fost trimis în judecată pentru că a acordat ilegal contracte pe fonduri europene de aproximativ 1 milion de euro, tot pentru firma Zeus SA, pentru a reconstrui două poduri din județul Argeș. Justificarea era că podurile fuseseră afectate de inundații, însă acest lucru este nereal, susțin procurorii. Nicolescu ar fi primit mită un spațiu comercial în Pitești. Acest dosar se află în judecată la Curtea de Apel București.

Vezi aici o lista cu dosarele baronilor locali

Nu este singurul exemplu de șef de instituție trimis în judecată. Spre exemplu fostul primar PDL din Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, a fost condamnat definitiv pentru fraudarea fondurilor publice.

Dragnea: De ce să răspundă primarul?

Ideea exonerării de răspundere penală a primarilor și șefilor de CJ a fost intens promovată de vicepremierul Liviu Dragnea. Într-un interviu pentru gândul Dragnea spune că lucrează la un proiect de lege care în esență să exonereze primarii de răspunderea penală. „Dacă arhitectul semnează în dreapta, acea semnătură îi spune primarului că toate prevederile legale din domeniul disciplinei în construcții, urbanismului sunt în regulă și toate condițiile au fost îndeplinite. Atunci primarul are decizia de oportunitate și poate semna acea autorizație având legitimitatea dată de comunitate că da, acea construcție se poate realiza. Dacă ulterior, din diferite motive, apare o cercetare sau o reclamație că acea autorizație a fost emisă într-un fel sau altul sau nelegal, în opinia mea, primarul nu trebuie să răspundă. El nu trebuie să aibă capacitatea, expertiza necesară pentru a verifica dacă toate documentele sunt legale. Este un subiect foarte important și plecând de la subiectul competențelor în construcții se poate extinde. Am discutat mult cu reprezentanții autorităților locale și reclamă de ani de zile acest lucru. Dacă funcționarii publici care vin la serviciu și au dat concurs pe anumite domenii de specialitate trebuie să își asume și răspunderea. Dacă toate structurile din primărie îi spun că este în regulă, atunci de ce trebuie să răspundă primarul?”, a declarat Dragnea pentru gândul

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului